Astăzi, Stela Popa își sărbătorește ziua de naștere. Prezentatoarea Tv împlinește frumoasa vârstă de 35 de ani, iar ziua ei a început minunat chiar de draga dimineață. Soțul Dan Dungaciu i-a dăruit o pereche de cercei cu diamante și fiul Dan- Andrei i-a spus cât de mult o iubește. La această vârstă Stela Popa se declară o femeie fericită și împlinită.
„Uitându-mă în urmă și făcând o evaluare a tot ceea ce am realizat în acești 35 de ani, mărturisesc că sunt mulțumită și împlinită. Atât în plan personal, cât și profesional. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot, mai ales pentru familia minunată pe care am construit-o. Mulțumesc în primul rând pentru fiul pe care ni l-a dat, pentru că este un copil extraordinar. Da, visele se împlinesc. Important e să crezi în tine, în oamenii dragi și în cei care te înconjoară. Lecția vieții pentru mine este simplă: primești atât cât oferi”, a declarat Stela Popa pentru Unica.md