La Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine!

În acest an, la Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine cu dansuri, concerte de muzică clasică și ușoară, colinde, teatru, activități interactive, cadouri pentru cei mici și o tombolă cu adevărat specială pentru cei mari. Nimeni nu va „scăpa” de atenția Moșului în acest an. Sunteți pregătiți?

separator

Tradițional, Shopping MallDova dă startul sărbătorii cu aprinderea luminițelor pe bradul de Crăciun, eveniment care va avea loc pe data de 5 decembrie și care va fermeca deopotrivă copiii și adulții.

Lansarea oficială a programului de Crăciun la Shopping MallDova vine cu multe surprize, concursuri, iar FasTracKids vor prezenta o scenetă cu personaje de poveste. Distracția va continua cu un spectacol de Crăciun organizat și susținut de Adrian Ursu în complicitate cu partenera sa de scenă Bety, precum și cu Mihai Ungureanu, prietenii de la corul „Cantabile”, colindători și dansatori.

Începând cu data de 6 decembrie și până la sfârșitul lunii, Moş Crăciun va sta în tronul său, iar copilaşii vor putea veni să-l colinde, să recite poezii şi să primească dulciuri. Mai mult decât atât, până pe 25 decembrie, o cutie poştală fermecată va fi plasată la parterul mall-lui, unde copilaşii vor putea pune scrisorile pentru Moş Crăciun, iar cele mai emoţionante şi înduioşătoare dorinţe vor fi îndeplinite.

În perioada 4-27 decembrie, micuții vor putea participa la ateliere de creație, unde vor învăţa să confecţioneze felicitări de Crăciun, decoraţiuni pentru brad şi jucării. În fiecare sâmbătă, de la 18.00, ei vor avea parte de un program interactiv special de la FasTracKids, iar în fiecare duminică, la aceeași oră, ei vor fi așteptați de teatrul de păpuși „Licurici” cu spectacolele: „Elefănţelul curios”, „Câinii cu colaci în coadă”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Omuleţii de zăpadă”.

La Shopping MallDova, Crăciunul vine în forță și vizitatorii vor simți zilnic cum se apropie marea sărbătoare. De pe 18 decembrie, instrumentaliști deghizaţi în costume de Moş Crăciun, vor umbla prin mall şi vor cânta colinde şi melodii de sărbatoare, iar pe 23 decembrie, vizitatorii vor avea parte de un concert festiv de la Orchestra Armata Salvării.

Iar în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, încântătoarea Tania Cerga acompaniată de tinerii talentați de la Chişinău Youth Orchestra, conduşi de dirijorul Andriano Mariano, vor prezenta publicului din mall un program de sărbătoare cu balade și colinde, într-o atmosfera caldă de Crăciun.

Pe 27 decembrie, sărbătoarea va culmina pentru micuți cu o zi de neuitat – Carnavalul de Crăciun, cu muzică, dansuri, jocuri, concursuri de cântece și poezii și nenumărate cadouri de la Moș Crăciun, care îi vor încărca pe copii cu energie festivă și voie bună pentru întregul an care vine.

La Shopping MallDova, Moșul nu uită nici de cei mari – Crăciunul vine peste toți! Astfel, vizitatorii care vor face cumpărături în sumă de minim 300 de lei în perioada 5 decembrie – 5 ianuarie, vor participa la Marea Tombolă din 5 ianuarie, având șansa să câștige:

  • 5 ceasuri de mână „Candino”;
  • 5 vouchere valorice pentru cumpărături în Shopping MallDova în valoare de 3000 lei;
  • și marele premiu – o maşină Škoda Superb.

În acest an, Crăciunul vine peste tine cu premii, cadouri și multă voie bună la Shopping MallDova! Vezi mai jos programul detaliat al sărbătorilor de Crăciun.

Program Xmas 2015

O nouă sculptură la Chișinău. Unde va fi instalat micul Pinocchio din bronz

La Chișinău va apărea o nouă sculptură. De această dată, locuitorii Capitalei se vor bucura de o versiune în miniatură a personajului din desenele animate, dar și nu numai – Pinocchio.

O nouă sculptură la Chișinău. Unde va fi micul Pinocchio din bronzFoto: Diez.md

Evenimentul de inaugurare va avea loc luni, 25 martie, la inițiativa instalării acestei sculpturi de bronz și granit a venit din partea Tatianei Besliu, traducătoare și profesoară de italiană, transmite Diez.md.

Creația a fost realizată de sculptorii Adrian Gramma și Constantin Marcu.

Pe Pinocchio o să-l puteți găsi în curtea Liceului Teoretic „Dante Alighieri” din Chișinău (clasele primare), strada Doina și Ion Aldea-Teodorovici 15/3.

Mărimea sculpturii este de 26 × 9 × 6 cm.

Patru copii din Moldova au devenit campioni mondiali în cadrul concursului internațional de dansuri latino-americane desfășurat în Italia

Două cupluri de dansatori din Republica Moldova au devenit campioni mondiali la competiția prestigioasă de dans sportiv Standard și Latin-American, desfășurată în perioada 14-17 martie, în Italia.

Sute de dansatori din întreaga lume au participat la campionatul Star și Campionatul Mondial SYLLABUS 2024 organizat în Pieve Di Cento, Italia.

În cadrul concursului, au participat dansatorii din Republica Moldova: Nicolae Popa și Nicoleta Burdeniuc (12 ani), Razvan Tomasevici și Teodora Spinu (11 ani), Bogdan Stînă (9 ani) și Ilinca Grigoriță (7 ani). Copiii sunt membri ai grupului de dans sportiv „Imperia” din orașul Drochia.

Cuplurile de dansatori Nicolae Popa și Nicoleta Burdeniuc, Răzvan Tomasevici și Teodora Spinu au devenit campioni mondiali, la categoria de vârsta 10-11 și 12-13 ani. Ceilalți participanți din Moldova s-au clasat pe locul 4 în finală.

Micii dansatori sunt antrenați de Daniela și Iulian Zaporojan, doi frați dedicați dansului și meseriei lor.

Foto: Victoria Popa

Departe de casă, au împlinit 19 ani! Mesajul emoționant al Aurei pentru gemenele sale

Aura și-a felicitat gemenele prin intermediul unui mesaj emoționant. Lori și Beti au împlinit 19 ani, este pentru prima oară când surorile își sărbătoresc ziua de naștere departe de casă, iar mama lor le duce un dor imens. După absolvirea cu succes a unui liceu din Chișinău, adolescentele își continuă studiile în Olanda.

„Hlizâturile” acestea azi fac 19 ANI! )

Dor de ele! Taааre!

Dar un lucru mă alină, că sunt împreună!

Așa vreau să vă știu: mereu alături, sănătoase, frumoase, radiînd de fericire și bucurie! LA MULŢI ANI, FETIȚELE MELE!”, a scris Aura, pe rețelele de socializare.

Postarea a adunat mii de aprecieri din partea internauților care au împărtășit cu sărbătoritele zilei și mama lor gânduri bune și frumoase: ,,La mulți ani fericiți, fetele mamei!”, ,,Mulți ani binecuvântați!”, ,,La mulți ani cu realizări de succes”, ,,Sanatate, fericire, dragoste și pace pentru toata familia!”, ,,La mulți ani! Să aveți mereu motive de bucurie și mândrie!”.

Sănătate și bucurii pentru toată familia! La mulți ani!

Aplicația MyStarNet – o nouă comoditate pentru clienți
Articolul anterior
Igor Dodon vrea să-i fure emisiunea Nataliei Morari!
Articolul următor