Lista celor mai populare festivaluri ale verii 2017 la care merită să ajungi!

Fie că e vorba de o experiență inedită, cu muzică, natură, aer liber, sau alte activități interesante, orice festival îți oferă o largă oportunitate de a descoperi valori și tradiții, alături de lumea bună care se adună la evenimentele de acest fel. Iar vara este anotimpul perfect pentru a petrece cu cei dragi în sânul unor evenimente culturale ce-ți vor lăsa amintiri memorabile, dar și te vor binedispune în același timp.

separator

Ieri s-a desfășurat festivalul turistic national ,,Duminica Mare”, în satul Domulgeni, raionul Florești, un eveniment care a devenit deja tradiție și care a adunat sute de oaspeți sosiți din toate zonele țării.

Collage

Mai jos, găsești o listă a celor mai populare festivaluri din vara lui 2017 la care încă poți să ajungi!

DescOPERĂ – Festival de Muzică Clasică în aer liber – 9-11 iunie

Festivalul de Muzică Clasică în aer liber – DescOPERĂ revine cu o nouă ediție. Pe 9-11 iunie, la Butuceni, Orheiul Vechi, ești invitat să savurezi din atmosfera distinsă cu alți oamenii pasionați de muzica clasică, într-un amfiteatru natural ce asigură o sonoritate ideală pentru orchestra simfonică și vocile soliștilor de operă. Participanții la festival vor avea posibilitatea să viziteze și să exploreze Rezervația Cultural – Naturală „Orheiul Vechi”. Siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute vor prezenta vizitatorilor momente din viața socială și culturală a strămoșilor noștri. Festivalul va avea trei seri de spectacole. Mai multe detalii despre eveniment poți găsi aici.18738833_1417182575007493_8873097764051790532_o

Chișinău Summer Fest 2017 – 17-18 iunie

Evenimentul va avea loc în perioada 17-18 iunie, în Parcul Dendradiu, acolo unde vor evolua mai mulți artiști de-acasă, printre care Carla’s Dreams, Andrew Rayel, Dan Balan, Zdob si Zdub, Alternosfera, Formatia Tarmis, SunStroke Project ș.a. Zone imense de picnic, secțiuni de divertisment pentru toate vârstele, suvenire, concursuri, premii, lumini și ecrane gigante te așteaptă la Chișinău Summer Fest. Vezi mai multe detalii aici.18527353_1090623627710182_3808153453033689067_oFestivalurile „Nopțile Pianistice din Moldova – Marea Neagră” – 21 iunie

Festivalul „Nopțile Pianistice” a fost lansat acum 15 ani la inițiativa Alianței Franceze din Moldova și se bucură de o notorietate excelentă, fiind unul dintre cele mai valoroase evenimente de muzică clasică din Moldova, care reunește artiști talentați, cu renume. Programul va fi unul variat, cu 4 concerte la Filarmonica Națională, la Muzeul Național de Arte și la Palatul Republicii. Vezi detaii despre eveniment aici. 18451514_1521686991209821_8662957710862114929_o

Festivalul „Bucurie în Mișcare”

Pentru că a avut un succes răsunător la prima ediție, Asociația 11even din România, alături de AVI-Moldova, cu susținerea companiei Kaufland, anunță cea de-a doua ediție a Festivalului „Bucurie în Mișcare”, în special pentru toți cei care preferă un mod activ de viață. Ediția din acest an se va desfășura timp de trei săptămâni, în perioada 10-25 iunie 2017, în patru orașe din țară: Orhei, Cahul, Bălți, Chișinău. Mai multe detalii poți afla aici.18738764_456025524746982_3436480875059567819_o

Festivalul IA MANIA 2017 – 8 iulie

K Lumea anunță o nouă ediție a Festivalului „IA MANIA”, care, se va desfășura, și în acest an, în satul Holercani, raionul Dubăsari. Locația va deveni din nou, pentru o zi, capitala artelor născute din tradițiile Moldovei. Evenimentul va cuprinde: Târg culinar de bucate tradiționale, Targ de artizanat, Concursul de pictură murală ”Cai verzi pe pereți”, Concursul Mândria. Cei care doresc să participe la concursurile menționate trebuie să se înregistreze până în data de 15 iunie. Vizitatorii pot afla mai multe detalii pe pagina de facebook.17504588_1408800415826334_2292005445342774996_o

Art-Labyrinth festival 2017 – 3-9 iulie

Festivalul Art-Labyrinth este o sărbătoare a artei și culturii alternative, în care participanții se pot bucura de diverse master class-uri, piese teatrale, cinema, muzică, body art, excursii ș.a. În acest an, evenimetul se va desfășura în perioada 3-9 iulie, la Ocnița.18588948_1280164935430665_7323412398857133077_o

Cucuteni Festival 2017 – 2-22 iulie

Culorile naturii, arta ceramicii și spiritul antichității revin la Festivalul Cucuteni 2017! Aflat la cea de-a treia ediție, festivalul vă așteaptă cu picturi și obiecte din ceramică reproduse după cultura Cucuteni-Tripolie. Evenimentul va avea loc în perioada 2-22 iulie, în cadrul Cucuteni International Art Camp 2017. Vezi mai multe detalii aici.17436197_2098602027033036_9112298559748274686_o

FOSFOR Electro Music Festival 2017 – 17 iulie

FOSFOR este cel mai tînăr festival al muzicii electronice din Moldova, care promite un viitor de succes și planuri fantastice. În acest an se va desfășura la aerodromul Horești, care se află la 20 de km de Chișinău, iar intrarea este absolut gratuită! Conceptul festivalului FOSFOR este bazat pe combinația dintre culorile expozive și magia muzicii, care descoperă în fiecare dintre noi acea lumină neobișnuită, pe care o purtăm în interior! Află mai multe detalii aici.17545187_577534955786664_8063726478909719887_o

GUSTAR – 18-20 august

Festivalul Gustar este organizat tradițional în luncile din preajma satelor Furceni și Trebujeni, din Orhei. Evenimentul muzical a reușit să adune, în cele șase ediții anterioare, zeci de artiști internaționali și aproape 10.000 – 15.000 de spectatori la fiecare din ele. Mai multe detalii despre festival vom afla în curând.gustar

Luptătorul de taekwondo Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din Serbia

Luptătorul de taekwondo din Republica Moldova Artiom Roșca a obținut medalia de bronz în cadrul Turneul Internațional din Rating Series G-2 Galeb Belgrad Trophy. Competiția s-a desfășurat în Serbia și a întrunit peste 1.000 de sportivi din întreaga lume.

Luptătorul Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din SerbiaFoto: Facebook/Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale

Artiom Roșca s-a clasat pe locul 3 la treapta „Junior”. Sportivul a luptat în limitele categoriei de până la 51 de kilograme. Reușia tânărului a fost confirmată de către Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale într-o postare publicată pe Facebook, transmite diez.md.

Pe prima poziție în cadrul aceleiași categorii s-a impus sportivul din Grecia, Psarros Aristeidis Nikolaos. Locul secund i-a revenit luptătorului originar din Slovenia, Miklavcic Aljaz. De asemenea, alături de Artiom Roșca, pe locul 3 s-a clasat și sportivul din Belgia, Wilkin Gabriel Eric.

Succesul sportivului se datorează și antrenorului Vladislav Mazur.

Irina Rimes lansează o nouă piesă în limba franceză: „Spune-mi, mamă”

Irina Rimes vine cu o nouă surpriză muzicală pentru admiratorii săi. Artista a lansat o piesă în limba franceză „Dis-moi Maman”, care în traducere înseamnă „Spune-mi mamă”. Melodia are și un videoclip plin de culoare.

Piesa a fost lansată pe 12 aprilie. Textul este scris de Flore Bamberger și Irina Rimes, iar melodia este compusă de David Goldcher și Lionel Guenon.

„Spune-mi mamă” (Versuri română):

Spune-mi mamă ce mi s-a întâmplat

Mi-am pierdut echilibrul, m-am împiedicat din nou

Nu-l mai vreau, nu vreau să-l mai iubesc

Nu am nimic să-ți spun, dar trebuie să vorbesc.

Îi voi cânta dragostea, îi voi face război

Nu mai știu cine sunt, la ce îmi folosesc toate astea

Îl iubesc ca un nebun, mă iubește în felul lui

Mamă, mamă, îmi pierd orientarea

Mamă, îl iubesc

Lasă-l să mă uite, lasă-l să mă părăsească, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Îmi voi da viața, visele și cântecele mele fulger în ochi și inimă topită

Am trecut deja de vârsta mărețelor declarații,

Inima mea, inima mea are motivele ei.

Tu care m-ai învățat totul, care m-ai îndrumat mereu

În tot ce mi-ai spus, nu am găsit niciodată

Cum să-mi reconstruiesc viața dacă ar zbura

Mamă, știu, zece au găsit, dar

Îl iubesc, știu că este puțin extrem

Că mă uită, că se sătura de mine, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Mamă, îl iubesc

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Fanii artistei i-au transmis cuvinte de felicitare.

Tinerii de la Ansamblul ,,Hecenii”, invitați speciali la sediul Ansamblului „Joc”. Coregraful Dionisie Cobilaș, premiat pentru promovarea dansului popular

Dansatorii din satul Heciul Nou, raionul Sângerei, care au ridicat sala în picioare la concursul „Românii au talent”, au fost invitații de onoare ai Ansamblului „JOC” din Chișinău. Tinerii au fost felicitați pentru succesul de la „Românii au talent”, unde au scris istorie fiind promovați prin Golden Buzz direct în semifinala concursului.

De asemenea, coregraful de la „Hecenii”, Dionisie Cobilaș, a fost premiat pentru faptul că promovează dansul popular.

,,Hecenii la Baletul Național JOC! Tinerii extraordinari, laureați cu „Golden Buzz” din partea Andra la Romanii au talent „, au fost astăzi invitați speciali la sediul instituției noastre. Aici, ei au fost felicitați pentru performanțele lor remarcabile și au primit întregul nostru suport pentru semifinala concursului. Această vizită le-a oferit ocazia să exploreze și să experimenteze esența JOC: au vizitat muzeul unde istoria trupei este prezentată în amănunt, au admirat diversitatea costumelor din costumeria noastră și au asistat la repetiția generală pentru spectacolul din 17 aprilie, ce va avea loc în Iași.

Artiștii noștri i-au întâmpinat pe tineri cu căldură, și împreună am creat momente memorabile, pe care le puteți vedea în videoclipul de mai jos. Le urăm succes lui Dionisie Cobilas și tuturor tinerilor pasionați și iubitori de dans în semifinala „Românii au Talent” noi le ținem pumnii strânși pentru câștigarea marelui premiu! Hai HECENII!”, se arată în postarea publicată pe pagina de facebook a Ansamblului Joc.

Vezi video mai jos!

Părinţii cer ministrului interzicerea meditaţiilor cu profesorul de la clasă
Articolul anterior
10 filme pe care să le vizionezi când treci prin cele mai grele momente. Te vor face să privești altfel viața!
Articolul următor