Moldoveanul care îl calcă pe coadă pe Smiley!

În câteva luni, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți basarabeni din România, datorită piesei „Mă ucide ea”, care a spart topurile muzicale. Presa de peste Prut l-a numit „Smiley de Transilvania”, preconizându-i o carieră de succes.

separator

Puțini însă cunosc de unde vine, cu ce se ocupă și ce-și dorește Mihail Sandu.

Tânărul s-a născut în Rusia. Mai exact, în Nijnevartovsk, un oraş aflat la porţile Siberiei, lângă Munţii Ural. Mama sa, profesoară de limba germană şi rusă, şi tatăl său, un marinar care s-a reprofilat şi a început să lucreze cu lemnul, au plecat din Moldova în Rusia în căutarea unui trai mai bun. Pe când avea doi ani, Mihail şi familia sa au revenit acasă, în satul Doroţcaia.

Când era în clasa a III-a, şi-a rugat părinţii să-l înscrie la o şcoală de muzică, unde timp de şapte ani a studiat pianul.

Pasionat de mai multe domenii, când a venit timpul să dea la facultate, Mihail nu ştia ce drum al artei să aleagă. A venit la Chişinău, unde a depus actele la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. După ce a fost admis, la un moment dat şi-a spus că nu mai vrea să studieze canto deoarece în Moldova mari perspective nu-l așteptau. Aşa că a optat pentru design interior, doar că nu acasă, ci în România. Mai exact la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, iar după doi ani de studii, prin programul Erasmus a plecat în Polonia, la Academia de Arte Frumoase „Jan Matejko” din Cracovia. Acolo, timp de un an, a studiat designul grafic şi arta fotografică, scrie JC.md.

1404715_10202394596524243_1856009241_o-1024x576

Revenit la Cluj, l-a cunoscut pe Sergiu Socaciu, alături de care a ajuns să facă echipă şi să lucreze în studioul lui muzical.

„Şi acum întâmpin foarte multe obstacole şi greutăţi, însă norocul meu a fost că l-am întâlnit pe Sergiu. Am un program foarte încărcat căci mi-am propus să realizez multe până de Revelion. Vreau să lansez un nou single şi mai multe piese în versiune acustică. Sunt obsedat de a compune şi tind să-mi fac cunoscute textele pe care le semnez. Vreau să cânt despre ceea ce simt eu, despre lucrurile în care mă regăsesc. Pe viitor, ne dorim să ne mutăm la București, deși funcționăm destul de bine şi de la Cluj. Sunt îndrăgostit de Cluj”, spune Mihail.

Citește mai mult pe www.jc.md.

Cea mai spectaculoasă seră de plante exotice din România va avea palmieri de 20 de metri

Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va avea o seră pentru plante exotice, cea mai spectaculoasă din țară. Vizitatorii vor putea admira palmieri de aproximativ 20 de metri înălțime, precum și sute de plante exotice, scrie adevarul.ro.

După o perioadă în care lucrările au fost blocate din cauza constructorului, autoritățile din Galați au anunțat luni, 15 aprilie 2024, că au fost reluate lucrările la Sera de plante exotice. 

„Din cauza unui constructor neserios, care nu şi-a făcut treaba şi nu a respectat termenele de finalizare, a trebuit să reziliem contractul și să reluăm procedurile de licitație, după ce am făcut și o expertiză tehnică în prealabil. În plus, suntem în proces cu vechiul constructor. Noul constructor, o firmă din Galați, a început deja să lucreze la sera de plante. Și este multă muncă de făcut, de la finalizarea închiderilor la realizarea tuturor amenajărilor interioare – instalații electrice, termice, sanitare, de climatizare, irigație și aspersie”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În noua seră, vor putea fi admirați palmieri de aproximativ 20 de metri înălțime, precum și sute de plante exotice. De asemenea, va exista și un spațiu pentru expoziții temporare, unde elevii vor putea desfășura diverse activități didactice.

Sera va avea specii de cactuşi din Mexic, Brazilia, Peru, Venezuela, Argentina şi specii de aloe din Africa şi America de Sud. În corpul vertical al serei vor fi specii de curmali, cocotieri, Papaya si palmieri din Asia (China, Japonia, Laos, Indonezia), America de Nord (Florida si Colorado), din America de Sud (Mexic, Brazilia, Argentina, Guatemala), Madagascar, Malta şi Insulele Canare.

Sera de plante exotice va avea o suprafață de aproximativ 2500 metri pătrați, din care 1000 de mp pentru activităţi didactice. În noua seră vor fi transferate și cele aproximativ 300 de specii (2500 de plante) din sera existentă.

Obiectivul va fi unul de interes pentru comunitate, dar şi pentru judeţele învecinate precum Brăila, Tulcea, Vrancea, Vaslui şi Buzău.. Noua seră va atrage circa 300.000 de vizitatori anual. 

Luptătorul de taekwondo Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din Serbia

Luptătorul de taekwondo din Republica Moldova Artiom Roșca a obținut medalia de bronz în cadrul Turneul Internațional din Rating Series G-2 Galeb Belgrad Trophy. Competiția s-a desfășurat în Serbia și a întrunit peste 1.000 de sportivi din întreaga lume.

Luptătorul Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din SerbiaFoto: Facebook/Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale

Artiom Roșca s-a clasat pe locul 3 la treapta „Junior”. Sportivul a luptat în limitele categoriei de până la 51 de kilograme. Reușia tânărului a fost confirmată de către Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale într-o postare publicată pe Facebook, transmite diez.md.

Pe prima poziție în cadrul aceleiași categorii s-a impus sportivul din Grecia, Psarros Aristeidis Nikolaos. Locul secund i-a revenit luptătorului originar din Slovenia, Miklavcic Aljaz. De asemenea, alături de Artiom Roșca, pe locul 3 s-a clasat și sportivul din Belgia, Wilkin Gabriel Eric.

Succesul sportivului se datorează și antrenorului Vladislav Mazur.

Irina Rimes lansează o nouă piesă în limba franceză: „Spune-mi, mamă”

Irina Rimes vine cu o nouă surpriză muzicală pentru admiratorii săi. Artista a lansat o piesă în limba franceză „Dis-moi Maman”, care în traducere înseamnă „Spune-mi mamă”. Melodia are și un videoclip plin de culoare.

Piesa a fost lansată pe 12 aprilie. Textul este scris de Flore Bamberger și Irina Rimes, iar melodia este compusă de David Goldcher și Lionel Guenon.

„Spune-mi mamă” (Versuri română):

Spune-mi mamă ce mi s-a întâmplat

Mi-am pierdut echilibrul, m-am împiedicat din nou

Nu-l mai vreau, nu vreau să-l mai iubesc

Nu am nimic să-ți spun, dar trebuie să vorbesc.

Îi voi cânta dragostea, îi voi face război

Nu mai știu cine sunt, la ce îmi folosesc toate astea

Îl iubesc ca un nebun, mă iubește în felul lui

Mamă, mamă, îmi pierd orientarea

Mamă, îl iubesc

Lasă-l să mă uite, lasă-l să mă părăsească, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Îmi voi da viața, visele și cântecele mele fulger în ochi și inimă topită

Am trecut deja de vârsta mărețelor declarații,

Inima mea, inima mea are motivele ei.

Tu care m-ai învățat totul, care m-ai îndrumat mereu

În tot ce mi-ai spus, nu am găsit niciodată

Cum să-mi reconstruiesc viața dacă ar zbura

Mamă, știu, zece au găsit, dar

Îl iubesc, știu că este puțin extrem

Că mă uită, că se sătura de mine, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Mamă, îl iubesc

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Fanii artistei i-au transmis cuvinte de felicitare.

Soțul regretatei Mădălina Manole este într-o nouă relație
Articolul anterior
Reţetă numai bună de Sărbători! Scutecele Domnului, un desert de post
Articolul următor