Sanda Filat și Angela Stafii te învață cum să faci alegerile în viață

Cum facem alegerile în viaţă? Este una din întrebările existenţiale de bază. Pentru că alegem în fiecare zi, începând de la ceai sau cafea, culoarea bucătăriei, a locului unde vom merge în vacanţă, a şcolii unde va învăţa copilul, a partenerului de viaţă sau a profesiei.

separator

Personalitatea, viaţa noastră şi tot ce se întâmplă în ea este rezultatul alegerilor pe care le-am făcut. Şi dacă astăzi nu suntem satisfăcute de cine suntem sau de viaţa pe care o avem, s-ar putea ca la un moment dat să fi făcut o alegere greşită sau să fi lăsat pe altcineva să aleagă în locul nostru.

Putem oare să ne întoarcem în timp şi să mergem pe alt drum? Am învăţat din experienţă să facem alegerile corecte? Cum să fii conştientă de ceea ce alegi? La aceste întrebări şi la multe altele, vei afla răspunsul la workshopul cu Sanda Filat și Angela Stafii!

“Dragele noastre! De mici ne este în fire să ne ciocnim cu alegeri , care mai apoi ne determină drumul în viață. Şi sigur fiecare dintre noi ne-am pus întrebări îndrumaţi de fobii şi nesiguranţă. „De unde ştiu dacă e corectă? Cum ştiu să fac alegeri corecte? Cine mă învaţă?” E normal şi e în firea omului să aibă aceste temeri.
De aceea noi vă invităm la un eveniment inedit, unde vom da răspuns acestor provocări ale vieţii. Veţi afla ce înseamnă o alegere corectă şi cum să le eviţi pe cele greşite, ca mai apoi să nu fii victima acestor alegeri nesăbuite şi ca busola din inima ta să ţină mereu cu tine.”

Participând la eveniment, vei afla:

• Cum facem alegerile corecte din viață;
• Care sunt consecinţele pozitive şi negative care derivă din alegerile mele;
• Cum să ai suficient curaj şi să îţi asumi controlul asupra propriei vieţi;
• Cum învățăm din alegerile greșite din trecut, pentru a nu suferi în viitor;
• Vei cunoaște tehnici pe care le vei aplica în practică.

Click aici pentru mai multe detalii despre eveniment

Rezervă bilete online

Cea mai spectaculoasă seră de plante exotice din România va avea palmieri de 20 de metri

Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va avea o seră pentru plante exotice, cea mai spectaculoasă din țară. Vizitatorii vor putea admira palmieri de aproximativ 20 de metri înălțime, precum și sute de plante exotice, scrie adevarul.ro.

După o perioadă în care lucrările au fost blocate din cauza constructorului, autoritățile din Galați au anunțat luni, 15 aprilie 2024, că au fost reluate lucrările la Sera de plante exotice. 

„Din cauza unui constructor neserios, care nu şi-a făcut treaba şi nu a respectat termenele de finalizare, a trebuit să reziliem contractul și să reluăm procedurile de licitație, după ce am făcut și o expertiză tehnică în prealabil. În plus, suntem în proces cu vechiul constructor. Noul constructor, o firmă din Galați, a început deja să lucreze la sera de plante. Și este multă muncă de făcut, de la finalizarea închiderilor la realizarea tuturor amenajărilor interioare – instalații electrice, termice, sanitare, de climatizare, irigație și aspersie”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În noua seră, vor putea fi admirați palmieri de aproximativ 20 de metri înălțime, precum și sute de plante exotice. De asemenea, va exista și un spațiu pentru expoziții temporare, unde elevii vor putea desfășura diverse activități didactice.

Sera va avea specii de cactuşi din Mexic, Brazilia, Peru, Venezuela, Argentina şi specii de aloe din Africa şi America de Sud. În corpul vertical al serei vor fi specii de curmali, cocotieri, Papaya si palmieri din Asia (China, Japonia, Laos, Indonezia), America de Nord (Florida si Colorado), din America de Sud (Mexic, Brazilia, Argentina, Guatemala), Madagascar, Malta şi Insulele Canare.

Sera de plante exotice va avea o suprafață de aproximativ 2500 metri pătrați, din care 1000 de mp pentru activităţi didactice. În noua seră vor fi transferate și cele aproximativ 300 de specii (2500 de plante) din sera existentă.

Obiectivul va fi unul de interes pentru comunitate, dar şi pentru judeţele învecinate precum Brăila, Tulcea, Vrancea, Vaslui şi Buzău.. Noua seră va atrage circa 300.000 de vizitatori anual. 

Luptătorul de taekwondo Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din Serbia

Luptătorul de taekwondo din Republica Moldova Artiom Roșca a obținut medalia de bronz în cadrul Turneul Internațional din Rating Series G-2 Galeb Belgrad Trophy. Competiția s-a desfășurat în Serbia și a întrunit peste 1.000 de sportivi din întreaga lume.

Luptătorul Artiom Roșca a cucerit medalia de bronz la Turneul din SerbiaFoto: Facebook/Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale

Artiom Roșca s-a clasat pe locul 3 la treapta „Junior”. Sportivul a luptat în limitele categoriei de până la 51 de kilograme. Reușia tânărului a fost confirmată de către Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale într-o postare publicată pe Facebook, transmite diez.md.

Pe prima poziție în cadrul aceleiași categorii s-a impus sportivul din Grecia, Psarros Aristeidis Nikolaos. Locul secund i-a revenit luptătorului originar din Slovenia, Miklavcic Aljaz. De asemenea, alături de Artiom Roșca, pe locul 3 s-a clasat și sportivul din Belgia, Wilkin Gabriel Eric.

Succesul sportivului se datorează și antrenorului Vladislav Mazur.

Irina Rimes lansează o nouă piesă în limba franceză: „Spune-mi, mamă”

Irina Rimes vine cu o nouă surpriză muzicală pentru admiratorii săi. Artista a lansat o piesă în limba franceză „Dis-moi Maman”, care în traducere înseamnă „Spune-mi mamă”. Melodia are și un videoclip plin de culoare.

Piesa a fost lansată pe 12 aprilie. Textul este scris de Flore Bamberger și Irina Rimes, iar melodia este compusă de David Goldcher și Lionel Guenon.

„Spune-mi mamă” (Versuri română):

Spune-mi mamă ce mi s-a întâmplat

Mi-am pierdut echilibrul, m-am împiedicat din nou

Nu-l mai vreau, nu vreau să-l mai iubesc

Nu am nimic să-ți spun, dar trebuie să vorbesc.

Îi voi cânta dragostea, îi voi face război

Nu mai știu cine sunt, la ce îmi folosesc toate astea

Îl iubesc ca un nebun, mă iubește în felul lui

Mamă, mamă, îmi pierd orientarea

Mamă, îl iubesc

Lasă-l să mă uite, lasă-l să mă părăsească, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Îmi voi da viața, visele și cântecele mele fulger în ochi și inimă topită

Am trecut deja de vârsta mărețelor declarații,

Inima mea, inima mea are motivele ei.

Tu care m-ai învățat totul, care m-ai îndrumat mereu

În tot ce mi-ai spus, nu am găsit niciodată

Cum să-mi reconstruiesc viața dacă ar zbura

Mamă, știu, zece au găsit, dar

Îl iubesc, știu că este puțin extrem

Că mă uită, că se sătura de mine, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Mamă, îl iubesc

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Știu că este puțin extrem

Că mă uită, că mă părăsește, îl iubesc

Mamă, spune-mi dacă este o problemă

Dacă îl iubesc mai mult decât pe mine însumi

Mai mult decât mă iubesc

Fanii artistei i-au transmis cuvinte de felicitare.

Victoria Beckham, numită ambasador ONU! Va lupta contra virusului HIV!
Articolul anterior
Cele mai frumoase machiaje de la Săptămâna Modei
Articolul următor