Cel mai tânăr primar din țară și-a scos comuna din sărăcie! A investit 10 milioane de euro din fonduri europene

Cel mai tânăr primar din țară și-a scos comuna din sărăcie cu fonduri europene. A investit 10 milioane de euro în infrastructură și a atras investitori străini. S-au folosit fonduri europene, la care primarul nu a ajuns ușor, ci cu multă insistență și cu proiecte, pentru care a primit bani nerambursabili.

separator
wd

Cel mai tânăr primar din România a ajuns în fruntea comunei la 23 de ani, de-abia ieșit de pe băncile facultății. Se întâmplă la Dudeștii Noi, în Timiș, acolo unde oamenii au înțeles că stă în puterea lor să trăiască civilizat. De când a fost ales, primarul a schimbat multe în comună și a ajuns în atenția presei.

„Pe aici era un drum de noroi, unde dacă se băga un tractor cu o remorcă, mai trebuiau să vină 3 tractoare să îl scoată, așa era drumul”, spune o localnică.aq

„La 23 de ani am fost cel mai tânăr primar din țară. Am avut poate energia si nebunia tinerească de a mă baga cu capul înainte în ceva ce era extrem de dificil de realizat, să iei o comună de la zero, să nu ai angajați, sediu și nici măcar scaun unde să stai.”, spune primarul, care acum se află la al doilea mandat.

Edilul Alin Nica afirmă că azi, doar o expoziție cu fotografii îi mai amintește peisajele triste din comună. Drumurile principale au primit între timp asfalt, iar localnicii nu mai sunt rupți de civilizație.as

S-au folosit fonduri europene, la care primarul nu a ajuns ușor, ci cu multă insistenta și cu proiecte. A primit peste 10 milioane de euro, bani nerambursabili.

„Comuna este în proporție de 100% canalizată, iar alimentarea cu apă este în aceeași proporție”, declara primarul, care a schimbat mentalități și a demonstrat că se poate trăi civilizat, într-un reportaj realizat de stirileprotv.ro.

Au venit și investitori: o fabrică chinezească de țiglă metalică, o uriașă fabrică de mobilă. În zonă au fost create aproape 1000 de locuri de muncă, a fost plantată cea mai mare pădure din regiune. Ultima statistică era de sub 2% șomeri în localitate.

Alte peste 100 de firme activează în comună, spune primarul care construiește bunăstare și ridică nivelul de trai al oamenilor. Tot satul are apă în casă, lumină pe stradă, drumuri fără noroaie, fiind comuna cu cea mai tânără populație din România.

Acest exemplu este unul demn de urmat!

Belgia a devenit „raiul” cerșetorilor români. Un copil poate aduna 200 de euro pe zi

Belgia a devenit „raiul” cerșetorilor români. Pe lângă comunitatea românească din Bruxelles care s-a integrat destul de bine, a crescut și numărul cerșetorilor. Capitala belgiană a devenit atractivă, probabil, pentru că aici se află Parlamentul European, scrie evz.ro.

Belgia a devenit „raiul” cerșetorilor români

Belgia a devenit tot mai atractivă pentru români, ca dovadă numărul mare de tineri care aleg să lucreze aici, dar și a numărului mare de cerșetori care își duc zilele în zonele cele mai atractive ale Bruxelles-ului.

Vasile, un cerșetor din marginea Slatinei, a povestit cum a ajuns în Belgia. În comuna lui de olteni, lumea s-a înstărit din munca câmpului. Vasile a zis că-i va lăsa cu gura căscată după ce va face bani în Belgia. Vasile a spus că l-a convins Catâru care i-a zis: „Hai, mă, în Belgia. Acolo e câștigu”.  La Bruxelles a ajuns cu microbuzul Catârului. Cei mai mulți au fost răspândiți prin centrul capitalei Europei, tot cu pahare în mâini.

„Pentru asta, că m-a adus aici, trebuia să-i dau 100 de euro. Dar când am văzut că trebuie să cerșesc am zis: Ce muncă e asta?. Și m-am dus la Poliție”, povestește Vasile revoltat.

Pe unde își fac veacul cerșetorii români

Locul în care românul cântă la acordeon este un fel de „Triunghiul Pomenii”. Mai exact, într-o parte e Palais de Bruxelles, vizavi e Musee Belvue, în centru e Place Royale Bruxelles. Adică un palat, un muzeu și o statuie pe care cerșetorul le-a mirosit că atrag turiști mulți.

Cerșetorul cu acordeon care așteaptă pomană în centrul Bruxelles-ului nu pare un om sărac. Purta ochelari și era curat îmbrăcat.

În aproprierea atracției capitalei Europene, Manneken Pis, trotuarele sunt ocupate de amărâții lumii veniți să facă un ban în Belgia, inima banilor europeni.

Cu un copil la cerșit în Belgia se poate scoate și 200 de euro pe zi

E plin de femei cu fuste crețe, baticuri colorate și veste cu buzunare mari. Una dintre ele sta pe niște cartoane, și a fost întrebată de ce se află aici. Femeia a răspuns: „De ce stau? Păi pentru bani, nu e clar?”, a spus buzoianca.

Femeia se temea că ar putea să apară concurența. Ea este convinsă că oricine ar veni cu un copil va avea de pierdut. Pe urmă se hotărăște să dea pontul. Din „cuibul” ei din carton spune: „Tu, cu copilul, faci peste 200 aici. De euro! Pe zi! Pe bune, sa mor io!”

Femeia nu glumește și spune: „Ia încearcă! Faci peste două sute. Fără copil, până într-o sută. Tot e bine”. La scurt timp, trei gealați, tatuați, se uită urât la ea și-i spun: „Taci, fă, dreacu’!”. Țiganca a tăcut imediat deoarece și-a dat seama că a încălcat consemnul. Întreaga poveste o puteți citi pe site-ul jurnalul.ro.

Școlile israeliene se redeschid

Armata israeliană a anunțat redeschiderea, luni, în cea mai mare parte a țării, a școlilor care fuseseră închise sâmbătă din motive de securitate, în fața amenințărilor venite din partea Iranului, relatează Le Monde, citat de news.ro.

După evaluarea situației, „s-a decis reluarea activităților educaționale în întreaga țară” începând de luni, sub rezerva însă a unor „restricții” în zona de frontieră cu Libanul și în localitățile apropiate de Fâșia Gaza, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, la X.

Sâmbătă, Israelul anunța închiderea școlilor timp de două zile, anularea excursiilor, precum și restricții asupra întrunirilor, după ce Iranul a lansat sâmbătă seara peste 350 de proiectile, „rachete balistice, rachete de croazieră, rachete și drone” către Israel, care potrivit lor este „răspunsul”la atacul împotriva consulatului iranian din Damasc de la începutul lunii.

Youtube oferă o nouă funcție utilizatorilor. Modalitatea prin care poate fi descărcată muzica de pe platformă

YouTube Music, platforma de streaming muzical a Google, își îmbunătățește experiența utilizatorilor prin adăugarea unei noi funcționalități. Acum, utilizatorii au posibilitatea să descarce muzică pentru a o asculta offline, chiar și atunci când accesează platforma direct din browser-ul mobil.

Această nouă funcție vine pentru a alinia versiunea web a serviciului cu aplicațiile mobile, care deja permiteau descărcarea albumelor și playlist-urilor pentru ascultare offline. Funcția a fost testată inițial și a devenit disponibilă la scară mai largă către sfârșitul lunii martie.

Pentru a utiliza această funcție, utilizatorii pot căuta butonul „Download”, reprezentat printr-o săgeată îndreptată în jos înconjurată de un cerc, lângă opțiunea „Save to Library”.

Această facilitate va fi implementată treptat, devenind accesibilă unui număr din ce în ce mai mare de utilizatori.

Conținutul descărcat poate fi accesat prin tab-ul „Downloads” din secțiunea „Library” a platformei YouTube Music. Aici, utilizatorii pot organiza conținutul în playlist-uri, podcast-uri, melodii sau albume, aplicând diverse filtre.

Este important de menționat că conținutul descărcat va expira dacă dispozitivul pe care este folosit browserul pentru accesarea YouTube Music nu se conectează la internet cel puțin o dată la fiecare 30 de zile, potrivit androidauthority.com.

sursa

Grădina Zoologică a fost închisă pentru publicul larg!
Articolul anterior
Persoanele publice au devenit melancolice. Cum își amintesc de copilăria lor
Articolul următor