Dezvăluirile cutremurătoare ale unei femei care a fost violată în ziua nunții: ,,Veneau la mine cu rândul”

Pentru majoritatea femeilor, ziua nunții ar trebui să fie una cu adevărat specială, dar acest lucru nu a fost valabil și în cazul lui Terry. Tânăra urma să se căsătorească a doua zi, când a realizat că logodnicul ei își lăsase câteva dintre haine și cravata la ea. Pentru că nu putea să-l lase să apară la nuntă fără cravată, Terry și-a rugat o prietenă care dormea la ea să meargă în acea dimineață să-i ducă cravata. S-au trezit la răsărit, iar cele două au mers împreună la stația de autobuz, de unde Terry a plecat singură.

separator
_95888142_terry_creditjossejosseTerry Gobanga, din Nairobi, Kenya, și-a spus povestea pentru bbc.com.

„În timp ce mă întorceam spre casă, am trecut pe lângă un tip care stătea pe capota unei mașini. Dintr-o dată, m-a apucat din spate și m-a aruncat pe bancheta din spate. Mai erau doi bărbați înăuntru, și au pornit la drum. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă”, a relatat femeia.

„Mi-au îndesat o bucată de material în gură. Dădeau din picioare și din mâini încercând să țip. Când am reușit să scuip materialul, am țipat: «Este ziua nunții mele!» Atunci am primit prima lovitură. Unul dintre bărbați mi-a spus «cooperează sau vei muri»”, a mai povestit.

Când au găsit-o, au vrut să o ducă direct la morgă

Terry a fost violată în grup și nu a reușit să scape nevătămată. Oroarea a durat mai bine de șase ore. „Bărbații m-au violat cu rândul. Eram sigură că voi muri, dar încă luptam pentru viața mea, așa că atunci când unul dintre bărbați mi-a scos materialul din gură, i-am mușcat bărbăția. A urlat de durere și unul dintre ei m-a înjunghiat în stomac. Apoi au deschis portiera și m-a aruncat din mașina aflată în mișcare”, și-a amintit.

A fost salvată când un copil a văzut-o aruncată din mașină și a chemat-o pe bunica lui. Mai mulți oameni s-au strâns în jurul ei și au încercat să-i simtă pulsul, dar nu au reușit și, crezând că a murit, au înfășurat-o într-o pătură și au pornit spre morgă, cu o mașină de poliție. Pe drum, Terry s-a înecat în pătură și a început să tușească, iar atunci și-au dat seama că e în viață. A fost transportată la cel mai mare spital de stat din Kenya, pe jumătate dezbrăcată, plină de sânge și cu fața umflată de la lovituri. Era în stare de șoc și bombănea incoerent.  Un angajat al spitalului a reușit să înțeleagă că era vorba de o nuntă așa că au început să sune la biserici. Așa au reușit să îi facă legătura cu familia și logodnicul ei.

Terry a fost tratată cu medicamente menite să prevină infectarea cu HIV/SIDA și anticoncepționale. Dar veștile proaste au continuat să vină. Medicii au anunțat-o că nu va mai putea face copii din cauza loviturii de cuțit din zona abdomenului.

Simțea că și-a dezamăgit soțul

Cu toate acestea, Harry spunea tuturor că încă vrea să o ia de soție: „«Vreau să am grijă de ea și să mă asigur că se însănătoșește în brațele mele, în casa mea», spunea el. Adevărul era că nu eram într-o ipostază în care să spun da sau nu, pentru că mintea mea era atât de perturbată de fețele celor trei bărbați, și tot ceea ce se întâmplase. Câteva zile mai târziu, când eram mai puțin sedată, am putut să-l privesc în ochi. Îi tot ceream scuze. Simțeam că l-am dezamăgit. Unii spuneau că era vina mea pentru că părăsisem locuința atât de devreme. Era foarte durors, dar familia mea și Harry m-au susținut”.

Violatorii lui Terry nu au fost niciodată prinși, iar ea mergea la identificări însă nu îi recunoștea pe bărbații din fața ei. Într-o zi, nu a vrut să mai sufere din cauza acestor căutări, așa că a hotărât să le pună capăt.

Apoi a venit o veste bună. Medicii i-au spus că nu fusese infectată cu HIV, iar apoi ea și Harry au început să-și planifice cea de-a doua nuntă. Șapte luni după cele întâmplate, în iulie 2005, au ajuns din nou în fața altarului, iar apoi au plecat în luna de miere.

29 de zile mai târziu, Terry și Harry erau în căminul lor. Era o noapte răcoroasă, așa că Harry a aprins un cărbune de ardere și l-a dus în dormitor. L-a scos de acolo după cină, și au mers la culcare ca de obicei. Însă bărbatul se simțea amețit și slăbit. Din cauza frigului, nu puteau dormi, așa că Terry l-a rugat să mai aducă o pătură, dar el i-a răspuns că nu se poate ridica. Au leșinat amândoi. Terry s-a trezit apoi și a strigat după Harry pentru a-l trezi și pe el, dar nu a primit niciun răspuns. Și-a alertat un vecin și s-a târât până la ușa de la intrare ca să-i dea drumul în casă. S-a trezit în spital și i-a întrebat pe medici de starea soțului ei: „Doctorul s-a uitat la mine și mi-a zis: «Îmi pare rău, soțul tău nu a supraviețuit». Nu mi-a venit să cred”.

După toate cele întâmplate, oamenii credeau că Terry este blestemată și nu își lăsau copiii în preajma ei. Unii o acuzau chiar că și-ar fi omorât intenționat soțul. În cele din urmă, autopsia a dezvăluit că ceea ce îl omorâse era monoxidul de carbon eliminat de cărbunele aprins.

Terry își pierduse încrederea în oameni și în Dumnezeu. Căzuse în depresie și nimeni nu vorbea cu ea, exceptând un bărbat: Tonny Gobanga. O vizita mereu și o încuraja să vorbească despre soțul ei și să se gândească la lucrurile bune. Abia când el nu i-a mai dat niciun semn pentru trei zile și-a dat seama că se îndrăgostise de el.

„Tonny m-a cerut în căsătorie, dar i-am spus să cumpere o revistă și să îmi citească povestea, iar apoi să îmi spună că mă iubește. S-a întors și mi-a spus că mă iubește și încă vrea să se căsătorească cu mine. Dar i-am spus: «Ascultă, mai e un lucru – nu pot face copii, așa că nu mă pot mărita cu tine»”, a relatat. „«Copiii sunt un dar de la Dumnezeu», a spus. «Dacă îi vom avea, Amin. Dacă nu, voi avea mai multt timp să te iubesc»”, a mai povestit ea.

A acceptat și în cele din urmă cei doi au făcut nuntă, chiar dacă părinții lui Tonny nu erau de acord, crezând că este blestemată. Ceremonia a fost una extrem de încărcată emoțional, Terry a plâns pe tot parcursul ei, rugându-se ca de data aceasta, soțul ei să supraviețuiască._96459996_terryharry

După un an de mariaj, Terry a aflat că rămăsese gravidă. Sarcina a fost una cu dificultăți, din cauza rănii din zona pântecelui, însă în cele din urmă a născut o fetiță sănătoasă pe care au numit-o Tehille. Patru ani mai târziu a venit pe lume cea de-a doua fetiță a lor, Towdah._96733226_976xterry-and-girls-crop.jp

Terry a scris o carte despre viața ei, numită „Crawling out of Darkness”, pentru a-i inspira pe alții să-și păstreze speranța. A pus apoi bazele unei organizații numite Kara Olmurani, care lucrează, în prezent, cu victimele violului: „Lucrăm cu supraviețuitoarele violului, așa cum le numesc eu”.

sursa: click.ro

Mobilizare masivă a Poliției pentru a o găsi pe tânăra din Orhei dată dispărută

Inspectoratul General al Poliției solicită ajutorul cetățenilor pentru a o găsi pe tânăra dispărută.

Începând cu ora 10:00, oamenii legii se vor mobiliza în număr mare la Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

„Poliția se va mobiliza masiv dimineață la ora 10:00, în adiacentul Primăriei din localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. Fiecare dintre voi ne poate fi de mare ajutor. Mizăm pe suportul dumneavoastră”, se arată în mesajul oamenilor legii.

Anterior, autoritățile au făcut un apel către cetățeni, în special femei, să sesizeze de urgență Poliția în cazul în care au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu șoferul reținut.

Șoferul de 45 ani a fost identificat și reținut pe data de 16 aprilie, însă refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Între timp, Poliția Națională anunță că în comun cu angajații altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici, o caută în continuare pe Ana-Maria. Întrucât au apărut noi circumstanțe, oamenii legii au extins căutările și în raionul Telenești.

Ultima dată când a fost văzută, tânăra purta pantaloni negri, maiou alb și o bluză neagră.

Semnalmente: înălțimea 1.65 m, păr castaniu, ochi căprui. Persoanele care au văzut-o sau cunosc locul aflării tinerei, sunt rugate să sune la 112.

Amintim că tânăra de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din Orhei la data de 12 aprilie, ora 21:00, iar de atunci este de negăsit.(video) Poliția solicită repetat suport după dispariția unei tinere din  Orhei. Șoferul suspect nu colaborează

Naomy, cunoscuta cântăreață transgender din România, a murit la 47 de ani

A murit Naomy. Cântăreața transgender era internată, în comă, într-un spital din Germania, de mai multe zile. Anunțul trist a fost făcut de una dintre prietenele artistei.

Naomy a murit în cursul zilei de vineri, 19 aprilie. Pe 25 aprilie urma să împlinească 47 de ani.

„Cu inimă grea, vă anunț că Naomy a trecut în liniște în cursul serii de azi, 19 aprilie 2024. Ne vom aminti mereu de istoria LGBT pe care a creat-o în România și vom păstra amintirile frumoase alături de noi. Sentimentele noastre de compasiune și susținere sunt alături de familie și cei dragi. Odihnă liniștită, Regino”, a transmis Antonela, prietena artistei trans, pe rețelele de socializare, seara trecută, conform presei române.

Internată, în comă, într-un spital din Germania

Naomy  – pe numele său real Florin Moldovan – a ținut prima pagină a ziarelor, în urmă cu mai mulți ani. A încercat să câștige mai multe concursuri de talente și a fost implicată în mai multe scandaluri mondene.

În ultimii ani, a intrat într-un con de umbră. Ea s-a mutat în Germania și își ține la curent fanii prin intermediul platformelor de socializare. Recent, o fotografie șocantă a apărut în social medial. Naomy apărea pe un pat de spital, intubată.

Un miliardar german, dat dispărut în Alpi și declarat mort în urmă cu 6 ani, găsit în viață la Moscova. Are și iubită

Un miliardar german, care a dispărut în împrejurări misterioase pe vârful Matterhorn, din Elveția, în urmă cu șase ani, este suspectat că locuiește cu o amantă rusă la Moscova, conform unei investigații din Germania, scrie Daily Mail, conform Libertatea.

Magnatul germano-american Karl-Erivan Haub, pe atunci în vârstă de 58 de ani, se antrena pentru o cursă de schi, când a dispărut în aprilie 2018, în Zermatt, Elveția. A fost văzut ultima dată urcând pe munte singur, într-un lift, într-o dimineață, ceva ce antrenorul său a spus că este ciudat pentru un bărbat care era de obicei foarte atent la siguranța lui și foarte pregătit, și nu s-a mai întors niciodată la hotel.

Autoritățile l-au căutat șase zile, timp în care cinci elicoptere și mai multe echipe de salvatori alpini au străbătut zona, dar trupul său nu a fost găsit niciodată.

Haub, fost director general și coproprietar al gigantului german de supermarketuri și retail Tengelmann Group (principalul proprietar al magazinelor de construcții și bunuri de uz casnic OBI), a fost declarat mort de un tribunal din Köln trei ani mai târziu, lăsând în urmă o soție, doi copii și o companie de aproximativ 75.000 de angajați.

Fratele său mai mic, Christian, a jurat într-o sală de judecată, în 2021, că nu exista niciun indiciu că bărbatul, a cărui avere netă a fost estimată la 6 miliarde de euro, a rămas în viață.

Dar acum, o investigație majoră condusă de radiodifuzorul german RTL susține că l-a identificat pe Haub la Moscova și crede că magnatul se află acolo cu o amantă mult mai tânără pe nume Veronika Ermilova.

Christian Haub este acum supus unei anchete de către procuratura din Köln, pentru suspiciunea că ar fi făcut declarații false sub jurământ, a informat RTL. El și-a asumat controlul asupra Grupului Tengelmann după dispariția fratelui său și a susținut că a comandat unui serviciu de securitate privat să investigheze „zvonurile” că era încă în viață.

Avocatul său, Mark Binz, a declarat pentru ziarul german Die Zeit: „Desigur că nu există nimic adevărat în acuzația de acum”.

Karl-Erivan Haub, care acum ar avea 64 de ani, ar fi sunat-o pe Veronika Ermilova de 13 ori în cele trei zile dinainte ca acesta să dispară, în 2018, potrivit anchetei RTL și ziarului Stern. Apelurile au fost îndelungate, unul a durat mai mult de o oră, ducând la suspiciuni că el aranja să-și însceneze moartea, cu ajutorul Moscovei și Ermilovei.

Ancheta a constatat că Ermilova, în vârstă de 44 de ani, conducea o agenție de evenimente din Sankt Petersburg care organiza excursii de schi, drumeții și alpinism pentru pasionați, dar este și suspectată că lucrează pentru serviciul de securitate FSB al Rusiei.

O investigație realizată de Tengelmann a dezvăluit că viața lui Haub a fost strâns legată de enigmatica Ermilova, care a fost descrisă ca „o femeie zveltă, atletică, cu părul castaniu, până la umeri, ochi întunecați și zâmbet deschis”. Anchetatorii au sugerat că ea „ar putea lucra pentru serviciul secret intern rus FSB”, deși au subliniat că acest lucru „nu poate fi dovedit”.

„Ceea ce se poate dovedi, totuși, este că ea se află întotdeauna în aceleași locuri, în același timp cu Karl-Erivan Haub”, se spune în raport.

„În iulie 2008, ambii au fost la Moscova și Soci în câteva zile. În mai 2009, ambii au călătorit cu același tren de noapte de la Moscova la Sankt Petersburg, în compartimente separate. Excursiile au fost rezervate în același timp și de aceeași persoană. Suprapuneri suplimentare ale călătoriilor scurte ale lui Haub și ale femeii pot fi găsite pentru sejururi în Omsk (2010), Soci (2011), Baku (2014) și Moscova (2015, 2017)”.

Raportul precizează: „Nu este clar de ce au avut loc aceste presupuse întâlniri. Nu arată ca vacanțe de îndrăgostiți”.

Jurnalista RTL Liv von Boetticher a speculat că dispariția lui Haub în Elveția și presupusele apariții în Rusia ar fi putut fi rezultatul unor afaceri dubioase. „Se știe că Karl-Erivan Haub a făcut afaceri cu oameni de afaceri ruși asupra cărora planează suspiciuni”, a susținut ea. „Presupunerea noastră este că afacerile cu Rusia sau cu parteneri de afaceri ruși l-ar fi putut pune pe Karl-Erivan în fața unor probleme în Occident”.

Pe lângă faptul că a sunat-o pe Ermilova, se presupune că Haub l-a sunat pe bancherul rus Andrei Suzdalțev atât în ​​Rusia, cât și în Geneva, cu puțin timp înainte de a muri, susțin ancheta RTL și Stern. Un alt partener de afaceri rus la lui Haub este Sergei Grișin, cunoscut sub numele de „Oligarhul Scarface”, acuzat în mai multe rânduri de fraudă.

S-a scris că Grișin a murit anul trecut, deși nu a apărut vreo dovadă a înmormântării sale.

Jurnalista RTL a speculat, de asemenea, într-un interviu acordat pentru Die Welt, că Haub ar fi putut lucra de fapt pentru ruși: „Ar fi putut acționa ca un fel de agent de influență pentru Rusia în Germania. Nu este vorba despre un agent cu pălărie și trenci, sau un James Bond, ci despre influența asupra politicii și economiei. Dispariția lui a venit într-un moment în care Tengelmann mergea destul de prost și se extindea în Rusia cu lanțul Obi, de exemplu”.

Jurnalista crede că nu e vorba despre moartea miliardarului: „Sunt sigură că nu a fost un accident de schi, ci o evadare în etape”. Metoda exactă folosită de Haub pentru a reuși presupusa sa evadare nu este cunoscută.

40 de magazine din Capitală au fost sancționate pentru încălcări grave
Articolul anterior
Medicii legiști au stabilit cauza morții fetiței de 7 luni de la Ungheni
Articolul următor