La 52 de ani, mama unui tânăr mort în Colectiv a născut o fetiță

Mama lui Andrei Bucă, un tânăr de 29 ani de ani care și-a pierdut viața în tragedia de la Colectiv, a născut zilele trecute o fetiță. La 52 de ani, Marcela Bucă nu a putut trăi cu gândul că nu mai avea un copil, așa că, cu doar câteva zile înainte de Paște, femeia a adus pe lume un copil.

separator
Dorin-si-Marcela-Buca

“În momentul când a plecat Andrei dintre noi, am simţit că viaţa noastră nu mai are niciun sens. Am simţit un gol atât de mare încât, în fiecare zi când ne sculam, ne uitam unul la altul, ne luam în braţe şi plângeam. Dar am strâns din dinţi, nu ne-am lăsat şi ne-am înţeles, tot aşa, din priviri, uitându-ne unul la altul, că nu are rost să continuăm în această lume dacă nu mai facem un copil”, a mărturisit Dorin Bucă, tatăl lui Andrei, într-un interviu acordat publicației obiectivbr.ro

Fetița se va numi Andreea, în memoria fratelui ei, dar va purta și numele de Gabriela, pentru că soții au aflat că vor fi din nou părinți anul trecut, chiar în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.

Andrei a murit în clubul “Colectiv”, pe 15 octombrie 2015, la doar 29 de ani. Tânărul absolvise facultatea de arhitectură şi lucra la o renumită firmă din domeniu, având deja câteva reuşite deosebite pe plan profesional.

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit, iar focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului. 64 de tineri au murit atunci, iar în jur de 180 au fost spitalizate cu răni grave.

Taiwanul anunţă că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

Douăzeci şi unu de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 08:15, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării taiwanez, cu o lună înainte de învestirea preşedintelui ales Lai Ching-te.

Taiwanul anunţă că a detectat 21 de avioane militare chinezeImagine simbol

„Şaptesprezece avioane (din douăzeci şi unu) au traversat linia mediană”, a Strâmtorii Taiwan, a declarat ministerul într-un comunicat, făcând referire la o demarcaţie neoficială între China şi Taiwan pe care prima nu o recunoaşte, transmite Agerpres.ro.

Forţele armate taiwaneze „observă aceste activităţi folosind sisteme de supraveghere şi au desfăşurat mijloace adecvate pentru a reacţiona în consecinţă”, adaugă comunicatul.

Taiwanul este o insulă autonomă pe care Beijingul o revendică ca parte a teritoriului său şi pe care doreşte să o ia într-o zi, cu forţa dacă este necesar, aminteşte AFP.

Creşterea incursiunilor aparatelor chineze se înscrie în ceea ce experţii numesc strategia „zonei gri”, adică acţiuni de intimidare care nu merg atât de departe până la acte de război propriu-zise.

Aceste acţiuni s-au intensificat de la alegerea în 2016 a preşedintei Tsai Ing-wen, care consideră că Taiwanul este de facto „deja independent”, o linie roşie pentru Beijing.

Dna Tsai urmează să cedeze locul la 20 mai actualului vicepreşedinte, Lai Ching-te, un membru al Partidului Democrat Progresist (DPP), la fel ca ea. Câştigător al alegerilor prezidenţiale din 13 ianuarie, el este de asemenea adeptul unei linii de fermitate în faţa Beijingului.

O trotinetă electrică lăsată la încărcat a distrus un bloc din Iași. A urmat un incendiu care i-a provocat arsuri grave proprietarului

S-a cutremurat un bloc din Iași în urma unui incident șocant. O trotinetă electrică lăsată de proprietar la încărcat, în sufragerie, a explodat.

Deflagrația a fost atât de puternică, încât peretele exterior al apartamentului a fost smuls și azvârlit în fața imobilului. Posesorul trotinetei a fost rănit în incendiul care a urmat.

30 de oameni și-au părăsit în grabă locuințele după ce în blocul lor cu 10 etaje, de peste drum de Grădina Copou, în apartamentul de la etajul 5, acumulatorul unei trotinete electrice, lăsat sub tensiune, s-a supraîncarcat și a explodat, transmite protv.ro.

Deflagrația a fost atât de puternică încât a rupt peretele exterior din beton al camerei în care se afla vehiculul cu două roți.

În apartamentul din Iași, un bărbat de 22 de ani a suferit arsuri.

Sabin Maxim, vecin: „Băiatul cerea ajutor, striga după ajutor și mult fum, foarte mult fum. L-am luat, l-am dus jos. Era speriat și dezorientat. L-am scos afară, am sunat la 112. L-am întrebat ce s-a întâmplat și a zis că trotineta i-a explodat.”

Vecină: „A pocnit odată și a sărit geamul pe acolo bucățile toate în jos.”

Vecină: „Deodată a început să zboare sticle și ce mai vedeți pe acolo cărămizile.”

Vecin: „Băiatul era scos afară stătea acolo lângă bară ars tot piciorul săracul.”

Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: „O intoxicație cu fum. Este în unitate primire urgențe a spitalului. Prezintă o arsură la nivel planetar gradul doi.”

În România nu există o situație cu numărul incendiilor pornite de la acumulatorii trotinetelor – dar pompierii din alte țări vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Brigada de pompieri din Londra, de pildă, a raportat anul trecut 12 incendii provocate de trotinete electrice.

În cazul exploziei din blocul de lângă Grădina Copou, a fost deschisă o anchetă. S-a stabilit că tânărul rănit era în vizită la prietena lui – care locuia acolo cu chirie. Trotineta era la încărcat în sufragerie și a avut ghinionul să se afle lângă ea atunci când a explodat.

Ce face ca bateriile trotinetelor, de cele mai multe ori de tipul litiu-ion sau litiu-polimer, să ia foc? Poate fi vorba de o defecțiune sau de o deteriorare fizică a acestora sau, în cele mai frecvente cazuri, de o supraîncarcare.

Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași: „O singură celulă Li-ion defectă este suficientă pentru a declanșa procesul cunoscut sub numele de ambalare termică. Când una dintre celule se defectează, celulele din jur încep să se supraîncălzească în scurt timp și apare fenomenul de ambalare termică, ceea ce poate duce rapid la incendii devastatoare”.

Naomy, cunoscuta cântăreață transgender din România, a murit la 47 de ani

A murit Naomy. Cântăreața transgender era internată, în comă, într-un spital din Germania, de mai multe zile. Anunțul trist a fost făcut de una dintre prietenele artistei.

Naomy a murit în cursul zilei de vineri, 19 aprilie. Pe 25 aprilie urma să împlinească 47 de ani.

„Cu inimă grea, vă anunț că Naomy a trecut în liniște în cursul serii de azi, 19 aprilie 2024. Ne vom aminti mereu de istoria LGBT pe care a creat-o în România și vom păstra amintirile frumoase alături de noi. Sentimentele noastre de compasiune și susținere sunt alături de familie și cei dragi. Odihnă liniștită, Regino”, a transmis Antonela, prietena artistei trans, pe rețelele de socializare, seara trecută, conform presei române.

Internată, în comă, într-un spital din Germania

Naomy  – pe numele său real Florin Moldovan – a ținut prima pagină a ziarelor, în urmă cu mai mulți ani. A încercat să câștige mai multe concursuri de talente și a fost implicată în mai multe scandaluri mondene.

În ultimii ani, a intrat într-un con de umbră. Ea s-a mutat în Germania și își ține la curent fanii prin intermediul platformelor de socializare. Recent, o fotografie șocantă a apărut în social medial. Naomy apărea pe un pat de spital, intubată.

Angela Gonța a postat o poză cu fiica ei, care a acumulat aproape 4000 de like-uri!
Articolul anterior
Un exportator străin a anunțat că va cumpăra pomușoarele din Moldova!
Articolul următor