Teatrul Popular își dă o nouă întâlnire cu publicul, în ajunul Floriilor!

În Moldova a fost lansat Teatrul Popular, fondat de actrița Victoria Roșca, tot ea autoarea proiectului ,,Zâmbărele”. O echipă de oameni talentați, actori îndrăgostiți de libertate, curaj, tradiții și umor, coregrafi și muzicieni și-au consolidat eforturile pentru a da viață unui proiect inedit pentru publicul din Moldova.

separator
        

Teatrul Popular și-a deschis ușile pentru publicul larg pe 7 aprilie. Debutul cu spectacolul „Gura satului” de Ioan Slavici, în regia Victoriei Roșca și scenografia semnată de Mihai Răcilă, a fost un adevărat succes. Peste 300 de spectatori, în sala arhiplină a Centrului Cultural „Odeon”, au trăit emoții de bucurie, au râs, au plâns, într-un suflu cu personajele din scenă și tânăra echipă de actori.

„Așa a fost la lansare și pentru că tot mai multă lume întreabă când va mai fi. Am decis să-l mai jucăm, o dată, apoi încă o dată și încă….. Până o să ajungem la inimile voastre. Veniți să ne prindem de mâini pe hora primăverii în ajun de Florii. Să cântăm, să dansăm. să râdem și să plângem împreună!”, se menționează pe pagina de Facebook a teatrului.

Așadar, pe 20 aprilie, iubitorii de teatru sunt invitați la un nou spectacol jucat de către actorii Teatrului Popular, care, în esență, își propune să promoveze tradițiile autohtone, viața autentică de la țară, așa cum este ea, simplă și colorată, pusă în scenă de o echipă de actori talentați.   Teatrul Popular este fondat de către actrița Victoria Roșca, împreuna cu o parte din fosta trupă a Teatrului “Ion Creangă”. La începutul lunii februarie, actrița și-a anunțat plecarea de la „Ion Creanga” printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

sursa foto: Facebook/Teatrul Popular

alte Articole interesante