Trei mirese britanice care au făcut istorie!

Prințele și ducesele Marii Britanii au făcut istorie, în rochii de mireasă, întrucât au fost cele mai admirate mirese din întreaga lume, de-a lungul timpului. Iată prin ce țiunte s-au remarcat Prințesa Diana, Ducesa de Cambridge și Ducesa de Sussex.

separator

Lady Diana Spencer a purtat la nunta sa cu Prințul Charles, din iulie 1981, o rochie de mireasă memorabilă, creată de David și Elisabeth Emanuel. Rochia a fost din tafta și mătase, de culoarea fildeșului, cu multă broderie lucrată manual și cu aplicații de perle veritabile și paiete. Corsetul a avut aplicații de dantelă, care a aparținut Reginei Maria. Voalul a fost confecționat din tul ivoire, pe care s-au aplicat perle și paiete. Diana a purtat pe cap o tiară de diamante care aparținea familiei Spencer.

Catherine Middleton, viitoare ducesă de Cambridge, a purta la nunta sa cu Prințul William, din 29 aprilie 2011, o rochie de mireasă creată de Sarah Burton, designer al casei de modă Alexander McQueen.

Rochia din satin, de asemenea, de culoarea fildeșului, a fost de inspirație Victoriană: strânsă pe corp în partea de sus și în talie și largă în partea de jos. De asemenea, corsetul a fost realizat din dantelă, aplicată, apoi, în mod manual, pe mătase. La spate, rochia s-a închis în 58 de năsturei din organza. Și fusta, dar și trena, care a avut circa trei metri lungime, au avut aplicații de dantelă.

Meghan Markle, viitoare ducesă de Sussex, a purtat la nunta sa cu prinţul britanic Harry, în 19 mai 2018, o rochie cu mânecă lungă şi un voal alb lung de cinci metri, creaţie Givenchy. Rochia de mireasă nu a fost una de poveste, ci una simplă şi frumoasă. O croială simplă, cu mâneci lungi şi un voal din mătase brodat manual cu elemente din flora specifică din cele 53 de state din Commonwealth. Fiecare floare este unică şi cusută de mână pe trena lungă. Designerii au lucrat sute de ore, spălându-se pe mâini la fiecare jumătate de oră pentru a păstra ţesătura curată.

Voalul a fost prins cu o tiară cu diamante ce i-a aparţinut reginei Mary şi care i-a fost oferită soţiei prinţului Harry de către regina Elisabeta a II-a. Podoaba este englezească şi a fost realizată în 1932, alături de o broşă din 1893.

Nunta prințului Harry cu Meghan Markle! Video

alte Articole interesante