Un băiețel de 10 ani a fost nimicit de un gard de beton, în timp ce se juca cu mingea

Accidentul teribil a avut loc aseară în satul Magdacesti, din raionul Criuleni. Băiețelul, în vârstă de 10 ani, se juca cu mingea, iar la un moment dat a scăpat-o peste gardul unei gospodării.

separator

Micuțul a încercat să sară pentru a-și lua balonul, dar o bucată din gardul de beton s-a prăbușit peste el.

Băiatul a fost transportat la spital în stare gravă, iar astăzi s-a stins.

Copilul „a fost internat la Institutul Mamei și Copilului ieri, cu fractură de craniu. Era în stare gravă, se află în comă când a ajuns la spital. Internat în secția de neurochirurgie. Azi la amiază a murit”, au anunțat responsabilii de la spital, potrivit protv.md.

alte Articole interesante