Un celebru ,,îngeraș” Victoria’s Secret a declarat război companiei. Dezvăluiri dure

Adriana Lima este unul dintre cele mai cunoscute modele a companiei Victoria’s Secret. Brazilianca a defilat pentru prima dată într-un show al celebrului brand de lenjerie intimă în 1999, la vârsta de 18 ani, devenind astfel cel mai longeviv model din istoria companiei.

separator

O postare recentă a sa pe Instagram a fost un adevărat şoc pentru cei 11,5 milioane de urmăritori ai săi de pe Instagram. Modelul a vorbit despre un video sexy în care trebuia să apară, dar s-a retras din proiect după ce a simţit că ceva în interiorul său s-a schimbat.

„Chiar dacă am realizat numeroase astfel de proiecte, ceva în interiorul meu s-a schimbat atunci când o prietenă mi-a vorbit despre faptul că nu este mulţumită de corpul său. Iar acest lucru m-a făcut să mă gândesc la faptul că în fiecare zi a vieţii mele mă trezesc întrebându-mă ‘Cum arăt? Voi mai fi acceptată pentru jobul meu?’. Iar în acel moment am realizat că majoritatea femeilor se trezesc în fiecare dimineaţă încercând să se încadreze într-un stereotip impus de societate, de social media, de modă. Am realizat că acesta nu este un mod corect în care să-ţi trăieşti viaţa. Nu este sănătos din punct de vedere fizic şi mental, astfel că am decis să fac o schimbare. Nu îmi voi mai scoate hainele pentru o cauză inutilă”, a scris modelul în postarea sa.

Dincolo de faptul că pare un moment de revelaţie pentru frumoasa braziliancă, postarea coincide şi cu gestul inexplicabil al acesteia de a se dezabona de la conturile de Instagram ale celor mai multe modele care sunt în prezent „îngeri” Victoria’s Secret, inclusiv Lais Ribeiro şi Lily Aldridge. Adriana a încetat, de asemenea, să mai urmărească pagina oficială Victoria’s Secret de pe Instagram, dar şi pe cea a lui Ed Razek, omul din spatele Victoria’s Secret Fashion Show, eveniment care se desfăşoară în fiecare an.

Reprezentanţii brandului de lenjerie intimă au fost acuzaţi de-a lungul timpului că au standarde nerealiste cu privire la formele modelelor selectate, uneori editând excesiv fotografiile în Photoshop pentru a le face pe modelele sale să pară şi mai slabe. Fanii supermodelului brazilian speculează că gesturile sale indică faptul că aceasta a renunţat la colaborarea cu Victoria’s Secret şi chiar la cariera de model

sursa

Cât vor scoate din buzunar părinții, în acest an, pentru odihna odraslelor în taberele de vară

Între 280 și 357 de lei vor trebui să scoată din buzunar părinții, pentru a-și trimite copiii la tabere de vară. Prețul variază în funcție de tipul instituției: destinată sportivilor, turistică, de reabilitare sau cu sejur de zi, scrie realitatea.md.

Taberele urmează să fie pregătite pentru a primi minorii până pe 15 mai. O parte din bilete vor fi achiziționate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, apoi repartizate Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, care le va transmite ulterior organizațiilor sindicale primare și unităţilor economice, pentru a ajunge la beneficiarii finali.

Cu excepția acestor bilete, administrației publice locale și centrale i se recomandă să acorde gratuit 25% din totalul biletelor repartizate în taberele de odihnă minorilor în dificultate, celor rămași fără ocrotire părintească, aflați în servicii e plasament, din familii defavorizate sau cu mulți copii, cu dizabilități, celor refugiați sau ai căror părinți sunt veterani de război ori au solicitat azil politic.

Biletele rămase vor putea fi comercializate doritorilor, cu achitarea a 20% din prețul lor.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării va achiziționa 533 de bilete pentru elevii din instituțiile de învățământ general din raioanele de est ale Republicii Moldova şi oraşul Bender, subordonate autorității.

Ana-Maria, tânăra din Orhei răpită și omorâtă, va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Ana-Maria Guja, tânăra de 19 ani din Orhei, găsită moartă într-o localitate din Telenești, după ce a urcat într-o mașină de ocazie, va fi condusă astăzi pe ultimul drum. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj pe rețele, scrie unimedia.info.

„Bună seara. Vreau să vă aduc la cunoștință că mâine o vom pe trece pe ultimul drum pe Ana-Maria Guja, la orele 12. Cine dorește să își ia rămas bun, să vă apropiați”, se arată în mesaj.

Amintim că tânăra gravidă în luna a 6-a a murit în chinuri groaznice.

Cauza prealabilă a decesului Anei-Maria ar fi trauma cranio-cerebrală deschisă. Surse din cadrul Centrului de medicină legală au declarat pentru ZdG că pe corpul tinerei însărcinate au fost depistate mai multe semne de tortură.

Suspectul, un fost polițist, nu-și recunoalte vina și nu cooperează cu ancheta.

Un copil pe bicicletă, spulberat de o mașină la Ialoveni

Un accident rutier a avut loc în seara zilei de 21 aprilie, în apropierea localității Țîpala, raionul Ialoveni.

Potrivit informațiilor difuzate de oamenii legii, impactul a avut loc între un automobil Opel și o bicicletă condusă de un minor în vârstă de 13 ani. Drept rezultat, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, transmite Știri.md.

„Pe data de 21 aprilie, în jurul orei 21:00, poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Țîpala. La fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 20 ani, în timp ce conducea automobilul de marca Opel, pe direcția spre localitatea Puhoi, a lovit un biciclist care se deplasa în fața acestuia pe aceeași direcție. Preliminar biciclistul a încercat să vireze brusc spre stânga, iar ulterior a fost tamponat de automobil”, informează ofițerul de presă a Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Mariana Didenco.

În urma accidentului, șoferul a fost testat cu aparatul Drager, care a constatat rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.

Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Bradul de Crăciun din Roma a ajuns ținta glumelor și ironizărilor pe internet. Cum arată acesta?
Articolul anterior
5 lucruri la care să fii atentă dacă eşti însărcinată iarna
Articolul următor