Un copil de 8 ani este căutat de trei zile. Familia acestuia crede că băiețelul a fost răpit

Un copil de 8 ani este căutat cu disperare deja de 3 zile. Băiețelul a dispărut sâmbătă, în jurul orei 15.00, în timp ce se juca în fața casei sale din localitatea Pecineaga, județul Constanța.

separator
Forțe impresionante s-au deplasat în localitatea Pecineaga, pentru a-l căuta pe Iulian Alexandru Biţică, băiatul de opt ani dispărut. Căutările continuă zilnic și după lăsarea întunericului, au anunțat autoritățile din Constanța. Înainte să dispară, copilul a fost surprins de camerele de supraveghere când se plimba cu rolele. Ulterior, rolele lui au fost găsite la aproximativ doi kilometri distanță de locuința sa, undeva la marginea satului.

„Nu avem nicio ipoteză plauzibilă, avem mai multe ipoteze pe care lucrăm şi nimic concret în acest moment”, a spus Mircea Vizitiu, inspector şef adjunct IPJ Constanţa, informează Observator.tv.

Femeia care trăiește cu tatăl copilului a povestit că Iulian și-a petrecut aproape toată ziua de sâmbătă în apropierea casei, iar la ora prânzului, în jurul orei 12:00, el nu s-a întors acasă să mănânce.

„Fata a mâncat, dar când m-am dus să-l chem pe el, nu era. Am zis cine ştie, mă, poate se plimbă pe stradă, lasă-l că vine înapoi, că el a mai făcut chestii din astea, se plimba pe acolo, înapoi. Venea înapoi”, a povestit femeia. Tatăl copilului spune că trei ore mai târziu l-a văzut pe Iulian plimbându-se în continuare cu rolele și i-a spus să meargă acasă.

„I-am spus să meargă acasă şi…, că eu trebuia să merg undeva, să-mi iau ceva de la muncă şi când m-am întors înapoi, nu mai era”, a povestit omul. Ultima oară, băiețelul a fost văzut de o vecină, la două sute de metri de casă. Abia la ora 19, tatăl lui Iulian a anunțat dispariția. „Bănuiesc că cineva l-a luat cu maşina, că nu apare nici pe camere, nu pot să-l vadă pe nicăieri”, a declarat Claudiu Biţică, tatăl copilului, scrie Observator.tv. Poliţia a luat în calcul toate variantele.

alte Articole interesante