Un cuplu a adus pe lume 14 băieți, în speranța că vor avea și o fată. Vezi surpriza făcută de fiul cel mare

Au făcut copii din dorinţa de a avea o familie mare şi în cele din urmă o fată. Nu a fost să fie. Doi soţi din Michigan, ea în vârstă de 43 de ani şi el de 44, au devenit părinţi de 14 ori.

separator

De fiecare dată, barza a adus băiat. Acum, şirul a fost rupt de unul dintre copiii cei mari, care, luna aceasta, va deveni tatăl unei fetiţe. Cu 14 băieţi în casă, nu e de mirare că fiecare masă în familie e un moment de mare agitaţie. Nu contează că nu mai sunt toţi chiar copii. Lucrurile o iau cu totul razna când băieţii cei mari îşi invită acasă iubitele sau prietenii.

“Te-ai fi aşteptat ca după 14 încercări măcar unul dintre copii să fie fată. Nu a fost să fie. Însă faptul că avem 14 băieţi ne face să fim unici”, spune Jay Schwandt, tatăl copiilor.

Jay şi soţia lui, Tyler, sunt împreună din liceu. Au făcut trei copii în timp ce erau la facultate. Cel mai mare are acum 25 de ani. Cel mai mic membru al familiei, tot băiat, a venit pe lume în aprilie.“A fost un moment în care faptul că eram singura femeie din casă mă deranja. Acum am acceptat situaţia”, spune mama copiilor.

În câteva zile lucrurile se vor schimba. Unul dintre băieţii cei mari va deveni tată, iar copilul e fetiţă, o schimbare majoră pentru familia unde toţi bebeluşii au fost băieţi. Jay, tatăl copiilor, spune că familia a fost criticată de cei care sunt de părere că, atunci când ai foarte mulţi copii, nu te poţi ocupa de ei cum trebuie.

“Nu contează ce spune lumea. Suntem o familie minunată cu 14 copii şi ne distrăm grozav în fiecare secundă în care suntem împreună. Ne place foarte mult. Dacă nu ne-ar fi plăcut, nu am fi făcut atâţia copii”, spune tatăl.

14 e însă mai mult decât suficient, spun ei, convinşi că, după ultimul copil, vor termina cu schimbatul scutecelor. “Am spus de mai multe ori “gata!”. Însă acum chiar că e gata”, dă asigurări Jay.

sursa

Încă o tânără, surprinsă în mașina bărbatului reținut de poliție. Oamenii legii cer ajutorul cetățenilor

În această imagine este mașina în care a urcat fata de 19 ani pe o stradă din Orhei. Aceasta a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău, cu puțin timp înaintea reținerii bărbatului, comunică Poliția.

Suspectul avea alături o tânără care poate fi martor important pe acest caz.

Rugăm fata din imagine și persoanele care o recunosc să ne informeze.

Identitatea fetei și sursele de informare vor fi protejate de Poliție. Mizăm pe colaborarea tinerei cu organele de drept, declarațiile ei sunt foarte importante pentru găsirea fetei dispărute.

Numărul la care puteți oferi informații este 060033442.

Mobilizare masivă a Poliției pentru a o găsi pe tânăra din Orhei dată dispărută

Inspectoratul General al Poliției solicită ajutorul cetățenilor pentru a o găsi pe tânăra dispărută.

Începând cu ora 10:00, oamenii legii se vor mobiliza în număr mare la Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

„Poliția se va mobiliza masiv dimineață la ora 10:00, în adiacentul Primăriei din localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești. Fiecare dintre voi ne poate fi de mare ajutor. Mizăm pe suportul dumneavoastră”, se arată în mesajul oamenilor legii.

Anterior, autoritățile au făcut un apel către cetățeni, în special femei, să sesizeze de urgență Poliția în cazul în care au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu șoferul reținut.

Șoferul de 45 ani a fost identificat și reținut pe data de 16 aprilie, însă refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Între timp, Poliția Națională anunță că în comun cu angajații altor subdiviziuni specializate, voluntari, vânători și localnici, o caută în continuare pe Ana-Maria. Întrucât au apărut noi circumstanțe, oamenii legii au extins căutările și în raionul Telenești.

Ultima dată când a fost văzută, tânăra purta pantaloni negri, maiou alb și o bluză neagră.

Semnalmente: înălțimea 1.65 m, păr castaniu, ochi căprui. Persoanele care au văzut-o sau cunosc locul aflării tinerei, sunt rugate să sune la 112.

Amintim că tânăra de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din Orhei la data de 12 aprilie, ora 21:00, iar de atunci este de negăsit.(video) Poliția solicită repetat suport după dispariția unei tinere din  Orhei. Șoferul suspect nu colaborează

Naomy, cunoscuta cântăreață transgender din România, a murit la 47 de ani

A murit Naomy. Cântăreața transgender era internată, în comă, într-un spital din Germania, de mai multe zile. Anunțul trist a fost făcut de una dintre prietenele artistei.

Naomy a murit în cursul zilei de vineri, 19 aprilie. Pe 25 aprilie urma să împlinească 47 de ani.

„Cu inimă grea, vă anunț că Naomy a trecut în liniște în cursul serii de azi, 19 aprilie 2024. Ne vom aminti mereu de istoria LGBT pe care a creat-o în România și vom păstra amintirile frumoase alături de noi. Sentimentele noastre de compasiune și susținere sunt alături de familie și cei dragi. Odihnă liniștită, Regino”, a transmis Antonela, prietena artistei trans, pe rețelele de socializare, seara trecută, conform presei române.

Internată, în comă, într-un spital din Germania

Naomy  – pe numele său real Florin Moldovan – a ținut prima pagină a ziarelor, în urmă cu mai mulți ani. A încercat să câștige mai multe concursuri de talente și a fost implicată în mai multe scandaluri mondene.

În ultimii ani, a intrat într-un con de umbră. Ea s-a mutat în Germania și își ține la curent fanii prin intermediul platformelor de socializare. Recent, o fotografie șocantă a apărut în social medial. Naomy apărea pe un pat de spital, intubată.

Lilu a plecat în vacanță cu familia! Vezi ce destinație a ales prezentatoarea TV
Articolul anterior
Alla Pugaciova și Maxim Galkin și-au arătat casa! Foto
Articolul următor