Un grup de copii moldoveni au fost traficați în Grecia, sub pretextul unui festival internațional de dans

Două persoane din raioanele Rezina și Cahul sunt bănuite de trafic de copii. Acestea au ajuns în vizorul ofițerilor Centrului pentru combaterea traficului de persoane după ce au organizat și transportat peste 50 de minori moldoveni în Grecia, sub pretextul unui Festival internațional de dans, scrie pe facebook Elita Tv.

separator
Potrivit șefului Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane a Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției din cadrul MAI, Lilian Levandovschi, ajunși în Grecia, cei 59 de copii au dansat pentru persoane terțe pe o croazieră privată și în alte localuri.

După mai bine de șapte luni de investigații, oamenii legii au desfășurat percheziții la un liceu, dar și la domiciliile bănuiților din Rezina și Cahul.

Potrivit datelor oficiale, în anul 2018, în Republica Moldova, peste 230 de oameni au fost victime ale traficului de perosane, 40 dintre care sunt copii.

Părinții sunt rugați, atunci când își dau acordul ca copiii să meargă la festivaluri în străinătate, să se informeze detaliat despre eveniment, despre organizatori și despre condițiile de cazare și transport.

alte Articole interesante

Alte Articole interesante