Un moldovean a găsit peste 5.000 de muniții în timp ce săpa în grădină

Un bărbat de 61 ani din municipiul Chișinău a sesizat poliția din Ialoveni comunicând că ar vrea să predea munițiile găsite în grădina vilei sale, din orașul Ialoveni.

separator
Ieri, poliția din Ialoveni cu ajutorul specialiștilor geniști ai Ministerului Apărării, în urma verificării grădinei, au depistat și ridicat 4710 cartușe de calibrul 7,62.

Munițiile au fost ridicate și urmează a fi nimicite. Pentru evitarea unor eventuale incidente și în scopul asigurării securității publice, Inspectoratul General al Poliției atrage atenția și face apel către toți cetățenii să conștientizeze necesitatea predării benevole la poliție a armelor și munițiilor deținute ilegal.

Persoanele care predau benevol armament şi munţii păstrate ilegal sunt liberate de răspundere penală.

Un copil pe bicicletă, spulberat de o mașină la Ialoveni

Un accident rutier a avut loc în seara zilei de 21 aprilie, în apropierea localității Țîpala, raionul Ialoveni.

Potrivit informațiilor difuzate de oamenii legii, impactul a avut loc între un automobil Opel și o bicicletă condusă de un minor în vârstă de 13 ani. Drept rezultat, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, transmite Știri.md.

„Pe data de 21 aprilie, în jurul orei 21:00, poliția din Ialoveni a fost sesizată despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Țîpala. La fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 20 ani, în timp ce conducea automobilul de marca Opel, pe direcția spre localitatea Puhoi, a lovit un biciclist care se deplasa în fața acestuia pe aceeași direcție. Preliminar biciclistul a încercat să vireze brusc spre stânga, iar ulterior a fost tamponat de automobil”, informează ofițerul de presă a Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Mariana Didenco.

În urma accidentului, șoferul a fost testat cu aparatul Drager, care a constatat rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.

Cazul este înregistrat și documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

O turistă a fost mușcată de urs, în județul Argeș, după ce a scos mâna pe geam să îi facă o poză

O turistă de 72 de ani a fost atacată de un urs, luni, în timp ce se afla în zona barajului Vidraru din judeţul Argeş. Autorităţile au emis mesaj RO-Alert prin care avertizează populaţia din zonă asupra pericolului, scrie stirileprotv.ro.  

Femeia se afla în mașină, a văzut un urs și a scos mâna pe geam să îi facă poză, moment în care a fost atacată.

Incidentul a avut loc luni după amiază, în apropierea barajului Vidraru. O femeie în vârstă de 72 de an, cetăţean străin, a fost atacată de un urs, fiind rănită la braţul drept. Femeia are plăgi produse prin muşcătură şi va fi dusă la spital.

La faţa locului au fost trimise echipaje medicale şi ale Jandarmeriei.

La momentul soririi echipajului SMURD la locul evenimentului, femeia era conştientă şi a putut comunica cu salvatorii în limba engleză. În urma incidentului, autorităţile au emis mesaj RO-Alert prin care avertizează populaţia din zona respectivă asupra pericolului.

Câți moldoveni au participat la recensământ în a doua săptămână de recenzare

Biroul Național de Statistică informează că, la finele celei de-a doua săptămâni de recenzare (8-21 aprilie), în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor (RPL)  au fost recenzate circa 445 de mii de locuințe (inclusiv cele neocupate) și circa 640 de mii de persoane (numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită).

”Mulțumim tuturor respondenților care deja au participat la recensământ, oferind recenzorului răspunsuri complete și corecte la chestionarul RPL.

Îndemnăm populația să fie în continuare receptivă și deschisă de a participa la recensământ!”, se arată în comunicatul BNS.

O fetiță de 8 ani a fost tamponată violent pe trecerea de pietoni de lângă școală
Articolul anterior
Rețete delicioase cu pește! Tu ce gătești de Florii!?
Articolul următor