Utilizatorii Instagram vor avea o noua opțiune de a-și descărca datele. Reţeaua se adaptează după scandalurile de la Facebook 

Rețeaua de socializare Instagram, deţinută de compania Facebook, le va permite în curând utilizatorilor să descarce o copie a conţinutului pe care l-au încărcat pe platforma de partajare a fotografiilor, a anunţat un purtător de cuvânt al Instagram, relatează site-ul agenţiei Reuters.

separator

Anunţul vine pe fondul preocupărilor globale legate de confidenţialitatea informaţiilor utilizatorilor de reţele sociale şi de cantitatea de date pe care le păstrează companiile. În acest moment, Facebook le permite utilizatorilor să-şi descarce fotografiile, mesajele, reclamele accesate şi un jurnal al întregii activităţi pe reţeaua de socializare începând din 2010. Instagram nu are o astfel de opţiune.

„Construim un nou instrument de portabilitate a datelor, care le permite utilizatorilor să-şi descarce datele, inclusiv fotografii, videoclipuri şi mesaje.”, a transmis un purtător de cuvânt al Instagram.
Noua opţiune ar putea fi lansată până în data de 25 mai şi va ajuta compania Instagram să respecte legile europene privind confidenţialitatea, care necesită portabilitatea datelor. Instagram, care are aproximativ 800 de milioane de utilizatori la nivel mondial, este un serviciu online şi o reţea socială care oferă utilizatorilor posibilitatea să încarce poze şi videouri, să le aplice filtre digitale şi să le distribuie pe o varietate de reţele sociale, cum ar fi Facebook, Twitter, Tumblr şi Flickr. Reţeaua de socializare Instagram a fost achiziţionată de compania Facebook în aprilie 2012, pentru aproximativ un miliard de dolari.

Potrivit mediafax.ro, datele a 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite, au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica, a anunţat reţeaua de socializare online.Un activist pentru transparenţă, Christopher Wylie, a dezvăluit că firma Cambridge Analytica, deţinută de miliardarul specializat în tranzacţii speculative Robert Mercer şi condusă la acea vreme de Steve Bannon, a participat la campania electorală a lui Donald Trump folosind fraudulos profilurile Facebook a peste 50 de milioane de alegători americani pentru a construi un puternic program software în scopul anticipării şi influenţării preferinţelor electorale. Compania Cambridge Analytica ar fi utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate. Facebook nu avertizase utilizatorii şi luase doar măsuri limitate pentru securizarea datelor.

Genți cu 2-3 milioane de lei! Un martor dezvăluie cum erau împărțiți banii pentru protestele lui Șor

La ședința de judecată pe dosarul deputatei Marina Tauber și a finanțării ilegale a Partidului Șor, a fost audiat un curier care repartiza bani pentru organizarea protestelor antiguvernamentale. Bărbatul a fost reținut în 2022, dar apoi oamenii legii l-au eliberat de răspundere penală, scrie Europa Liberă.

Martorul acuzării a povestit în instanță că, în 2022, un cumătru de-al său, care este și „un bun prieten al domnului Ilan Șor”, l-a rugat să ajute la distribuirea banilor pentru transportarea și hrana protestatarilor. Cumătrul l-ar fi asigurat că sumele provin din businessul lui Ilan Șor și sunt legali, așa că a acceptat propunerea.Pe parcursul a circa două luni, el primea genți cu 2-3 milioane de lei și repartiza banii în raioanele din nordul Moldovei. Alți doi curieri se ocupau de zona de centru și de sudul țării. O geantă i-ar fi fost transmisă de persoane necunoscute în fața Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, alta – lângă Manejul de atletică ușoară.Martorul a relatat că număra bancnotele manual și le sorta în propriul apartament, fiind ajutat de o persoană pe care toți o numeau „Mihailovici”. Bărbatul spune că transmitea banii în plicuri președinților organizațiilor teritoriale ale Partidului Șor.El nu a precizat sumele concrete care reveneau fiecărui președinte, dar a spus că acestea variau în funcție de numărul persoanelor care urmau să vină la protest.

Cât primea curierul pentru munca sa?

Martorul a mai povestit că, la un moment dat, i-a comunicat cumătrului că nu mai vrea să fie curier. „Sumele creșteau. L-am informat că asta pune în pericol viața mea. Nu am vrut să afle cineva că port așa sume de bani”, a declarat el.

Potrivit bărbatului, cumătrul l-a asigurat că, în curând, de repartizarea banilor se va ocupa altcineva. La sfârșitul lui octombrie 2022, curierul urma să primească ultima tranșă – în jur de 10 milioane de lei. Bărbatul susține că a primit aproximativ 5 milioane de lei, iar a doua zi a fost reținut de oamenii legii. Peste o zi, a fost eliberat.

Fiind întrebat dacă a fost remunerat pentru munca sa, martorul a spus că i-au fost acoperite doar cheltuielile de transport, care au variau între 3.000 și 7.000 de lei.

N-o cunoștea personal pe Tauber

Avocații Marinei Tauber au avut mai multe întrebări în legătură cu acest martor, în principal, în ce condiții acesta a fost eliberat de la răspunderea penală, faptele lui fiind recalificate în contravenție, și de ce nu a fost inclus din timp în lista martorilor acuzării.

Pe martor, avocatul Sergiu Moraru l-a întrebat dacă i s-a promis că va fi eliberat dacă va da depoziții. Martorul a răspuns că a decis să spună „adevărul”.

Avocatul a enumerat persoanele care figurau într-o ordonanță prezentată de procuror. Martorul a spus că pe majoritatea nu-i cunoaște. El a explicat că nu are probe care ar confirma că cei cărora le-a transmis banii făceau parte din Partidul Șor. De asemenea, bărbatul a spus că nu le-a transmis niciodată bani deputaților Partidului, că nu știe personal pe niciunul dintre ei, respectiv, nici pe Marina Tauber.

Fostă vicepreședintă a Partidului Șor, deputata este judecată, mai bine de jumătate de an, pentru complicitate la finanțarea ilegală a Partidului Șor și falsificarea raportului financiar din alegerile pentru funcția de primar al orașului Bălți, din 2021, la care a candidat.

În același dosar, Partidul Șor a avut statut de învinuit, ca persoană juridică. În ianuarie 2024, partidul a fost lichidat și radiat din Registrul persoanelor juridice, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care l-a scos în afara legii.

Procuratura mai investighează un dosar de finanțare ilegală a formațiunii. Potrivit oamenilor legii, acolo sunt circa 50 de învinuiți.

Rusia răspunde: Un angajat al Ambasadei R. Moldova la Moscova, declarat persona non-grata de autoritățile ruse

Un angajat al Ambasadei R. Moldova la Moscova a fost declarat persona non grata de autoritățile ruse, ca răspuns la decizia similară luată săptămâna trecută de autoritățile de la Chișinău. Potrivit RIA Novosti, ambasadorul nostru în Rusia, Lilian Darie, a fost convocat la MID, unde i-a fost înmânată o notă de protest și a fost înștiințat de măsura luată, scrie deschide.md.

Amintim că, săptămâna trecută, ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov a fost convocat la MAE și a fost înștiințat că un angajat al Ambasadei a fost declarat persona non grata pe teritoriul R. Moldova și urmează să părăsească statul nostru.

Măsura a fost luată ca răspuns la decizia Rusiei de a deschide șase secții de votare în stânga Nistrului la alegerile prezidențiale din weekend-ul trecut. Acestea au activat în orașele Tighina, Tiraspol, Rîbnița și Grigoriopol.

Amenința trecătorii cu un cuțit. Un bărbat, reținut de polițiști, pe o stradă din Capitală

Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de oamenii legii după ce amenința oamenii cu un cuțit pe strada Tighina din Capitală.

Reținut, după ce amenința cetățenii cu un cuțit

Cazul a avut loc pe strada Tighina din capitală. Polițiștii au fost anunțați precum că un bărbat amenință cu un cuțit trecătorii.

Imediat, polițiștii Secției asigurare ordine publică s-au deplasat la fața locului și au dezarmat suspectul. Bărbatul de 41 de ani a fost condus la Inspectoratul de Poliție Centru pentru documentare.

Inspectoratul General al Poliției solicită cetățenilor, în cazul în care observă acțiuni ilegale să solicite intervenția poliției la numărul de urgență 112.

Revoltător. O substanță chimică de culoare verde, poluează apa râului Bîc
Articolul anterior
Cum arăta Antonia în copilărie? Fiica sa îi seamănă leit!
Articolul următor