Viața Angelinei Jolie după divorț. Actrița a făcut dezvăluiri inedite

Viața Angelinei Jolie după divorțul de Brad nu a fost deloc ușoară, dar ea și-a asumat rolul de mamă singură și a încercat să își continue proiectele de pe plan profesional. În plus, a mai făcut o mărturisire: suferă de o boală care se numește Paralizia Bell. Angelina Jolie a acordat un amplu interviu publicației Vanity Fair, actrița și-a deschis sufletul cum nu a mai făcut-o până acum.

separator
angelina-jolie-0917-Vf-cover

După cum menționează autoarea interviului, Evgenia Peretz, Angie pare că însumează două persoane diferite. Pe de o parte, este o mamă singură care încearcă să facă tot ce este mai bun pentru cei șase copii, dar, tot pe plan personal, este și o femeie rănită, care a suferit o traumă după despărțirea de Brad.

După destrămarea căsniciei, Angie a început o nouă etapă din viata ei. Nu s-a mutat pe proprietățile deținute împreuna cu Brad, nici măcar în Chateau Miraval din sudul Franței sau în vila din New Orleans, ci a decis să își cumpere o nouă locuință. Aceasta i-a aparținut lui Cecil B. DeMille, celebrul fondator al cinematografiei americane. Vila are șase dormitoare și 10 băi și se află în Los Feliz, California. Îi aminteste actritei de epoca de aur a Hollywood-ului. Când jurnalista de la Vanity Fair i-a luat interviul, fosta soție a lui Brad se mutase de doar patru zile în noua casă.

Brad și-a cerut scuze în mod public, dar Angie a continuat procedura de divorț

Viața Angelinei Jolie după separarea oficială, dar și după relația de 12 ani cu actorul american a cunoscut multe greutăți, iar totul a culminant cu luna septembrie a anului trecut, când vedeta și-a luat inima în dinți și a depus actele de divorț. Cei doi au împreună șase copii, din care trei biologici (Shiloh, Vivienne, Knox) și trei adoptați (Maddox, Pax, Zahara). Angie a cerut custodie unică pentru copii, mai ales în urma evenimentului nefericit de la bordul unui avion privat, când a fost raportată o altercație atât verbală, cât și fizică între Brad și Maddox. În urma anchetei FBI, s-a stabilit că actorul nu și-a abuzat copiii. Brad a încercat să își spele păcatele în fața fostei soții și a mărturisit de curând într-un interviu că are probleme cu băutura și a dat de înțeles că regretă faptele sale și că o apreciază mult pe Angie. Cu toate acestea, avocații actorilor înca negociază termenii divorțului și nu au finalizat procedurile de divorț.nintchdbpict0002685325393

Viața Angelinei Jolie după divorț? Mult mai complicată, mai ales că trebuie să le facă singură pe toate. Și, trebuie să recunoastem, agenda ei este destul de plină: este actriță și regizoare, fiind implicată și în multe proiecte umanitare, are șase copii în grija și lista nu se oprește aici. Noua casă este un pas important pentru ea și face tot posibilul să își vindece familia de rănile provocate de separarea ei de Brad.

Deținătoare a trei premii Globul de Aur și a unui Oscar, Angie a vorbit deschis în presă despre consumul de droguri și pasiunea ei pentru cuțite, dar și despre tentativele de suicid. Trecutul și l-a lăsat în urmă după ce în Cambodgia a simțit că a primit o noua șansă. Și-a dat seama că lucrurile care au afectat-o în copilărie nu sunt la fel de grave ca cele trăite de locuitorii acestei țări și, în plus, a simțit nevoia să adopte un copil. Așa a devenit mama lui Maddox, care i-a dat un nou țel și cu ajutorul căruia procesul de vindecare a mers mult mai repede.

Relația cu Pitt i-a adus Angelinei mai multă faimă decât se aștepta. Au adoptat ceilalți copii împreună și el a fost cel care a convins-o să devină și mamă naturală. Un cuplul perfect – toata lumea îi vedea așa pe Brad și Angie. Iar în 2014, când s-au căsătorit pentru a respecta dorința copiilor, totul a părut desprins din povești. Părea că au lumea la picioare: călătoreau mult, câștigau bine, aveau o familie frumoasă și se implicau în multe acțiuni umanitare. Părea aproape perfect!

Legat de interviul oferit de Brad pentru revista GQ Style, Angelina Jolie recunoaște că nu a surprins-o. Mai mult, în ceea ce privește zvonurile recente cum că Brangelina comunică mai ușor în ultima perioada, ea a spus:

„Ținem unul la altul și ne iubim familia, iar amândoi lucrăm la același scop“. Și continuă: „Am fost foarte îngrijorata pentru mama mea, de-a lungul timpului, chiar foarte mult. Nu vreau ca copiii mei să își facă griji pentru mine. Cred că e important să plâng în duș și nu în fața lor. Ei trebuie să știe că totul o să fie bine chiar și când nu ești tu sigur că este“.

Citește continuarea pe andreearaicu.ro

O mamă și fiica ei au fost diagnosticate cu același tip de cancer, la o distanță de doar zece zile

O mamă din Anglia a trecut prin momente delicate după ce a fost diagnosticată cu cancer, dar coșmarul a venit abia zece zile mai târziu, când fiica ei a primit același diagnostic. Doi ani mai târziu, acestea au decis să-și spună povestea, atrăgând atenția asupra importanței cercetării din domeniu, scrie peroz.ro.

În 2022, Catherine Tudor a fost diagnosticată cu cancer de colon în stadiu al treilea. Zece zile mai târziu, fiica ei, Rihannon, a aflat că suferă de aceeași boală, dar într-un stadiu mai avansat.

„Când mama mi-a mărturisit că a fost diagnsoticată cu cancer am fost tristă. Îmi amintesc că mi-am spus că „probabil a avut ghinion, dar eu voi fi bine!”, a povestit ea potrivit People, adăugând: „Care ar fi fost șansele ca amândouă să fim diagnosticate cu aceeași boală la un interval de o săptămână?”

Rihannon, care locuiește în Cheltenham, Anglia, însă, nu doar că a primit același diagnostic, dar boala era într-un stadiu mai avansat. Mai exact, medicii i-au descoperit peste 20 de tumori în ficat și în plămâni, fapt pentru care a fost nevoită să înceapă imediat ședințele de chimioterapie și alte tratamente, în încercarea de a opri extinderea cancerului. 

Doi ani mai târziu, Rihannon continuă tratamentul împotriva cancerului, iar mama ei a fost declarată vindecată: „Am trăit un amalgam de emoții, dar sunt foarte puternică și pozitivă”, a mai declarat tânăra, într-un interviu la BBC, mărturisind că această gândire pozitivă a ajutat-o să depășească această perioadă.

„Când te gândești că poți să lupți cu boala, că poți să treci prin ea, corpul răspunde în aceeași manieră. Iar corpul meu, slavă Domnului, are un răspuns pozitiv de mai bine de doi ani, am avut numeroase tumori care au scăzut în dimensiune”, a povestit femeia.

Chiar dacă este foarte optimistă, ea a descris chimioterapia, radiațiile și operația ca fiind brutale. Tocmai de aceea, speră ca oamenii de știință să descopere alte tratamente, unele mai blânde.

„Cercetarea mă ajută să sper, să merg mai departe. Îmi doresc ca specialiștii să descopere alte terapii care să vină în sprijinul bolnavilor de cancer. Este vital”, a mai spus ea, potrivit sursei citate.

Taxă de intrare în Veneția, din 25 aprilie. Zilele în care poate fi vizitată gratis

Veneția a introdus o taxă de intrare, începând din 25 aprilie. Dar taxa se aplică doar în anumite zile, iar anumite categorii de turiști pot fi exceptați de la plata sa, scrie evz.ro.

Reprezentanții unui foarte celebru oraş – Veneția – s-au gândit să mai domolească din fluxul de vizitatori prin introducerea unei taxe de intrare.

Valoarea acesteia va fi de 5 euro pentru turiști și se va aplica în weekenduri, începând cu 25 aprilie.

Măsura își propune să mai reducă aglomerația în oraș și va fi aplicată până la jumătatea lunii iulie.

Mai exact, taxa se aplică în 29 de zile specifice, între 25 aprilie și 14 iulie, respectiv 25-30 aprilie, 1-5, 11, 12, 18, 19, 25 și 26 mai, 8, 9, 15, 16, 22, 23, 29, 30 iunie și 6, 7, 13 și 14 iulie. Astfel, că în cazul în care veți evita aceste zile veți putea să faceți o mică economie.

Dar, evitarea zilelor cu taxă nu este singura posibilitate aflată la dispoziția vizitatorilor de a nu o plăti. Cum taxa este obligatorie pentru toți turiștii care intră în acest oraş între orele 8:30 și 16:00, cu orice fel de mijloc de transport (tren, feribot etc.), în zilele arătate, planificarea sosirii în Veneția în alt interval orar decât cel menționat este o a doua modalitate de a vă aduce o mică economiei în bugetul de vacanță.

De asemenea, taxa de intrare nu se va plăti de către turiștii care înnoptează în hoteluri din Veneția.

Practic, oficialii orașului Veneția și-au propus să descurajeze un pic turismul de tip „hit and run” în anumite zile, când numărul de vizitatori este foarte mare.

Cei care nu respectă regulile riscă amenzi cuprinse între 50 și 300 de euro, potrivit Mediafax.

Descoperire macabră în România! Schelete umane, inclusiv unul de copil, găsite în curtea unui spital din Vaslui

O descoperire macabră a fost făcută în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui, acolo unde 13 schelete au fost găsite ca urmare a unor săpături de excavare, scrie evz.ro.

Anchetatorii consideră inițial că spitalul ar fi fost edificat peste un cimitir vechi și există indicii concludente că nu este vorba despre o groapă comună.

Schelete umane găsite în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui

Conform autorităților de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, au fost identificate 13 schelete, dintre care 12 aparțin adulților și unuia unui copil.

În acest moment, săpătura de supraveghere s-a transformat într-o săpătură preventivă, pe cale de consecinţă, ne vom organiza în aşa fel încât să facem această lucrare pentru a putea descărca arheologic zona.

Se pare că sunt două nivele de înhumare, unul contemporan şi unul de tip medieval, însă toate aceste lucruri se pot spune doar după ce se vor face analizele specifice, ca să ne putem da seama exact din ce perioadă sunt”, a transmis directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.

El subliniază că nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre o groapă comună. Scheletele sunt aranjate într-un mod specific, existând urme ale unor sicrie.

Procesul de construcție a fost suspendat pe termen nelimitat pentru a permite desfășurarea activităților de descărcare arheologică. Pentru a asigura o cercetare precisă, specialiștii intenționează să folosească scanările magnetometrice.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, într-o primă etapă, constructorul care efectua lucrările de excavare în zonă a raportat descoperirea unui schelet uman, iar ulterior au fost găsite și alte schelete.

În urma acestor evenimente, poliția a inițiat o anchetă, iar un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, potrivit Agerpres.

Lucrările de la Spitalul nr. 2 Vaslui urmează să se construiască două corpuri noi de clădiri, pentru secțiile Psihiatrie și Boli Infecțioase.

Video! Cum arată curcubeul de la înălțime
Articolul anterior
De la o femeie obeză la fotomodel de succes! Cum a slăbit Gina Carla 50 de kilograme în doar câteva luni
Articolul următor