Noul an școlar începe cu „Jungle Kids” – o aventură educațională la Shopping MallDova

Piciul tău e trist pentru că vacanța de vară e pe sfârșite? Shopping MallDova îi prelungește distracția, dar are grijă să-i ofere și cunoștințe noi! Între 1 și 16 septembrie, la parterul centrului comercial îl așteaptă „Jungle Kids” – o expoziție interactiv-educativă, care îl va ajuta să descopere, prin joacă, lumea fascinantă a animalelor sălbatice, să-și testeze curajul și să parcurgă obstacole în echipă, alături de semenii lui.

separator

„Jungle Kids” este o aventură de grup, special concepută pentru centrele comerciale. Înconjurați de elemente de butaforie de o calitate excepțională, asemănătoare cu cea a exponatelor din muzee, minorii vor fi implicați într-o sumedenie de jocuri interactive captivante.

Îmbrăcați în exploratori, copiii vor intra într-o peșteră misterioasă, în care locuiesc scorpioni fosforescenți, vor traversa un pod peste o apă în care mișună crocodili și hipopotami și vor pescui piranha. Sub îndrumarea animatorilor, picii vor analiza urmele și urletele animalelor și vor ghici cărei specii îi aparțin, după care vor intra in hățișul de liane, unde vor vâna șerpi. Apoi vor intra în pielea lui Mowgli și vor învăța să comunice în limbajul patrupezilor. Aventura se va încheia cu un dans limbo și o sesiune foto haioasă într-o mașină de tip safari.

„Jungle Kids” se adresează copiilor de 5-14 ani. Întreaga „călătorie” prin jungla misterioasă include 11 activități și durează 50 de minute.

În perioada 1-16 septembrie, „Jungle Kids” va avea următorul program:

Luni – Vineri: 14.00 – 19.00 (ultima tură)

Weekend: 11.00 – 19.00 (ultima tură)

Invită-ți copilul să descopere „Tainele Junglei”, la Shopping MallDova!

alte Articole interesante