O fetiță de 8 ani din Rezina a murit în spital din cauza unei viroze. Ancheta a constatat că ea putea fi salvată

O fetiță de 8 ani din Rezina a murit în luna februarie după ce a suferit în urma unei infecții. Comosia de anchetă a dezvăluit însă că ea putea fi salvată.

separator
Despre acest caz a anunțat pe Facebook Ala Nemerenco, ministrul Sănătății. Potrivit ei, fetița ar fi murit din cauza neglijenței medicilor.

Mai mult, cazul ar fi fost mușamalizat, deoarece era în toi campania electorală și scandal în Rezina nu trebuia nimănui. Totul s-a întâmplat pe data de 11 februarie. Rudele fetei ar fi cerut Ministerului Sănătății să inițieze o anchetă de serviciu pe acest caz.

„Primul răspuns al ministerului la solicitarea părinților de a iniția o anchetă de serviciu a fost o mușamalizare fără genă a cazului. Era în toi campania electorală și scandal în Rezina nu trebuia nimănui. Sabina oricum era deja în pământul rece”, spune Ala Nemerenco.

Ministrul Sănătății afirmă că în cadrul celei de-a doua anchete au fost depistate mai multe nereguli, dar un singur lucru este cert, Sabina, fetița de 8 ani, avea șanse să fie salvată.

„A doua anchetă comisională inițiată de mine în urma audienței cu mămica și bunica fetiței a descoperit o cu totul altă realitate. Dură de tot. În realizarea anchetei au participat cei mai de forță specialiști și profesori din domeniu și am intrat și eu în toate detaliile clinice. Rezultat: o notă informativă pe 23 pagini comparativ cu cele câteva pagini scunde ale primei anchete realizate sub fosta conducere a ministerului. Nu pot să-mi imaginez cum au citit aceste 23 pagini părinții și bunica… Concluzia principală: decesul a fost evitabil. Chiar și în reanimare mai existau șanse, dacă fetița ar fi fost transferată la un spital de referință. Sabina nu a avut norocul să întâlnească în acea zi un Doctor, nici măcar un suflet mare care ar fi spus – eu nu știu cum să intervin, dar luați copilul și plecați urgent la Chișinău”, susține Ala Nemerenco.

Ministrul Sănătății, precizează că Sabina a petrecut în secția de internare 4,5 ore fără a fi consultată de specialiști și i-a fost administrată o perfuzie, apoi după alte două ore petrecute în secție a fost transferată în reanimare, unde din tot timpul aflării sale acolo două ore le-a petrecut doar cu infirmiera, fără nicio supraveghere medicală.

„Pe tot traseul aproape neomenesc al micuței prin secțiile spitalului au fost depistate zeci și zeci de încălcări ale procedurilor și standardelor, care cumulate cu nepăsare, lipsă de compasiune și atitudine a unora, au finalizat într-o tragedie. În spital s-a dovedit lipsa multor protocoale și standarde, medicul reanimatolog în general activează fără licență, și toate astea, dar și altele vorbesc de un management sub orice critică al spitalului. Nu voi aduce detalii clinice, care m-au cutremurat, istoria e tare-tare dureroasă, chiar de a durat doar 20 ore”, susține Ala Nemerenco.

Nemerenco informează că a cerut eliberarea din funcție a medicului reanimatolog, deoarece nu deține drept de activitate, dar și demisia directorului spitalului din Rezina. Cazul este investigat de procuratură.

sursa: www.jurnal.md

alte Articole interesante