Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează: moldovenii consumă de două ori mai multă sare decât norma recomandată

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, locuitorii ţării noastre consumă zilnic de două ori mai multă sare decât norma recomandată. Ministerul Sănătăţii, Munciii şi Protecţiei Sociale intenționează să educe populaţia şi anunţă lansarea campaniei ”Redu sarea din mâncare”.

separator

Campania reprezintă o continuitate a recomandărilor făcute în cadrul unui studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) privind consumul alimentar de sare în Republica Moldova, în anul 2016.

Studiul a arătat că moldovenii consumă zilnic de 2 ori mai multă sare decât norma recomandată de OMS care este de până la 5g pe zi, echivalentul unei lingurițe. Printre principalele cauze ce duc la un consum sporit de sare sunt obiceiurile alimentare nesănătoase, cum ar fi adăugarea sării în exces în mâncare sau în prepararea bucatelor.

Cea mai multă sare consumă bărbații. Zilnic, aceştia consumă în medie 11,5 grame de sare, pe când femeile puţin peste 10 grame. Populația din mediul rural folosește mai multă sare la preparea bucatelor.

Potrivit raportului, cei de la sate consumă, în medie peste 11 grame de sare pe parcursul unei zile, pe când orăşenii consumă cu 1 g mai puțin.

Aproximativ 2/3 din sarea consumată zilnic se ascunde în produsele alimentare procesate, cum sunt: pâinea, mezelurile și afumăturile, cașcavalul, brânza tare, peștele afumat și sărat, plăcintele, pizza, murăturile, etc. Pâinea este produsul cu cel mai mare aport de sare în regimul alimentar al populației. Fiecare 100 g de pâine contribuie în medie cu 1,85 g de sare, iar peste o jumătate din populație (55,4%) consumă pâine de 2–3 ori pe zi, o proporție mai mare fiind înregistrată în rândul populației rurale (61,6%).

Consecința unui consum ridicat de sare este apariția hipertensiunii arteriale, a bolilor cardiovasculare, atacurilor de cord și cerebrale, fapt ce reduce din calitatea vieții și capacitatea de a munci.

”În Republica Moldova, 606000 persoane au tensiunea arterială ridicată, această cifră fiind în creștere, la fel ca și numărul atacurilor de cord sau cerebrale. Consumul excesiv de sare este un factor de risc pentru sănătatea populației. Campania lansată astăzi vine să susțină angajamentul asumat de Minister de a reduce consumul de sare în rândul populației, prin ridicarea nivelului de conștientizare cu privire la obiceiurile alimentare nesănătoase și respectarea unui mod sănătos de viață”, a declarat Alexandru Voloc, Secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în cadrul conferinței de presă.

”Majoritatea țărilor în dezvoltare înregistrează un consum sporit de sare. Oamenii deseori nu realizează acest lucru și nici nu cunosc care sunt consecințele unor deprinderi. Este important să realizăm că noi suntem responsabili de sănătatea proprie și modul de viață pe care îl ducem. Orice schimbare de comportament se bazează pe educare și informare, fiind folosite toate mijloacele disponibile pentru ca schimbările să fie de durată.”, susține Viorica Crețu, directoarea adjunctă al Agenției Elvețiene pentru Cooperare și Dezvoltare în Republica Moldova.

Prin spoturi video şi implicarea medicilor de familie, autorităţile îşi propun ca până în 2025 să scadă în jumătate cantitatea de sare consumată.

 

Medicii bat alarma şi spun că un consum exagerat de sare poate duce la grave probleme de sănătate.

„Consumul excesiv de sare ne crează dorinţa de a mânca dulce, după care iar îţi vine pofta să astupi senzaţia de dulce excesivă şi asta poate duce la creşterea consumului caloric per zi. Persoanele de vârstă mai mare, după 35 sau după 30. Au riscuri de a afecta starea de sănătate prin riscul potenţial de a creşte tensiunea arterială”, a comunicat medicul  Anastasia Valah.

alte Articole interesante