Peste 20 de mii de lei s-au colectat la Cupa de Volei de Plajă Hospices of Hope Moldova!

Zece echipe de amatori şi aproximativ 80 de participanţi şi-au petrecut ziua de sâmbătă, 3 august, la terenul de volei de plajă de la Valea Morilor. La eveniment au participat echipele companiilor Ellation, Amdaris, Sebo, Endava, Incaso, KVG şi Orbico, dar şi echipa Clubului Sportiv Central „Dinamo” al MAI şi echipa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

separator
Jucătorii au fost rugaţi să doneze 2.000 de lei de echipă în beneficiul bolnavilor incurabili iar în total, au fost colectaţi peste 20 de mii de lei. Toate fondurile acumulate vor fi utilizate pentru asigurarea serviciilor de îngrijire paliativă oferite celor care suferă de boli incurabile și condiții limitatoare din regiunile Republicii Moldova.

Pe locul întâi s-a plasat echipa CSC “Dinamo”, pe locul doi a ajuns echipa Endava iar pe locul trei – echipa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Cupa Hospices of Hope Moldova la Volei de Plajă este un eveniment organizat cu scopul de a colecta fonduri pentru a susține activitatea Hospices of Hope Moldova și anume dezvoltarea și consolidarea Rețelei Naționale de Servicii de Îngrijire Paliativă Hospices of Hope Moldova.

La moment, Rețeaua integrează cinci echipe mobile, multidisciplinare, care prestează servicii de asistență medico-socială la domiciliu în regiunile Soroca, Ocnița, Orhei, Taraclia și Cahul, persoanelor care se confruntă cu o boală incurabilă sau condiții limitatoare de viață. Toate serviciile oferite sunt gratuite pentru beneficiarii acestora.

De la lansarea proiectului „Rețeaua Națională de Servicii de Îngrijire Paliativă”, peste 1100 de persoane au beneficiat de servicii calitative de îngrijire paliativă, peste 28.000 de vizite și consultații au fost efectuate, peste 40 de persoane au fost instruite în diferite aspecte ale îngrijirii paliative și a fost importat și distribuit ajutor umanitar sub formă de peste 28.000 de pungi pentru stomă și accesorii, celor care le necesită.

alte Articole interesante