Foto: Pici cuminți și mămici fericite! Vezi cum îți motivezi copilul să descopere și să învețe lucruri noi

Pici cuminți și mămici fericite! Vezi cum îți motivezi copilul să descopere și să învețe lucruri noi

Potrivit psihologilor, socializarea copiilor făcută corect și de la o vârstă timpurie, este un lucru primordial de care trebuie să se preocupe proaspăta mămică, chiar din primul an de viață. Important este să înțelegem că nu e vorba de o rupere dramatică din brațele mamei, ci o adaptare treptată, cu răbdare și multă tărie de caracter pentru părinți.

separator

De cele mai dese ori se întâmplă următoarele cazuri:
1) Mama nu se desparte de copil până la vârsta de grădiniță și atunci socializarea devine mai puțin ușoară;
2) Mama lasă copilul la creșă sau rude pentru perioade îndelungate, ceea ce la fel afectează starea emoțională a copilul, într-un mod care dă rezultate neplăcute mai târziu.

Așadar, avem două tipuri de extreme și în ambele cazuri, cu consecințe mai devreme sau mai târziu. De aceea, pentru a evita cazurile expuse mai sus, la cererea mai multor mămici a fost creată  Asociația „AVI Centru AO” – O mămica liniștită – o familie fericită!. Aceasta vine să ușureze viața de mamă și de a vă ajuta să treceți mai ușor peste perioada postnatală și a savura conștient fiecare clipă petrecută cu copilaș.Toate mămicile cu copilași cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani sunteți așteptați zilnic pentru 1-3 ore, la „Avi Centru AO” Anume, în această perioadă este bine ca copilul să fie lăsat în ambianța străină (fără mama) pentru un timp scurt, în care acesta reușește să fie captat de anturaj, datorită curiozității sale înnăscute. După ce realizează care este scopul acestor vizite, de obicei la început  este capricios (însă nu în toate cazurile), iar apoi apare convingerea, că el vine doar pentru a se juca, a învăța lucruri noi, a face cunoștință cu semenii lui (ceea ce micuții adoră), după care o reîntâlnește pe mămica cu brațele deshise. În centru activează specialiști cu studii în psiho-pedagogie, arte plastice și limbi străine: rusa, româna și engleza. Aceștia au sunt profesioniști desăvârșiți cu suflet mare și energie pozitivă, calități testate pe propriii copii. La „AVI Centru AO” – O mămica liniștită – o familie fericită!, picii vin cu drag și foarte des nu vor să plece acasă.Deci, dacă e să privim acest serviciu din mai multe puncte de vedere, pe de o parte ajută copilul să fie mai independent, sa nu aibă frică de a ramâne singur pentru o perioadă scurtă de timp, se evită isteriile în public, precum și multe alte beneficii. Iar pe de altă parte îi dă posibilitatea mamei să aibă cele 2-3 ore libere pe zi:

  • pentru a face shopping;
  • pentru a merge la dentist sau oricare alt medic;
  • daca vreți să faceți ordine în casă;
  • pentru a merge în vizită la o prietenă;
  • dar și pentru multe alte mici plăceri pentru sufletelul dvs.

Vârsta potrivită pentru  începerea socializării – 1 an+

Priorități:
*** copilul mai ușor se adaptează cu lipsa mamei și mai ușor este captivat de micile minuni care se întâmplă în jurul lui;
*** începe comunicarea cu semenii lui și absoarbe tot ceea ce i se arată;
*** își dezvoltă comunicarea verbală, în fiecare zi rostește silabe și cuvinte noi (chiar dacă acasă refuză să o facă);
*** învață să fie independent în micile sale necesități (apă, gustări, WC…)
*** face cunoștință cu lumea artei și a limbilor străine (caci centrul se axează pe transmiterea unor cunoștințe de bază a limbii engleze și pictura, desen, aplicații, ceea ce contribuie la o dezvoltare
armonioasă a copilului încă din perioada antepreșcolară);
*** nu se face diferența dintre vorbitorii de limbă rusă și romană, deci copilul deja le înțelege și le asimilează pe ambele);
*** centrul dispune de o sală de creație și una de joacă, fără uși, ceea nu limitează copilul în acțiuni. Mai multe, el are posibilitatea de a alege individual cu ce vrea să se ocupe, fără a fi obligat la anumite activități.La „AVI Centru AO” îți poți aduce copilașul pentru mai multe ore în fiecare zi cu inima împăcată. Într-o atmosfera de familie, cu mult suflet și dragoste, micuții se vor simți minunat! De asemenea, centrul oferă vouchere cu diferite servicii incluse – darul perfect pentru o mămica. Le puteți procura și face cadou, surorilor, prietenelor sau mămicilor cu posibilități mai mici, pentru a le face viața mai frumoasă. „AVI Centru AO”este o asociație non profit și primește orice tip de ajutoare sau donații pe care ulterior le trasmite celor care au nevoie de asta.

Pentru a vă convinge de aceste beneficii, vă invitam pe strada Mircea cel Batrin 39 (intrarea din partea Neokinetica), la „AVI Centru AO”, iar pentru mai multe detalii puteți apela la numărul de telefon: 076090160. Sau accesați pagina de facebook a centrului și grupul online „Mămica liniștită – familie fericită!”.

Sunteți așteptat cu drag!!!

alte Articole interesante