Preotul Maxim Melinti, despre cumetriile de azi: ,,Un show scump și fălos. Nu se deosebesc deloc de nunțile noastre”

Nu mai este un secret faptul că astăzi petrecerea și ospățul care se organizează după botez s-au transformat în ceremonii pline de fast, părinții dorind să marcheze cât mai însemnat evenimentul. În acest sens, apelează la diverse servicii sofisticate.

separator
Părintele Maxim Melinti ne dezvăluie care este atitudinea bisericii referitoare la petrecerile pompoase de după botez.

,,Cumetriile în ziua de azi nu se deosebesc deloc de nunțile noastre. Aceiași întâmpinarea oaspeților, foto în grup, închinarea hăinuțelor, iar la „masa mare” punerea banilor și primirea colacilor. Toată acțiunea este însoțită de un grup de muzicanți și moderatori, numeroase baloane și flori, zeci de cameramani, lista cu băuturi și mâncăruri alese, dansatori, clown-show, dansul pinguinului și altele. Cel mai culminant și nelipsit moment la cumetrie este ridicarea pruncului pe acea pătură plină cu hăinuțe cu rostirea cuvintelor magice: De la noi șin, de la Dumnezeu creștin! Și afumarea ușilor în semnul crucii cu lumânările nanilor – obicei la fel de straniu și lipsit de sens liturgic sau evanghelic.

Desigur că cumetria a devenit un show scump, fastuos, fălos. Menționez că mesele de pomenire (praznice), mesele matrimoniale, cumetriile inițial erau o continuare a slujbelor de la biserică, la care asista toată comunitatea, toți membrii bisericii, care erau poftiți la o masă comună în curtea sau în apropiere de biserică. Desigur că aceste mese purtau un caracter evanghelic, fără horă, băuturi și punerea banilor. Totul se rezuma la marcarea unui sentiment de bucurie sau, în cazul praznicelor, sentimentului de doliu, pline de dragoste creștinească.

Botezurile, cununiile și chiar înmormântările au devenit niște acte private, pentru un grup de oameni invitați, adesea, după ușile închise, ca să nu „strice cineva ambianța plăcută”. Pe când, în mod normal, aceste slujbe trebuie să fie publice, în prezența întregii comunități creștine, la care se naște un creștin, o noua familie sau pleacă de la ei un membru al acestei comunități.

Iar bisericile au preluat și ele funcția de localuri, fiind tot mai împodobite cu flori, baloane, și alte artibute specifice, în spatele cărora nu se vede nici preotul, nici slujba.

În final consider că nanii de botez trebuie să fie aleși de către comunitatea creștină sau cu aprobarea comunității creștine din rândul membrilor ei, care dau dovadă de seriozitatea misiunii, cunoștințe în catehism ortodox, viață neprihănită și exemplară. Pentru ca institutul nașilor să capete o importanță și semnificație potrivită tradiției creștine, Biserica trebuie să revadă rolul acestora, anularea fenomenului „99 de cumătri” și să acorde nașilor o pregătire cuvenită și o valoare spirituală, așa cum au avut-o în trecut, la botezul celor mături.

În caz contrar, consider oportună anularea acestei tradiții, căci până la urmă anume părinții biologici se ocupă (!) de educația propriului copil, și mai rar cumetrii.
P.S. Despre rolul nașilor de botez s-a vorbit și s-a scris destul. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ar şti omul ce răspundere are la botez şi cununie, s-ar alerga mile întregi până să găseşti un naş”.
Și totuși la botezuri observ tot mai mulți nani, iar unii sunt doar înscriși nominal în certificatele de botez, fără ca să asiste ori să fie prezenți la eveniment. Chipurile, „doi nani sunt plecați în Italia, iar la vară, vor veni acasă și le vom oferi colaci!” Și gata?!

Din experiența mea personală observ că moldovenii continuă să boteze copiii la repezeală, și iau cât mai mulți nani, ca nu cumva să supere pe cineva.

În același timp, voluntar sau involuntar, tinerii-părinți vin la biserică și solicită botezul copilului, lăsând educația creștină pe seama cumetrilor/nașilor de botez. Ca regulă, un număr foarte mic cunosc Simbolul Credinței, iar restul vin că „dacă refuzi să fii nan de botez e păcat mare”. Mă întreb eu: oare nu e un păcat mai grav și mai mare a refuza să fii părinte spiritual, decât să te mulțumești formal că ești un nan la 10 sau 20 de copii, și ei nici măcar nu te cunosc, sau tu nu-i cunoști. La fiecare botez eu îi întreb pe cei prezenți: cine cheamă la nuntă pe nanii de botez? Îmi răspund: părinții copilului! De ce nu însuși copiii, adică cei ce se căsătoresc, să-i poftească pe părinții lor spirituali? – întreb eu în continuare. Răspuns nu au. Atunci eu le zic: pentru că doar părinții tinerilor î-i cunosc pe nani, dar tinerii nu-și cunosc nanii de botez. Firesc! De unde să-i cunoască dacă nu le-au oferit nici-o învățătură sau educație creștinească.
Să nu uităm dragi preoți, părinți, nani și copii: „Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15,14).”

alte Articole interesante