Primele imagini de la nunta Andreei Bălan! Rochia de mireasă are o semnificație deosebită pentru artistă și soțul ei

Andreea Bălan, astăzi, s-a căsătorit religios cu George Burcea, la biserica Sfânta Treime Dudești din București. Tot astăzi, artista a botezat-o pe Clara Maria, fetița pe care a adus-o pe lume în luna martie.

separator

Zeci de apropiați, rude și prieteni, au fost alături de Andreea Bălan și de soțul ei, George Burcea, în ziua nunții. Artista a fost condusă spre altar de Aurelian Temișan, nașul ei. Iar mirele a fost condus de nașa Monica Davidescu. Pe rochia de mireasă a Andreei Bălan a fost brodat mesajul „Îți sunt înger păzitor”.

„Rochia mea de mireasă spune povestea noastră în versurile scrise pe ea, în cuvintele aruncate din loc în loc, cuvinte care au pătruns adânc în inimă. Este brodată manual cu multă iubire și când o port mă duce în lumea basmului și mă face să mă simt cea mai frumoasă din lume”, a spus Andreea Bălan.

După ceremonia religioasă, mirii și nuntașii vor petrece la un local de lux din Capitală.

,,Suntem de 4 ani impreuna si am creat o familie minunata! George mi-a fost alaturi atat in momentele bune, cat si in cele mai putin bune. Avem doi copii sanatosi si minunati iar nunta noastra este o incununare a celor intamplate. Sunt foarte fericita ca am îmbrăcat rochia de mireasa și astăzi, nu doar mâine, pentru surpriza pe care v-o pregătesc luni dimineața pe canalul meu de YouTube. O surpriza care spune povestea noastra dar si a voastra si e dedicata special pentru voi toti cei care ati fost alaturi de mine atatia ani si m-ati incurajat in cele mai grele momente. Totodata, azi vedeti prima rochie de mireasa care este brodata cu povestea noastra. Îți mulțumesc pentru tot sprijinul și iubirea oferită @george_burcea ❤ Te iubesc!”, a scris Andreea Bălan.
 

alte Articole interesante