Alarmant! Sute de tone de ulei de măsline fals au fost descoperite în Europa!

Uleiul contrafăcut a ajuns în magazinele și restaurantele din mai multe țări europene. Polițiștii au reușit să găsească și să aresteze 24 de falsificatori.

separator

Falsificatorii erau adevăraţi alchimişti: colorau cu diferite substanţe uleiul de floarea soarelui şi apoi îl vindeau ca pe ulei extravirgin de măsline. Prejudiciul este imens, cel puţin opt milioane de euro.

Fabricat şi îmbuteliat într-un depozit din oraşul Foggia, uleiul contrafăcut pleca apoi spre restaurante şi magazine din toată Italia şi chiar la export în Europa.

46 de tone de ulei falsificat ajungeau lunar în Germania

Maria Gravina, procuror italian: Ca urmare a unei colaborări sistematice, de lungă durată între membrii reţelei germane şi cei italieni, uleiul contrafăcut a ajuns inclusiv în Republica Cehă, Olanda, Spania şi Anglia

Autorii fraudei erau adevăraţi chimişti. Combinau ulei de floarea soarelui şi coloranţi cu o aşa pricepere, că era greu de identificat la nivel vizual.

În fiecare lună, 46 de tone mergeau doar spre Germania. Cu etichetă de ulei extravirgin şi cu un aspect aproape perfect.

Maria Gravina, procuror italian: Noi credem că italienii îl vindeau germanilor la un preţ între 2 euro şi 3,5 euro pe litru, astfel că profitul la fiecare camion era între 50.000 şi 80.000 de euro

Procurorii au confiscat proprietăţi de 100 de milioane de euro

Ca să vândă uleiul fără probleme, suspecții au creat companii fictive şi cereau un preţ foarte mic.

Numită „Aurul galben”, investigaţia este, potrivit anchetatorilor, una dintre cele mai importante din ultimii ani. Poliţişti au confiscat proprietăți în valoare de 100 de milioane de euro.

Lăudat pentru beneficiile sale pentru sănătate, uleiul de măsline este folosit în toată lumea. Un studiu realizat în 2018, în Franţa, arată că una din souă sticle de ulei extravirgin este falsă.

Chiar Comisia Europeană a atras atenţia în trecut că uleiul de măsline cel mai contrafăcut produs alimentar din Europa.

Sursa

 

alte Articole interesante

Alte Articole interesante