Alarmant. Tot mai mulţi bebeluşi se nasc dependenți de cocaină, în Italia

Tot mai mulți nou-născuți au fost depistați cu urme de medicamente în sânge. Consumul de substanțe interzise la femeile însărcinate crește.

separator
Italia se confruntă cu un număr în creștere a bebelușilor dependenți de cocaină și alte droguri.

Autoritățile italiene sunt foarte îngrijorate de creșterea nașterilor a bebelușilor care au cocaină și alte medicamente în interiorul organismului. Acest lucru duce la o dependență de droguri din prima zi de naștere.

Alarma s-a dat când, în unitatea de pediatrie a Policlinicii Casilino din Roma, 4 nou-născuți au fost internați în același timp cu cocaină în corp. Cocaina în corpul copiilor a ajuns prin consumul mamei. În mod progresiv au fost descoperite mai multe cazuri în alte spitale din țară, astfel că problema a alertat autoritățile medicale. Bebelușii sunt tratați cu metadonă, iar unii au întârzieri neurologice. La Milano, unul dintre copii suferă și de dependență de canabis, relatează a1.ro, potrivit www.cope.es.

De îndată ce aceste cazuri sunt descoperite, legile italiene impun ca spitalul să comunice autorităților pentru ca mediul copilului să fie investigat.

Autoritățile italiene încearcă să găsească metode pentru a preveni consumul de droguri în timpul sarcinii. Italia se confruntă cu o scădere drastică a natalității, iar aceste noi probleme în cazul nou-născuților îi alermează și mai mult.

alte Articole interesante