Cele mai ciudate mituri despre fertilitate

Perioada fertilă a unei femei este intervalul dintr-o lună calendaristică, în care șansele acesteia de a rămâne gravidă sunt cele mai mari. Conform unui stud.iu recent publicat de site-ul www.thefrisky.com , femeile tinere subestimează posibilitatile de a rămâne însărcinate, în timp ce femeile între 30 și 40 de ani, și le supraestimează. De fapt, circulă o multitudine de mituri despre fertilitate, iată doar câteva dintre acestea.

separator

1. Trebuie să faci sex zilnic ca să măreşti şansele de a rămâne însărcinată

Fals. Majoritatea femeilor au un ciclu menstrual care vine o dată la 28 de zile, iar acest lucru înseamnă că există aproximativ 6 zile pe lună în care poți să rămâi însărcinată, explică site-ul medical webmd.com Această perioadă, care este adesea semnalată sub denumirea de ”fereastră a fertilității” și cuprinde ziua în care ovarele eliberează un ovul și următoarele 5 zile după acest lucru. Prin urmare, tu poţi să faci sex zilnic, dar acest lucru nu va mări şansele de a rămâne însărcinată.

2. Poţi face fată sau băiat dacă faci anumite lucruri

Fals. Poate ai auzit deja tot felul de poveşti legate de anumite lucruri pe care dacă le faci poţi să controlezi sexul copilului. Să faci sex în primele zile din fereastra fertilă dacă vrei băiat sau la finalul ferestrei fertile dacă vrei să ai fată sau multe alte aberaţii de acest fel. Nu există aşa ceva şi nu poţi influenţa cu nimic sexul copilului.3. Stai cu picioarele ridicate 20 de minute după ce ai făcut sex

Fals. Poate ai văzut în filme că unele femei stau cu picioarele ridicate pe pereţi după sex ca să crească şansele de a rămâne însărcinate. Trebuie să ştii că sperma este foarte agilă şi reuşeşte să ajungă singură unde trebuie. Nu trebuie să stai în cap sau cu picioarele ridicate pentru că nu există dovezi care să ateste că aceste trucuri pot mări fertilitatea.

4. Nu e bine să foloseşti lubrifianţi când vrei să rămâi însărcinată

Parţial adevărat. Unii lubrifianţi sunt siguri, în vreme ce alţii trebuie evitaţi dacă vrei să rămâi însărcinată. Nu trebuie să foloseşti lubrifianţii care conţin spermicide pentru că sunt special concepuţi ca să distrugă spermatozoizii, iar în cazul tău nu se doreşte acest lucru. Potrivit specialiştilor citaţi de site-ul specializat ovuline.com, chiar şi alţi lubrifianţi care nu conţin spermicide pot să aibă anumite efecte negative asupra calităţii spermei şi pot să perturbe echilibrul florei vaginale. Citeşte cu atenţie specificaţiile de pe produs înainte de a-l folosi! De asemenea, reţine că pentru o lubrifiere bună unele femei au nevoie de mai mult de 20 de minute de preludiu.

5. Nu poţi rămâne însărcinată când alăptezi

Fals. Unele femei consideră alăptatul ca o formă de contracepţie şi consideră că nu au cum să rămână însărcinate atunci când alăptează. E drept că şansele nu sunt foarte mari pentru că în timpul alăptării se inhibă anumiţi hormoni implicaţi în procesul de ovulaţie, însă există o mică posibilitate să rămâi însărcinată. Potrivit experţilor, se pare că există o şansă mai mică de 6% să rămâi însărcinată când alăptezi dacă bebeluşul este alimentat exclusiv la sân, are sub 6 luni şi nu ţi-a revenit menstruaţia.
6. Trebuie să ai orgasm ca să rămâi însărcinată

Fals. Unele cercetări ar sugera că orgasmul ajută spermatozoizii să ajungă mai uşor la ovul, însă specialiştii susţin că nu sunt obligatorii ca să rămâi însărcinată. Închipuie-ţi că dacă acest mit ar fi adevărat, atunci rata infertilităţii ar fi una mult mai mare: 75% dintre femei nu ajung la orgasm numai prin penetrare şi 10-15% dintre femei nu ajung la orgasm. Prin urmare, orgasmul este mereu de dorit, însă nu e obligatoriu să-l ai ca să rămâi însărcinată.

Sursa

Femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații! E dovedit științific

Potrivit unui nou studiu publicat în Sleep Medicine Reviews, ceasul biologic al femeilor bate mai repede decât cel al bărbaților cu aproximativ 6 minute.

Această diferență mică poate crea dezechilibre în ritmurile interne ale corpului, afectând modul în care creierul reglează momentul adormirii și al trezirii.

Cercetătorii au examinat mai multe studii care au investigat diferențele de somn între sexe și au constatat că femeile au aproape 60% mai multe șanse de a suferi de insomnie decât bărbații, scrie La Repubblica. De asemenea, evaluările calității somnului arată că somnul femeilor este mai puțin odihnitor decât cel al bărbaților.

Ceasul biologic îi spune corpului nostru să se pregătească pentru somn, de exemplu prin scăderea temperaturii corpului sau prin producerea de melatonină, un hormon care favorizează adormirea.

Studiul arată că secreția de melatonină la femei se produce la ora 22.49, iar la bărbați la ora 23.38, cu 40 de minute mai târziu. Acest lucru înseamnă că la femei există o predispoziție de a merge la culcare mai devreme.

Celălalt aspect se referă la durata zilei determinată de ceasul endogen, care este independent de stimuli externi. La om durează mai mult de 24 de ore: la bărbați, exact 24 de ore și 19 minute, iar la femei 24 de ore și 9 minute. Acest lucru, combinat cu producția mai timpurie de melatonină, face ca femeile să se simtă mai pregătite să adoarmă mai devreme decât bărbații, potrivit sursei citate de Mediafax.

Pe baza unei serii de calcule, cercetătorii au ajuns la concluzia că viteza generală a ceasului biologic este cu 6 minute mai rapidă decât la bărbați.

„Deși această diferență poate fi mică, ea este semnificativă”, spune autorul studiului, Renske Lok, expert în psihiatrie la Stanford.

„Nepotrivirea dintre ceasul central al corpului și ciclul somn/veghe este de aproximativ cinci ori mai mare la femei decât la bărbați.

Imaginați-vă dacă ceasul cuiva ar merge în mod constant cu șase minute mai repede sau mai încet. De-a lungul zilelor, săptămânilor și lunilor, această diferență poate duce la o nepotrivire semnificativă între ceasul intern și semnalele externe, cum ar fi lumina și întunericul”, explică specialistul.

Aceste diferențe în biologia somnului ar putea avea consecințe semnificative pentru sănătatea generală și bunăstare. Dezechilibrele în ritmurile circadiene au fost asociate cu o serie de probleme de sănătate, inclusiv tulburări de somn, tulburări de dispoziție și probleme cognitive.

Anxietatea și tulburările depresive, mai frecvente la femei

„O calitate inferioară a somnului este asociată cu anxietatea și tulburările depresive, care sunt de două ori mai frecvente la femei decât la bărbați. De asemenea, femeile sunt mai predispuse decât bărbații să fie diagnosticate cu insomnie, deși motivele nu sunt pe deplin clare”, spune Sarah Chellappa, cercetător în neuroștiințe și un alt autor al studiului.

De asemenea, femeile sunt de patru ori mai predispuse să dezvolte o tulburare de alimentație legată de somn, în care au tendința de a mânca în mod repetat în timpul nopții. Un alt studiu a constatat că femeile sunt, de asemenea, cu 25 până la 50% mai predispuse să sufere de sindromul picioarelor neliniștite, care, la rândul său, împiedică somnul.

sursa

Cum a murit o femeie de la o cremă pentru hemoroizi

Cum a murit o femeie de la o cremă pentru hemoroizi. O femeie a pierit din cauza unei intoxicații cu plumb, după ce a folosit o cremă pentru hemoroizi. Autoritățile sanitare trag un semnal de alarmă cu privire la acest unguent vietnamez pentru hemoroizi, care conținea o „cantitate extrem de periculoasă” de plumb.

Femeia, din Sacramento, a achiziționat acest unguent, numit Cao Bôi Trĩ Cây Thầu Dầu (Extract de Ricin pentru Hemoroizi), din Vietnam, printr-un anunț pe Facebook. Acest produs i-a fost trimis de către o rudă din Vietnam.

Ulterior, femeia a decedat din cauza unei intoxicații grave cu plumb. Autoritățile sanitare au descoperit că unguentul conținea 4% plumb, o cantitate considerată extrem de periculoasă.

Cum a murit de la o cremă pentru hemoroizi

Potrivit Departamentului de Sănătate Publică din comitatul Calaveras, California, unguentul era promovat în principal în grupurile de pe Facebook ca fiind un remediu „miraculos” pentru hemoroizi, sugerându-se utilizarea sa intrarectală.

Chiar și cantități mici de plumb, care pot fi absorbite prin piele, pot provoca probleme grave de sănătate. Simptomele intoxicației cu plumb pot varia de la ușoare la severe, inclusiv oboseală, dureri musculare sau articulare, greață, dureri de cap, crampe abdominale severe, convulsii, comă și chiar deces.

Intoxicația cu plumb, cunoscută și sub numele de saturnism, este o afecțiune cauzată de acumularea excesivă de plumb în organism. Plumbul este un metal greu care poate fi toxic pentru organismul uman, iar expunerea prelungită la concentrații ridicate poate provoca probleme de sănătate grave.

Intoxicația cu plumb poate fi cauzată de mai multe modalități, printre care se numără:

  • Inhalarea vaporilor sau a particulelor de plumb: Aceasta poate avea loc în medii industriale unde plumbul este utilizat în procese de producție sau în procese de ardere a combustibililor care conțin plumb.
  • Ingestia de plumb: Acest lucru se poate întâmpla prin ingestia accidentală a plumbului, de exemplu, consumând accidental vopseaua pe bază de plumb sau apa contaminată cu plumb. În unele cazuri, produsele care conțin plumb, cum ar fi anumite unguente sau condimente, pot fi ingerate și provoca intoxicații.
  • Absorbția prin piele: Experții consideră că o parte mică din plumb poate fi absorbită prin piele, deși această cale de expunere nu este atât de comună ca celelalte două.

Este important să se evite expunerea la plumb și să se urmeze măsuri adecvate de siguranță pentru a preveni intoxicația cu plumb. Aceste măsuri pot include evitarea zonelor sau activităților care pot fi asociate cu expunerea la plumb și respectarea reglementărilor de siguranță în medii industriale sau în cazul manipulării substanțelor care conțin plumb. De asemenea, este esențială utilizarea echipamentelor de protecție adecvate și evitarea consumului de produse cunoscute că conțin plumb.

sursa

Amniocenteza, test prenatal efectuat acum și la Medpark

Maternitatea Medpark este singurul centru privat din țară capabil să ofere viitoarelor mame cea mai largă paletă de servicii medicale care vizează toate cele trei perioade: prenatal, sarcină/naștere și postnatal.

Evoto

Lista procedurilor medicale este completată de Amniocenteza – un test prenatal care permite dobândirea mai multor informații genetice despre sănătatea fătului atunci când există suspecție pentru sindromul Down, trisomia 13, trisomia 18 sau alte anomalii cromozomiale . În așa fel, Maternitatea Medpark devine singura maternitatea privată din țară în care poate fi realizată procedura medicală. Până acum, acest test se efectua doar în cadrul Centrului perinatal de nivel III.

Ce este Amniocenteza?

Un test prenatal invaziv care se realizează cu ajutorul unui ac lung și subțire. Sub ghidaj ecografic, acest act pătrunde prin abdomenul mamei și ajunge în cavitatea amniotică de unde se extrage lichidul amniotic pentru a fi transmis la laborator.

Sună dureros însă nu este cum pare la prima citire a informației de mai sus.

Corina Cardaniuc, manager obstetrică-ginecologie, specialist în Medicina Materno-Fetală: „Amniocenteza, tehnic vorbind este o procedură simplă atunci când ești antrenat să o faci, când deții intrumentariul potrivit, ai colegi pregătiți și posezi cunoștințele necesare. În primă etapă, femeile care ajung să treacă prin acest test vin speriate de durerea care o pot simți pentru că știu că procedura se realizează fără anestezie locală. Dar, rămân surprinse să constate că de fapt, Amniocenteza nu este te demut și nu este dureroasă.”

Sergiu Pleșca, medic ecografist: „Siguranța viitoarei mame și a bebelușului este o prioritate majoră. Imediat după Amniocenteză se face o ecografie pentru a vizualiza starea de bine a fătului, a placentei, pentru a ne asigura că lipsește o eventuală hemoragie. Iar, la o săptămână după procedură, viitoarea mamă va reveni pentru un control ecografic repetat.” 

Cum are loc procedura?

Pe parcursul investigație, alături de viitoarea mamă vor fi cel puțin doi specialiști: Dr. Corina Cardaniuc, manager obstetrică-ginecologie, specialist în medicina materno-fetală și Dr. Sergiu Pleșca, medic ecografist.
Femeia va sta culcată, iar în acest timp, cu ajutorul ultrasonografiei va fi identificat locul puncției. Asta se decide în acea clipă, în funcție de poziția pe care a luat-o fătul. În așa fel se evită leziunea bebelușului din burtică. După colectare, proba este transmisă către un Laborator extern, din afara țării, iar rezultatul vine în mediu timp de 2 săptămâni.
În ziua Amniocentezei, echipa medicală va sugera viitoarei mămici să se odihnească și să nu depună efort pe parcursul zilei.

Corina Cardaniuc, manager obstetrică-ginecologie, specialist în Medicina Materno-Fetală: „În momentul în care înțelegem că este necesară Amniocenteza discutăm cu pacienta despre risc versus beneficii. Acest test va fi efectuat doar unei femei din grup cu risc înalt. De exemplu, de curând, prin această investigație a trecut o pacientă, aflată în 17 săptămâni de sarcină, care s-a prezentat la cabinet cu rezultate deterioarate ale unui dublu test.”

Când este necesară Amniocenteza?

Realizarea acestui test genetic prenatal se discută atunci când:

  • Rezultatele unui Dublu Test (test de sânge obligatoriu efectuat în primul trimestru, până la 12 săptămâni) sunt patologice
  • Există criterii ecografice sugestive pentru patologii genetice/cromozomiale
  • În familie sunt copii născuți cu afecțiuni genetice/cromozomiale

Investigația poate fi făcută de la 16 săptămâni de sarcină. Riscul unui avort spontan de pe urma procedurii este de sub 1%.

De ce Maternitatea Medpark?

În cadrul Maternității Medpark ne angajăm să oferim viitorilor părinți cele mai avansate tehnologii și servicii medicale de înaltă calitate. Amniocenteză este doar unul dintre numeroasele servicii pe care le punem la dispoziția pacienților noștri pentru că suntem convinși că fiecare experiență este unică în felul, iar misiunea noastră este de a asigura o sarcină și o naștere în cele mai sigure condiții.

Află mai mult despre monitorizarea sarcinii și nașterea la Medpark pe Maternitatea Medpark sau contactează-ne la (+373) 22 40 00 40, disponibil 24/7.

Un bebeluș s-a născut acasă, iar altul, în ambulanță în drum spre spital
Articolul anterior
Trupa DoReDos a evoluat în semifinala Eurovision 2018! Vezi video
Articolul următor