Cercetătorii au ajuns la concluzia că sportul îngraşă!

Deseori persoanele care merg regulat la sală se plâng că nu reușesc să scadă în greutate. Oamenii de ştiinţă vin cu un răspuns total neașteptat în privinţa acestui fenomen. Ei zic că antrenamentele nu fac altceva decât să ducă la creşterea în greutate.

separator

Un grup de voluntari care a luat parte la studiu a ajuns să mărească porţiile de mâncare cu un sfert în urma unui antrenament la sală. Cercetătorii sunt de părere că după sesiunile de sport, oamenii au tendinţa să mănânce mai mult crezând că ”li se cuvine”. Astfel se explică de ce chiar şi după antrenamentele regulate există persoane care în continuare se luptă cu kilogramele în plus.

Cercetarea a fost realizată de Universitatea Loughborough şi s-a ajuns la concluzia că atunci când vine vorba de procesul de slăbire, nu contează doar ce mâncăm, ci şi cât mâncăm, acesta fiind un factor crucial.

La studiu au luat parte 40 de voluntari, jumătate femei şi jumătate bărbaţi, care au mers la clasele de aerobic de cel puţin trei ori pe săptămână.

Cât sport trebuie să fac?
Adulţilor cu vârste cuprinse între 19 şi 64 de ani li se recomandă ca în fiecare săptămână să facă cel puţin 150 de ore de aerobic sau alte activităţi precum mersul cu bicicleta, cu rolele, volei sau căţărări. Pe lângă exerciţiile de aerobic, fiecare adult trebuie să facă de cel puţin de două ori pe săptămână exerciţii de forţă, cu greutăţi.

Sursa

alte Articole interesante