Foto: Cum să faci faţă stresului în 7 pași

Cum să faci faţă stresului în 7 pași

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerințe, sarcini, situații, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanță pentru persoana respectivă. Toate acestea pot fi, însă, combătute sau ameliorate. Vezi în informațiile de mai jos, care sunt trucurile ce te pot ajuta să combați starea negativă de spirit.

separator
cum-sa-faci-fata-stresului-840x670
1. Ia pauze regulate – este vital să iei pauze atunci când simţi că lucrezi sub presiune. Cel mai bine este ca minutele sau orele libere să le petreci în aer liber. Acest lucru te ajută să îţi limpezeşti gândurile şi să ai o stare de spirit mai pozitivă.


2. Învaţă să te relaxezi – activităţi precum yoga sau Pilates te ajută să înveţi cum să respiri corect, dar şi cum să te relaxezi. Încearcă exerciţiile simple, pe care le poţi face şi fără a te deplasa la o sală de sport.


3. Organizează-te – fă-ţi o listă cu sarcinile pe care le ai de îndeplinit, pentru a avea o perspectivă asupra muncii tale şi pentru a lucra mai ordonat. Astfel, vei putea urmări mai uşor ce ai făcut deja şi care este pasul următor.

4. Prioritizează şi fii realist – întotdeauna încearcă să ţii cont de importanţa lucrurilor pe care le faci: începe întotdeauna cu cel mai important. Învaţă să spui „nu”, iar atunci când ai nevoie de ajutorul cuiva, nu ezita să îl ceri.

5. Fă un pas înapoi – Examinează ce ai făcut până la un moment dat şi vezi dacă ai satisfacţia pe care o visai. Încearcă să identifici lucrurile care te nemulţumesc şi, în acelaşi timp, să găseşti un echilibru între muncă, familie şi prieteni.

6. Îmbunătăţeşte-ţi stilul de viaţă – mănâncă sănătos, dormi bine şi fă-ţi timp pentru sport. O alimentaţie bogată în zahăr, cafeină şi alcool te va face să te simţi obosit şi îţi va afecta, deopotrivă, starea de spirit în mod negativ. Nu uita că atunci când bei sau fumezi pentru a te relaxa, de fapt, faci exact pe dos.

7. Fii deschis – nu păstra doar pentru tine gândurile care te frământă. Învaţă să ai încredere într-un prieten sau într-un membru al familiei şi vorbeşte deschis cu el ori de câte ori ai ceva pe suflet.

Sursa

alte Articole interesante