Ai tic nervos la pleoape? Iată adevăratul motiv

Ticurile nervoase sunt procese involuntare care interesează un anumit grup de mușchi și apar spontan. Acestea reprezintă spasme motorii rapide, stereotipe și recurente. Cu excepția cazurilor când au un caracter persistent și repetitiv, având la bază anumite tulburări neurologice, spasmele la pleoape sunt ușoare și durează de regulă câteva secunde și oricine le poate experimenta cel puțin o dată în viață. Totuși, acestea pot avea la bază anumiți factori declanșatori.

separator
ooooooo

1. Stresul

Tremorul ochiului este unul dintre semnele de stres. Somnul și procedurile de relaxare nervoasă ajută la eliminarea acestuia. Dacă problema este cronică, încearcă să identifici cauza din spatele stresului pentru a o înlătura.

2. Lipsa de somn

Somnul insuficient poate provoca spasme la pleoape. Un adult trebuie să ia cel puțin 8-9 ore de somn pe zi. Odihna este esențială pentru refacerea mușchilor și prevenirea spasmelor.

3. Oboseala

Oboseala cauzată de nesomn sau muncă continuă poate duce la spasme ale mușchilor din jurul ochilor. Lipsa de energie duce la slăbiciune musculară și spasme. Spasmele cauzate de oboseală se vindecă rapid, cu odihnă adecvată și somn de 7-8 ore pe noapte.

4. Deshidratarea

Deshidratarea poate afecta toți mușchii corpului, inclusiv pe cei din jurul ochilor și sprâncenelor. Mușchii au nevoie de apă și electroliți pentru a funcționa corespunzător.

5. Cofeina

În acest caz ar fi bine să reduci consumul de cafea într-o săptămână sau două și să urmărești dacă semnul dispare. Ceaiul, alcoolul și alte băuturi energizante pot cauza aceeași problemă.

6. Tulburările de alimentație

Lipsa unor nutrienți în organism, cum ar fi magneziul sau calciul, poate cauza crampe musculare, inclusiv ticuri la ochi. Încearcă să incluzi în dietă alimente bogate în calciu, precum iaurtul, peștele, sardinele, tofu, mazărea, fasolea sau cerealele integrale. Magneziul se găsește în ovaz, grâu, semințe de dovleac, floarea soarelui, boboase.

Și anumite afecțiuni medicale pot cauza spasme ale ochilor, printre acestea se numără hipertiroidismul, răceala, gripa, sinuzita, anemia, diabetul.

Alimentează-te corect și menține un stil de viață sănătos – acest lucru va ajuta corpul tău să funcționeze corespunzător!

Medic: „Obezitatea nu e doar ce vedem în exterior”. Când corpul acumulează kilograme, inflamația este peste tot

Potrivit medicilor, ,,obezitatea nu este doar ce vedem în exterior”. Atunci când corpul acumulează kilograme peste kilograme, știm că inflamația există peste tot.

În tubul digestiv, vedem colonul atacat din toate direcțiile de această inflamație. Este unul dintre motivele pentru care există cea mai frecventă patologie la acest nivel.

„Nu s-a demonstrat care este exact factorul de risc, obezitatea sau sedentarismul, lipsa activității, sau ambele, nu știm dar sunt legate una de cealaltă”, afirmă Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie oncologică, București, conform protv.ro.

,,Obezitatea nu e doar ce vedem în exterior. Când deschidem pacienții obezi, observăm că e foarte multă grăsime și în interior și această grăsime nu e sănătoasă. Intestinul funcționează mai greu cu atâta grăsime.

Un studiu recent din 2023 a arătat că rata de pacienți tineri diagnosticați cu cancer de colon sub vârsta de 50 a crescut cu 20%, și este dublu față de 1995, când s-a făcut ultimul studiu pe această temă”.

Obezitatea este o boală, care se tratează. Prin tratamentul acesteia, scade riscul bolilor legate de obezitate, inclusiv a bolilor colonului.

Protejăm colonul prin educație fizică, mers pe jos zilnic. În interiorul colonului, găsim mușchi netezi. Au o mișcare permanentă. Mișcarea lor e activată de mișcarea întregului corp.

„Mișcarea protejează împotriva cancerului. De ce? Țesuturile sunt bine vascularizate. Circulația fiind bună, aducem oxigen fiecărei celule și nu o ține în condiții de stres, ci în condiții normale. Aceasta e un lucru, care protejează celulele”, afirmă prof. dr. Schmitz Winnenthal, medic chirurgie oncologică.

Tot prevenție activă înseamnă fibrele din alimentație, conținute de vegetale. Constipația, care se prelungește, are nevoie de sfat medical. De asemenea, sângerările trebuie investigate.

Dar, chiar dacă, nu aveți simptome, colonul trebuie investigat de rutină, prin colonoscopie. Aceasta deoarece eventualele tumori nu dor. În timpul colonoscopiei de rutină, care se face cu sedare, se pot elimina polipi. Sunt formațiuni nepericuloase, dar pe care se formează peste 95% din cancerele de colon.

„La colonoscopie se poate identifica acel polip. Se îndepărtează cu totul în țesut sănătos și sub el rămâne o mică rană, care se închide. Se trimite apoi la anatomie patologică și se analizează cu microscopul”, afirmă Dr. Octavian Popescu, medic specialist chiurgie oncologică.

După ce am curățat colonul de toți polipii, eliminăm riscul pe următorii 5 pâna la 10 ani de cancer.

Cancerul de colon incipient se poate opera cu incizii de dimensiuni mici, se reia activitatea în două săptămâni după intervenție. Dacă îl scoatem la stadiu de polip, se pot elimina la colonoscopie, și eliminăm riscul de cancer și scapi și de operație”.

Polipii scoși în timpul colonoscopiei înseamnă prevenție împotriva cancerului de colon. Nu avem program național pentru cancerul de colon, așa că investigația se face de rutină doar la cerere.


Dacă vrei să abordezi și TU un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

De ce scad oamenii în înălțime la bătrânețe. Totul începe de la 40 de ani. Explicația specialiștilor

Multe persoane scad în înălțime pe măsură ce avansează în vârstă. Potrivit specialiștilor, acesta este un lucru normal, care se întâmplă în timpul procesului de îmbătrânire.

Procesul începe de la 40 de an și este unul normal, conform experților. Când devine acest lucru un motiv de îngrijorare?

După 40 de ani, oamenii pierd aproximativ un centimetru în înălțime la fiecare 10 de ani, potrivit Medline Plus. Ritmul accelerează după vârsta de 70 de ani. Odată cu vârsta, oamenii ajung să piardă, în medie, între 1 și 3 centimetri.

Procesul de îmbătrânire presupune schimbări la nivelul oaselor, articulațiilor și mușchilor, supă cum a explicat Dr. Angela Catic, medic geriatru și profesor asociat la Centrul Huffington pentru Îmbătrânire de la Colegiul de Medicină Baylor.

“Discurile dintre vertebrele coloanei vertebrale pierd lichid pe măsură ce îmbătrânești, se deshidratează și, odată cu asta, pierzi puțin din înălțime”, a explicat aceasta pentru Yahoo Life.

În plus, mușchii abdominali au tendința de a slăbi în timp. Din acest motiv, multe persoane au o postură cocoșată și devin mai scunde la bătrânețe.

În cazul femeilor, pierderea osoasă poate fi grăbită de menopauză. Acest lucru se întâmplă “din cauza pierderii efectelor protectoare ale estrogenului asupra oaselor”, potrivit Dr. Arashdeep Litt, medic intern la Spectrum Health.

Ce problemă de sănătate provoacă pierderea în înălțime

O altă problemă care cauzează pierderea în înălțime este osteoporoza. Afecțiunea se dezvoltă în momentul în care densitatea minerală osoasă și masa osoasă scad. Un alt motiv este atunci când structura sau calitatea osului suferă modificări. Rezistența oaselor poate fi, astfel, redusă, iar riscul de fracturi e mai mare.

Din cauza osteoporozei, pot apărea fracturi de compresie a coloanei vertebrale. Acestea sunt, de fapt, mici rupturi la vertebrele coloanei, motiv pentru care “în multe cazuri, oamenii nici nu-și dau seama că se întâmplă acest lucru”.

Dacă o persoană pierde în înălțime 3 sau mai mulți centimetri, medicul va suspecta că aceasta suferă de osteoporoză. Diagnosticul poate fi confirmat printr-un test de densitate osoasă.

Pentru a reduce riscul de pierdere a înălțimii odată cu vârsta, dr. Catic a spus că acest lucru poate fi prevenit prin respectarea unui stil de viață sănătos.

Mai exact, este nevoie de sport regulat pentru a menține oasele cât mai puternice, dar și de o dietă bogată în calciu și vitamina D. Fumatul, consumul excesiv de alcool și de cofeină trebuie evitate, deoarece reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea de osteoporoză.

sursa

Soluția „miraculoasă” și ieftină pentru dinți și gingii sănătoase, recomandată în momente de criză

Îngrijirea orală poate fi foarte costisitoare pentru mulți oameni ai planetei. Deși poate părea banal, o periuță și o pastă de dinți sunt lux pentru cei din colțurile sărace ale lumii. Ca să nu mai vorbim despre mersul la stomatolog. Chiar și pentru ei există o soluție ieftină și eficientă pentru a avea grijă de dantura lor, scrie presa română.

Un stomatolog britanic de top recomandă o soluție temporară pentru cei care au probleme cu dinții și gingiile și nu au acces imediat la servicii medicale: gargara cu apă cu sare. „În momentele în care accesul la îngrijirea stomatologică poate fi dificilă din cauza listelor de așteptare sau a altor limitări, menținerea unei sănătăți orale bune devine crucială. Din fericire, o practică simplă și eficientă, care vă poate ajuta să vă păstrați dinții și gingiile sănătoase este să faceți zilnic gargară cu apă sărată. Aceste remediu oferă numeroase beneficii, fiind o soluție temporară când îngrijirea dentară profesională nu este disponibilă”, a spus medicul, conform Mirror.

Stomatologul a subliniat și beneficiile gargarei cu sare făcute zilnic. „Apa sărată are proprietăți antibacteriene naturale care pot ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare din gură, care provoacă acumularea plăcii, ceea ce duce la diferite probleme cum ar fi carii și boli ale gingiilor”. Disconfortul cauzat de inflamația gingiilor este atenuat de această apă de gură făcută acasă, care ajută și la vindecarea rănilor bucale minore.

„Soluția salină ajută la curățarea zonei și la prevenire infecțiilor, promovând o vindecare mai rapidă”, a mai transmis doctorul. Apa sărată poate ajuta la menținerea unui nivel echilibrat al pH-ului în gură, creând un mediu mai puțin propice dezvoltării bacteriilor și acidității care pot dăuna smalțului dentar, dar și la reducerea inflamațiilor din gât.

Revista NUNTA by AURA prezintă: Frumusețea între mit și adevăr
Articolul anterior
Giovanna Antonelli, romantică în brațele iubitului ei!
Articolul următor