Ceai de leuştean pentru slăbit. Cum se prepară?

Leușteanul este asociat de obicei cu ciorba și fierturile de legume, dar această plantă poate fi folosită cu succes ca ceai de slăbit. Vezi ce proprietăți benefice are și cum se prepară ceaiul de leuștean.

separator
ceai-de-leustean-slabit-680x420

Ce proprietăți are leușteanul
Leușteanul este o plantă ale căror rădăcini, frunze și tulpini sunt folosite de mii de ani ca remedii pentru diferite afecțiuni. Cel mai adesea, leușteanul este folosit ca ”terapie de irigare” pentru dureri și inflamații ale tractului urinar, prevenirea formării pietrelor la rinichi și pentru a creșterea fluxului de urină în caz de infecții urinare și retenție de apă în organism.

De asemenea, planta aromată este folosită pentru indigestie, arsuri stomacale, balonare, gaze intestinale, ciclu neregulat, gât inflamat, furunculi, icter, malarie, pleurezie, gută, dureri reumatice, migrene, sau ca expectorant în bolile respiratorii.

Cum funcționează leușteanul pentru slăbit și infecții urinare

Substanțele din leuștean cresc cantitatea de lichid eliminată prin urinare, acționând ca un diuretic puternic. În plus, leușteanul scade frecvența spasmelor musculare și ajută în lupta cu infecțiile.

Leușteanul conține uleiuri volatile, acid angelic, rășini și extracte amărui, care acționează ca tonic și diuretic în organismul uman.

Ceaiul de leuștean și decoctul din tulpinile plantei au un gust bun și sunt uneori folosite în amestecuri de ceaiuri naturiste, pentru aroma delicată și gustul ușor amărui.

În secolul 14, leușteanul era faimos ca remediu natural pentru multe afecțiuni, în mare parte datorită aromei puternice, nu pentru că ar fi avut cine știe ce beneficii pentru sănătate sau unele afecțiuni.

Rădăcinile și fructele de leuștean sunt aromatice și stimulente, cu efect diuretic și ușor carminativ, fiind folosite ca remediu pentru afecțiunile stomacale și atacurile de febră.

În plus, leușteanul mai este folosit pentru colici și flatulență la copii, deoarece are efect asemănător cu cel al Angelicăi în eliminarea gazelor, stimularea transpirației și deschiderea obstrucțiilor.

Ceaiul de leuștean pentru slăbit
Consumul regulat de ceai de leuștean se pare că ar avea efecte asupra siluetei, dar nu există studii în domeniu și nimeni nu susține că o dietă cu leuștean te va ajuta să slăbești fără alte ajutoare.

Dacă folosești ceaiul de leuștean pentru slăbit, trebuie să combini fiertura cu o dietă echilibrată, săracă în calorii și grăsimi, dar și cu exerciții fizice regulate. În plus, ar trebui să iei o pauză de la ceaiul de leuștean timp de o săptămână, la fiecare două săptămâni de cură de slăbire.

Efectul detoxifiant al frunzelor de leuștean este puțin cunoscut și ajută în programele de slăbire complexe, datorită efectelor diuretice și carminative (multe diete de slăbit presupun prea multe fibre vegetale, care pot cauza balonare, dacă sunt consumate în exces).

Atenție! Persoanele însărcinate sau care au probleme cu ficatul și/sau rinichii, nu trebuie să consume ceai de leuștean fără acordul medicului.

Ce contraindicații are ceaiul de leuștean

  • Leușteanul este în principiu sigur pentru persoanele sănătoase, dar poate crește sensibilitatea la razele solare, mai ales dacă este folosit ca remediu pe termen lung.
  • Consumul îndelungat de leuștean poate provoca iritații după expunerea la soare, dar crește și riscul apariției cancerului de piele, deci trebuie crescută protecția solară pe perioada dietei.
  • Leușteanul nu este recomandat femeilor gravide, deoarece poate provoca spasme uterine și avort spontan.
  • Nu există destule studii despre consumul de leuștean și alăptat, astfel că se recomandă evitarea plantei în această perioadă.
  • Nu se recomandă dieta cu leuștean în cazul persoanelor care rețin apă în organism din cauza bolilor cardiace sau afecțiunilor renale.
  • Leușteanul ar putea crește cantitatea de sodiu din organism, astfel că nu se recomandă cardiacilor care consumă diete fără sare.
  • Pentru că poate reacționa cu anumite medicamente și afecțiuni cronice, se recomandă consultarea unui medic înainte de a consuma leuștean în cantități mari sau sub formă de dietă.
  • Ceaiul de leuștean este aromat și are efect diuretic, dar nu trebuie folosit de unii bolnavi cronici și de femeile însărcinate, deci consultați întotdeauna un medic înainte de a începe o dietă nouă sau cură de slăbire.

Soluția „miraculoasă” și ieftină pentru dinți și gingii sănătoase, recomandată în momente de criză

Îngrijirea orală poate fi foarte costisitoare pentru mulți oameni ai planetei. Deși poate părea banal, o periuță și o pastă de dinți sunt lux pentru cei din colțurile sărace ale lumii. Ca să nu mai vorbim despre mersul la stomatolog. Chiar și pentru ei există o soluție ieftină și eficientă pentru a avea grijă de dantura lor, scrie presa română.

Un stomatolog britanic de top recomandă o soluție temporară pentru cei care au probleme cu dinții și gingiile și nu au acces imediat la servicii medicale: gargara cu apă cu sare. „În momentele în care accesul la îngrijirea stomatologică poate fi dificilă din cauza listelor de așteptare sau a altor limitări, menținerea unei sănătăți orale bune devine crucială. Din fericire, o practică simplă și eficientă, care vă poate ajuta să vă păstrați dinții și gingiile sănătoase este să faceți zilnic gargară cu apă sărată. Aceste remediu oferă numeroase beneficii, fiind o soluție temporară când îngrijirea dentară profesională nu este disponibilă”, a spus medicul, conform Mirror.

Stomatologul a subliniat și beneficiile gargarei cu sare făcute zilnic. „Apa sărată are proprietăți antibacteriene naturale care pot ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare din gură, care provoacă acumularea plăcii, ceea ce duce la diferite probleme cum ar fi carii și boli ale gingiilor”. Disconfortul cauzat de inflamația gingiilor este atenuat de această apă de gură făcută acasă, care ajută și la vindecarea rănilor bucale minore.

„Soluția salină ajută la curățarea zonei și la prevenire infecțiilor, promovând o vindecare mai rapidă”, a mai transmis doctorul. Apa sărată poate ajuta la menținerea unui nivel echilibrat al pH-ului în gură, creând un mediu mai puțin propice dezvoltării bacteriilor și acidității care pot dăuna smalțului dentar, dar și la reducerea inflamațiilor din gât.

Trecerea la ora de vară. Ce reguli trebuie respectate, conform medicilor

Cum ne afectează trecerea la ora de vară? Potrivit medicilor, lumea trebuie să conștientizeze impactul trecerii la ora de vară asupra sănătății și că este necesară ajustarea ritmului circadian, în paralel cu respectarea regulilor de somn, activitate fizică și repaus alimentar.

„E important de avut în vedere ajustarea ritmului circadian odată cu schimbarea orelor. Vorbim aici de o ajustare a eliberării de cortizol şi melatonină, în organismul fiecăruia dintre noi, care ar trebui cumva să fie eliberate într-o manieră să ne permită o viaţă sănătoasă. Cortizolul este pe de o parte un hormon care începe să se elibereze de pe la 2, 3 noaptea, în organism, începe să crească către 5, 6 dimineaţa când sunt vârfurile de eliberare de cortizol din sânge. Este un hormon care, pe de o parte, este protector pentru inimă, dar pe de altă parte, în anumite condiţii, când se asociază în creşteri excesive, poate să dăuneze, provocând hipertensiune, dislipidemie şi rezistenţă la insulină”, a spus doctorul cardiolog Ștefan Busnatu, din București, pentru news.ro.

Cardiologul a adăugat că sunt necesare cele 8 ore de somn în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ceasurile se dau cu o oră înainte.

„Ar trebui să avem 8 ore de somn în condiţii de întuneric, aşa cum se întâmpla şi înainte de schimbarea orei, pentru eliberarea optimă de melatonină şi de cortizol în organism. În afară de odihnă, mişcarea făcută în prima parte a zilei şi repaosul alimentar după o anumită oră ne pot ajuta să depăşim mai uşor perioada de trecere către ora de vară”, a menționat el.

„Cei cu depresie pot resimţi această perioadă mai dificil”

Psihologul Bianca Poptean a vorbit și ea despre consecințele privării de somn și a subliniat că persoanele care suferă de depresie sau afecțiuni cardiace pot fi mai afectate de schimbarea orei de vară.

„Cei care au diferite forme de depresie pot resimţi această perioadă mai dificil, pentru că în cazul lor tocmai această amigdală, acest centru al emoţiilor fiind deja impactat cumva, ei vor fi printre primii care vor simţi mai puternic schimbarea orei. Mai sunt şi adolescenţii, cei care pot simţi tot genul ăsta de iritabilitate, de nervozitate, nemulţumire, privarea asta de somn şi la ei, creierul fiind în dezvoltare”, a punctat psihologul.

Aceasta a mai afirmat că după schimbarea orei de vară pot apărea tulburări ale somnului, oboseală, irascibilitate, instabilitate emoţională, iar adaptarea organismului la ora de vară poate dura până la două săptămâni.

Poziția de somn care poate provoca hipertensiune arterială, migrene şi dureri lombare

Persoanele care dorm cu faţa în jos, pe burtă, sunt mai predispuse la diverse probleme de sănătate, au declarat experții pentru New York Post, iar una dintre cele frecvente este durerea lombară.

„Dacă vă confruntaţi deja cu probleme la nivelul gâtului și al spatelui, dormitul în această poziție este aproape garantat că le va înrăutăți”, a explicat dr. Tony Nalda de la Scoliosis Reduction Center, referindu-se la dormitul cu faţa în jos.

Somnul în această poziţie poate face, de asemenea, mai dificilă respirația şi este mai puţin odihnitor. „Dormitul cu faţa în jos poate face mai dificilă respirația profundă, deoarece poziția comprimă diafragma”, a explicat expertul.

Un alt neajuns al acestui stil de a vă odihni este acela că se pune presiune asupra inimii şi, în timp, pot apărea afecţiuni cardiace precum hipertensiunea arterială.

„Prin apăsarea pe piept, îngreunezi circulația sângelui. Cu timpul, acest lucru crește riscul de probleme cardiace, mai ales dacă aveți deja probleme. Dacă faceţi un efort să respirați profund, acest lucru poate duce la creșterea tensiunii arteriale”, a adăugat dr. Tony Nalda.

Dormitul pe burtă a mai fost indicat drept cauză şi pentru apariţia migrenelor, dar şi a altor probleme neurologice, din cauză că presupune că o lungă perioadă de timp staţi cu gâtul răsucit.

Femeile însărcinate ar trebui, de asemenea, să evite dormitul pe burtă, deoarece această poziţie poate duce la privarea de somn, la risc crescut de naștere prematură, la un travaliu mai dureros și la depresie postpartum.

Dacă obişnuiţi să dormiţi cu faţa în jos și doriți un somn de mai bună calitate și o sănătate îmbunătățită, schimbarea poziției de dormit poate fi o soluție ușoară, potrivit Adevărul.ro.

„Dormitul pe spate sau pe o parte oferă mai multe beneficii pentru sănătate și mai puțin disconfort decât dormitul pe burtă”, scrie Fundația Sleep pe site-ul său. „De exemplu, un studiu efectuat pe persoane cu dureri de spate care dormeau pe burtă a constatat că cei care au trecut la somnul pe o parte sau pe spate au raportat semnificativ mai puține dureri”, au continuat specialiştii de la Sleep.

Totuşi, trebuie să ştiţi că dormitul pe spate, deşi menține coloana vertebrală în aliniere şi oferă o odihnă de calitate, nu este cea mai bună opțiune pentru persoanele cu apnee în somn, deoarece limba poate cădea înapoi în gât.

sursa

Aceasta este cea mai mare greşeală într-o dietă de slăbire
Articolul anterior
Un copil de 7 ani a decedat din cauza unei intoxicaţiei cu castraveţi
Articolul următor