Frunzele de păpădie îmbunătățesc digestia, previn obezitatea, cancerul și ficatul gras!

Păpădia este o plantă foarte cunoscută, care crește ușor, pretutindeni, fiind una dintre primele verdețuri de primăvară. Puțini știu, însă, că această plantă are proprietăți deosebit de prețioase pentru sănătate. Frunzele de păpădie abundă în fier, calciu, vitamina A, C și K. Folosite în mod regulat în dietă, frunzele de păpădie contribuie la reglarea digestiei, detoxifierea organismului, curățarea sângelui de grăsimi și prevenirea obezității. Păpădia nu este doar o plantă medicinală. Datorită proprietăților benefice, frunzele de păpădie pot fi incluse constant în dietă.

separator
jjjj

De la păpădie se consumă frunzele, rădăcinile și bobocii florali. În timp ce rădăcinile se strâng toamna, frunzele de păpădie se folosesc primăvara.

Păpădia (Taraxacum officinale) poate fi folosită atât ca aliment, cât și ca medicament. Rădăcinile strânse toamna sunt dulci, pe când cele strânse primăvara conțin substanțe amare. Rădăcina și frunzele, fiecare are propria utilizare.

Primăvara vom folosi frunzele de păpădie, despre ale căror beneficii vom relata aici.

Atenție! Ceaiul de păpădie se prepară doar din părți uscate (2 lingurițe de frunze, rădăcini și flori uscate și mărunțite se infuzează timp de 10 minute în 200 ml apă clocotită).

Frunzele crude, cu gust amărui, se pot consuma sub formă de salate, fierte în aburi sau ca ingredient în supe, ciorbe și sendvișuri, întrucât conțin multe vitamine, reglează digestia, manifestă proprietăți diuretice, previn obezitatea și distrofia grăsoasă a ficatului.

Beneficii! Frunzele și rădăcinile de păpădie conțin vitaminele A, C, K, cantități semnificative de zinc, fier, calciu, magneziu și potasiu.

Sunt sărace în calorii și previn îngrășarea organismului

Pe lângă faptul că sunt foarte nutritive, frunzele de păpădie conțin foarte puține calorii (2 căni de 240 ml de frunze mărunțite conțin doar 50 de calorii). Acest aspect este unul foarte important într-o cură de slăbire. Consumate în mod regulat frunzele de păpădie contribuie la prevenirea obezității, aterosclerozei precoce, diabetului zaharat, ficatului gras și altor boli grave, scad nivelul grăsimilor din sânge.

În curele de slăbire, păpădia se folosește sub formă de ceai, la indicația medicului, ori se includ în dietă frunzele de păpădie, crude, fierte, în salate.salata_de_papadie

Frunzele de păpădie curăță și dezinfectează căile renale

În timp ce rădăcina este mai puternică pentru probleme hepatice, frunzele de păpădie sunt potrivite pentru boli de rinichi, deoarece manifestă proprietăți importante diuretice. „De asemenea, pot reduce apariția infecțiilor tractului urinar la femei“, afirmă Dr. Robert Kachko, naturopat american.

Frunzele de păpădie te scapă de burtă umflată

Frunzele de papadie sunt folosite ca diuretic pentru a ajuta organismul sa elimine excesul de lichide. De asemenea, acestea îmbunătățesc digestia, sporesc lactația. Frunzele de păpădie curăță căile biliare și hepatice, rădăcinile având o acțiune mai pronunțată în acest sens.

Nutrienții din frunzele de păpădie contribuie la reducerea riscului apariției cancerului, a cataractei, a sclerozei multiple. Păpădia are și proprietăți importante antiinflamatoare.

Înainte de a începe să utilizezi ceaiul de păpădie, în scop terapeutic, este bine să consulți medicul.

Frunzele de păpădie, însă, poți să le incluzi zilnic în dietă, crude sau fierte, în mărimea unei porții, ceea ce constituie două căni (240ml) de frunze crude mărunțite, potrivit Centrului National de Medicina alternativă din SUA.

Frunzele de păpădie se spală bine de impurități, în apă sărată, și se mărunțesc apoi.

Salata-din-frunze-de-papadieCum se consumă frunzele de păpădie:

– proaspete, crude, în salate de primăvară și vară, sendvișuri;

– poți prepara un smoothie verde sănătos, alături de alte legume și verdețuri (se pun în blender
câteva frunze de păpădie, o mână de spanac, o mână de urzici, o banană, apă, miere, zeama de la o jumătate de lămâie);

– frunze înăbușite cu ceapă tocată și usturoi tocat ori preparare la aburi;

– salată de frunze de păpădie, spanac, frunze de salată;

salată de ridichi, ceapă verde și frunze de păpădie (2-3 linguri de ulei, 2-3 fire de ceapa verde, 500 gr frunze de păpădie se pun la înăbușit, poi se adaugă 2-3 catei de usturoi, 6-8 bucăți de nuci mărunțite,  câteva bucățele zdrobite de ardei iute uscat fără semințe, 5-6 ridichi, suc de lămâie, sare, piper, opțional – parmezan ras).

Precauții pentru consum

Dacă ești alergic la mai multe plante medicinale, precum gălbenele, mușețel, ar trebui să eviți consumul de flori de păpădie, care, și ea, poate manifesta alergie.  

Păpădia poate provoca creșterea acidității gastrice și arsuri. Persoanele cu pietre la rinichi, disfuncții ale vezicii biliare sau calculi biliari, ulcer gastric sau duodenal, gravidele ar trebui să manifeste precauție la consumul de păpădie.

Păpădia nu se combină cu medicamente anticoagulante, diuretice (furosemida), preparate de litiu, ciproflaxina.

Soluția „miraculoasă” și ieftină pentru dinți și gingii sănătoase, recomandată în momente de criză

Îngrijirea orală poate fi foarte costisitoare pentru mulți oameni ai planetei. Deși poate părea banal, o periuță și o pastă de dinți sunt lux pentru cei din colțurile sărace ale lumii. Ca să nu mai vorbim despre mersul la stomatolog. Chiar și pentru ei există o soluție ieftină și eficientă pentru a avea grijă de dantura lor, scrie presa română.

Un stomatolog britanic de top recomandă o soluție temporară pentru cei care au probleme cu dinții și gingiile și nu au acces imediat la servicii medicale: gargara cu apă cu sare. „În momentele în care accesul la îngrijirea stomatologică poate fi dificilă din cauza listelor de așteptare sau a altor limitări, menținerea unei sănătăți orale bune devine crucială. Din fericire, o practică simplă și eficientă, care vă poate ajuta să vă păstrați dinții și gingiile sănătoase este să faceți zilnic gargară cu apă sărată. Aceste remediu oferă numeroase beneficii, fiind o soluție temporară când îngrijirea dentară profesională nu este disponibilă”, a spus medicul, conform Mirror.

Stomatologul a subliniat și beneficiile gargarei cu sare făcute zilnic. „Apa sărată are proprietăți antibacteriene naturale care pot ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare din gură, care provoacă acumularea plăcii, ceea ce duce la diferite probleme cum ar fi carii și boli ale gingiilor”. Disconfortul cauzat de inflamația gingiilor este atenuat de această apă de gură făcută acasă, care ajută și la vindecarea rănilor bucale minore.

„Soluția salină ajută la curățarea zonei și la prevenire infecțiilor, promovând o vindecare mai rapidă”, a mai transmis doctorul. Apa sărată poate ajuta la menținerea unui nivel echilibrat al pH-ului în gură, creând un mediu mai puțin propice dezvoltării bacteriilor și acidității care pot dăuna smalțului dentar, dar și la reducerea inflamațiilor din gât.

Trecerea la ora de vară. Ce reguli trebuie respectate, conform medicilor

Cum ne afectează trecerea la ora de vară? Potrivit medicilor, lumea trebuie să conștientizeze impactul trecerii la ora de vară asupra sănătății și că este necesară ajustarea ritmului circadian, în paralel cu respectarea regulilor de somn, activitate fizică și repaus alimentar.

„E important de avut în vedere ajustarea ritmului circadian odată cu schimbarea orelor. Vorbim aici de o ajustare a eliberării de cortizol şi melatonină, în organismul fiecăruia dintre noi, care ar trebui cumva să fie eliberate într-o manieră să ne permită o viaţă sănătoasă. Cortizolul este pe de o parte un hormon care începe să se elibereze de pe la 2, 3 noaptea, în organism, începe să crească către 5, 6 dimineaţa când sunt vârfurile de eliberare de cortizol din sânge. Este un hormon care, pe de o parte, este protector pentru inimă, dar pe de altă parte, în anumite condiţii, când se asociază în creşteri excesive, poate să dăuneze, provocând hipertensiune, dislipidemie şi rezistenţă la insulină”, a spus doctorul cardiolog Ștefan Busnatu, din București, pentru news.ro.

Cardiologul a adăugat că sunt necesare cele 8 ore de somn în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ceasurile se dau cu o oră înainte.

„Ar trebui să avem 8 ore de somn în condiţii de întuneric, aşa cum se întâmpla şi înainte de schimbarea orei, pentru eliberarea optimă de melatonină şi de cortizol în organism. În afară de odihnă, mişcarea făcută în prima parte a zilei şi repaosul alimentar după o anumită oră ne pot ajuta să depăşim mai uşor perioada de trecere către ora de vară”, a menționat el.

„Cei cu depresie pot resimţi această perioadă mai dificil”

Psihologul Bianca Poptean a vorbit și ea despre consecințele privării de somn și a subliniat că persoanele care suferă de depresie sau afecțiuni cardiace pot fi mai afectate de schimbarea orei de vară.

„Cei care au diferite forme de depresie pot resimţi această perioadă mai dificil, pentru că în cazul lor tocmai această amigdală, acest centru al emoţiilor fiind deja impactat cumva, ei vor fi printre primii care vor simţi mai puternic schimbarea orei. Mai sunt şi adolescenţii, cei care pot simţi tot genul ăsta de iritabilitate, de nervozitate, nemulţumire, privarea asta de somn şi la ei, creierul fiind în dezvoltare”, a punctat psihologul.

Aceasta a mai afirmat că după schimbarea orei de vară pot apărea tulburări ale somnului, oboseală, irascibilitate, instabilitate emoţională, iar adaptarea organismului la ora de vară poate dura până la două săptămâni.

Poziția de somn care poate provoca hipertensiune arterială, migrene şi dureri lombare

Persoanele care dorm cu faţa în jos, pe burtă, sunt mai predispuse la diverse probleme de sănătate, au declarat experții pentru New York Post, iar una dintre cele frecvente este durerea lombară.

„Dacă vă confruntaţi deja cu probleme la nivelul gâtului și al spatelui, dormitul în această poziție este aproape garantat că le va înrăutăți”, a explicat dr. Tony Nalda de la Scoliosis Reduction Center, referindu-se la dormitul cu faţa în jos.

Somnul în această poziţie poate face, de asemenea, mai dificilă respirația şi este mai puţin odihnitor. „Dormitul cu faţa în jos poate face mai dificilă respirația profundă, deoarece poziția comprimă diafragma”, a explicat expertul.

Un alt neajuns al acestui stil de a vă odihni este acela că se pune presiune asupra inimii şi, în timp, pot apărea afecţiuni cardiace precum hipertensiunea arterială.

„Prin apăsarea pe piept, îngreunezi circulația sângelui. Cu timpul, acest lucru crește riscul de probleme cardiace, mai ales dacă aveți deja probleme. Dacă faceţi un efort să respirați profund, acest lucru poate duce la creșterea tensiunii arteriale”, a adăugat dr. Tony Nalda.

Dormitul pe burtă a mai fost indicat drept cauză şi pentru apariţia migrenelor, dar şi a altor probleme neurologice, din cauză că presupune că o lungă perioadă de timp staţi cu gâtul răsucit.

Femeile însărcinate ar trebui, de asemenea, să evite dormitul pe burtă, deoarece această poziţie poate duce la privarea de somn, la risc crescut de naștere prematură, la un travaliu mai dureros și la depresie postpartum.

Dacă obişnuiţi să dormiţi cu faţa în jos și doriți un somn de mai bună calitate și o sănătate îmbunătățită, schimbarea poziției de dormit poate fi o soluție ușoară, potrivit Adevărul.ro.

„Dormitul pe spate sau pe o parte oferă mai multe beneficii pentru sănătate și mai puțin disconfort decât dormitul pe burtă”, scrie Fundația Sleep pe site-ul său. „De exemplu, un studiu efectuat pe persoane cu dureri de spate care dormeau pe burtă a constatat că cei care au trecut la somnul pe o parte sau pe spate au raportat semnificativ mai puține dureri”, au continuat specialiştii de la Sleep.

Totuşi, trebuie să ştiţi că dormitul pe spate, deşi menține coloana vertebrală în aliniere şi oferă o odihnă de calitate, nu este cea mai bună opțiune pentru persoanele cu apnee în somn, deoarece limba poate cădea înapoi în gât.

sursa

Actorul din serialul ”Интерны”, care a căzut de la balcon, ar fi avut probleme psihice!
Articolul anterior
Mii de copii nu pot fi vaccinați deoarece vaccinul lipsește din centrele de sănătate
Articolul următor