Medicamente care duc la îngrăşare

Există medicamente ce au ca reacţie adversă creşterea masei corporale. Află care sunt acestea şi ce poţi face ca să nu adaugi în greutate atunci când eşti nevoită să le administrezi.

separator
weightlossdrugs1

Somnifere

Remediile somnifere, ca şi cele sedative, stimulează centrul apetitului şi încetinesc procesul de ardere a caloriilor de către organism. Dacă foloseşti preparate somnifere, încearcă să mergi la somn mai devreme, să-ţi stabileşti un ritual de somn şi să renunţi la medicamente. Dacă eviţi să te culci la ora recomandată, poţi simţi nevoia să ciuguleşti. Dacă însă nu dormi circa opt ore, cantitatea de leptină, hormon care reglează metabolismul şi apetitul, scade dramatic şi induce creierul să interpreteze acest semnal drept lipsă de hrană.

Antidepresive

Medicamentele cu acţiune antidepresivă au şi efecte adverse pentru silueta ta. Acestea pot stimula pofta de mâncare aproape imediat după ce le iei. Unele dintre ele au acţiune antihistaminică, inhibă activitatea serotoninei şi cresc pofta de mâncare.

Când e cel mai bun moment ca să începi o cură de slăbire?

Medicamente pentru diabet

Dacă administrezi insulină pentru a scădea nivelul glucozei în sânge, semne de îngrăşare pot apărea în primele trei luni de tratament. Dozele crescute de insulină fac celulele să beneficieze de mai multă glucoză decât e nevoie. În cazul în care nu se foloseşte pentru nevoile energetice, glucoza se stochează sub formă de grăsimi.

Pastile contra alergiilor

Medicamentele care atenuează simptomele alergiei cauzează o poftă de mâncare accentuată din cauza substanţei difenhidramina din compoziţia lor.

Tărâţea de grâu face minuni în cura de slăbire

Analgezice

Remediile care combat durerea contribuie la creşterea secreţiei gastrice, provoacă iritaţia mucoasei stomacului, gastrită, apariţia crampelor, ceea ce te face să crezi că îţi este foame. Este potrivit să le administrezi după mâncare.

Corticosteroizi

Sunt medicamente cu efect antiinflamator ce se folosesc în tratamentul bolilor autoimune, în reacţii alergice, erupţii cutanate sau reumatism. În doze mari sau când sunt utilizate pe termen lung, acestea au ca efect secundar acumularea de kilograme, din cauză că favorizează retenţia de lichide şi cresc pofta de mâncare. Deşi este dificil să stopezi efectele secundare, mai multă mişcare, alimente scăzute în calorii şi bogate în nutrienţi fac bine câtă vreme urmezi tratamentul.

Cele mai bune ceaiuri de slăbire şi detoxifiere după sărbători

Diuretice

Medicamentele diuretice, ce cresc producţia de urină şi intensifică eliminarea lichidelor din organism, stimulează pofta de mâncare. Acestea cresc senzaţia de sete şi riscul de a te alimenta cu hrană solidă. Adesea creierul nu poate face diferenţă clară între sete şi foame.

Antihipertensive

Acestea sunt frecvent folosite de către persoanele ce suferă de valori înalte ale tensiunii arteriale. Ei bine, medicamentele cu efect hipotensiv reduc totodată consumarea energiei de către corp, prin urmare încetinesc arderea caloriilor ingerate, ceea ce te poate face să adaugi în greutate. În plus, unele dintre ele cresc pofta de mâncare.

sursa

alte Articole interesante