Totul despre anestezia generală: care sunt adevăratele pericole

Dacă ai suferit o operaţie, ai trecut, cel mai probabil, şi printr-o anestezie. A fost o minune binevenită, care ţi-a blocat durerea. Mai mult de atât, însă, probabil nu ştii despre anestezie.

separator
s560x316_anestezia_generala

Medical Daily vine în întâmpinarea curiozităţii tale, oferindu-ţi câteva informaţii surprinzătoare.

Anestezia cauzează amnezie

Anestezia generală te ţine relaxat, blochează durerea, însă poate cauza amnezie. Un studiu din 2012, publicat de jurnalul medical Analele Neurologiei, a arătat că inhalarea amestecului care formează anestezicul induce schimbări în creierul cobailor asemănătoare cu cele produse de Alzheimer.

Acest amestec este toxic pentru o anumită regiune cerebrală, cea implicată în controlarea amintirilor şi procesul de învăţare. Deşi anestezia este folosită de multă vreme, nu se cunosc încă efectele sale pe termen lung. Totuşi, se ştie că e nevoie de mai multe zile până ce organismul îşi revine complet.

La pacienţii vârstnici, anestezia creşte riscul dedemenţă

În cazul pacienţilor vârstnici, e nevoie şi de şase luni să se întoarcă la o viaţă normală, după ce au suportat o anestezie, arată o cercetare realizată în 2013. În cazul acestora, se observă o mică schimbare în capacitatea mentală şi chiar un risc de demenţă crescut cu 35%. Cercetatorii cred că o explicaţie e aceea că anestezia cauzează inflamarea ţesuturilor neurale.

Expunerea frecventă în timpul copilăriei poate duce la probleme de dezvoltare neurologică

Copiii care trec prin anestezii de la vârste fragede prezintă un risc mai mare de a suferi de probleme de dezvoltare la nivel neurologic. Un studiu publicat în 2012, în jurnalul Pediatrics, a arătat că cei operaţi înainte de trei ani prezintă un risc dublu de a se alege cu probleme de învăţare. În plus, şi raţionamentul lor are de suferit, limbajul lor fiind şi unul deficitar, cel puţin până la vârsta de 10 ani.

Nu au fost însă observate diferenţe în ceea ce priveşte comportamentul, acuitatea vizuală şi atenţia sau funcţia motorie. Cercetarea sugerează că nu toate funcţiile cognitive sunt afectate în acelaşi fel.

Anestezia nu inseamna somn

Deşi anesteziştii aşa se exprimă, spunându-le pacienţilor că urmează să adoarmă, adevărul e că acestora li se induce o comă reversibilă.

Cercetatorii au descoperit, în urma unui studiu realizat în 2010, ca un creier profund anesteziat nu se deosebeşte prea mult de cel al unei persoane aflată în comă, când activitatea cerebrală e la cote joase, deosebindu-se însă clar de creierul unei persoane care pur şi simplu doarme.

Te poţi trezi în timpul operaţiei

În situaţii rare, pacienţii anesteziaţi se pot trezi în timpul operaţiei, devenind conştienţi de mediul în care se află şi chiar de ceea ce li se întâmplă. Pot simţi presiune sau chiar durere. Chirurgii folosesc însă dispozitive care monitorizează activitatea cerebrala şi starea de conştientă, ca o măsură de precauţie.

Unii oameni au reacţii alergice la anestezic

Există oameni care pot avea reacţii alergice potenţial fatale la anestezic. E vorba despre o boală care se transmite genetic, care face ca temperatura corpului să crească şi să apară contracţii ale muşchilor şi chiar dureri la nivelul acestora atunci când pacientul inhalează anestezicul. Pot apărea sângerări, iar urina se poate colora în maroniu închis.

Roşcaţii au nevoie de mai mult anestezic?

Până în 2012 s-a crezut că persoanele roşcate natural au nevoie de o cantitate mai mare de anestezic, din cauza unei gene, MC1R. Se credea că aceasta face ca sensibilitatea la anestezic să fie mai mică. Un studiu realizat în 2012 contrazice însă aceste informaţii.

Fumătorii ar putea avea nevoie de doze mai mari de anestezic

Fumătorii şi cei expuşi la fumul de ţigară pot avea nevoie de mai mult anestezic decât în mod normal. Un studiu recent, realizat chiar anul acesta, la Berlin, s-a descoperit că femeile care fumează au nevoie de o cantitate de anestezic cu 38% mai mare decât celelalte şi cu 17% mai mare decât fumatoarele pasive.

Sursa

Soluția „miraculoasă” și ieftină pentru dinți și gingii sănătoase, recomandată în momente de criză

Îngrijirea orală poate fi foarte costisitoare pentru mulți oameni ai planetei. Deși poate părea banal, o periuță și o pastă de dinți sunt lux pentru cei din colțurile sărace ale lumii. Ca să nu mai vorbim despre mersul la stomatolog. Chiar și pentru ei există o soluție ieftină și eficientă pentru a avea grijă de dantura lor, scrie presa română.

Un stomatolog britanic de top recomandă o soluție temporară pentru cei care au probleme cu dinții și gingiile și nu au acces imediat la servicii medicale: gargara cu apă cu sare. „În momentele în care accesul la îngrijirea stomatologică poate fi dificilă din cauza listelor de așteptare sau a altor limitări, menținerea unei sănătăți orale bune devine crucială. Din fericire, o practică simplă și eficientă, care vă poate ajuta să vă păstrați dinții și gingiile sănătoase este să faceți zilnic gargară cu apă sărată. Aceste remediu oferă numeroase beneficii, fiind o soluție temporară când îngrijirea dentară profesională nu este disponibilă”, a spus medicul, conform Mirror.

Stomatologul a subliniat și beneficiile gargarei cu sare făcute zilnic. „Apa sărată are proprietăți antibacteriene naturale care pot ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare din gură, care provoacă acumularea plăcii, ceea ce duce la diferite probleme cum ar fi carii și boli ale gingiilor”. Disconfortul cauzat de inflamația gingiilor este atenuat de această apă de gură făcută acasă, care ajută și la vindecarea rănilor bucale minore.

„Soluția salină ajută la curățarea zonei și la prevenire infecțiilor, promovând o vindecare mai rapidă”, a mai transmis doctorul. Apa sărată poate ajuta la menținerea unui nivel echilibrat al pH-ului în gură, creând un mediu mai puțin propice dezvoltării bacteriilor și acidității care pot dăuna smalțului dentar, dar și la reducerea inflamațiilor din gât.

Trecerea la ora de vară. Ce reguli trebuie respectate, conform medicilor

Cum ne afectează trecerea la ora de vară? Potrivit medicilor, lumea trebuie să conștientizeze impactul trecerii la ora de vară asupra sănătății și că este necesară ajustarea ritmului circadian, în paralel cu respectarea regulilor de somn, activitate fizică și repaus alimentar.

„E important de avut în vedere ajustarea ritmului circadian odată cu schimbarea orelor. Vorbim aici de o ajustare a eliberării de cortizol şi melatonină, în organismul fiecăruia dintre noi, care ar trebui cumva să fie eliberate într-o manieră să ne permită o viaţă sănătoasă. Cortizolul este pe de o parte un hormon care începe să se elibereze de pe la 2, 3 noaptea, în organism, începe să crească către 5, 6 dimineaţa când sunt vârfurile de eliberare de cortizol din sânge. Este un hormon care, pe de o parte, este protector pentru inimă, dar pe de altă parte, în anumite condiţii, când se asociază în creşteri excesive, poate să dăuneze, provocând hipertensiune, dislipidemie şi rezistenţă la insulină”, a spus doctorul cardiolog Ștefan Busnatu, din București, pentru news.ro.

Cardiologul a adăugat că sunt necesare cele 8 ore de somn în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ceasurile se dau cu o oră înainte.

„Ar trebui să avem 8 ore de somn în condiţii de întuneric, aşa cum se întâmpla şi înainte de schimbarea orei, pentru eliberarea optimă de melatonină şi de cortizol în organism. În afară de odihnă, mişcarea făcută în prima parte a zilei şi repaosul alimentar după o anumită oră ne pot ajuta să depăşim mai uşor perioada de trecere către ora de vară”, a menționat el.

„Cei cu depresie pot resimţi această perioadă mai dificil”

Psihologul Bianca Poptean a vorbit și ea despre consecințele privării de somn și a subliniat că persoanele care suferă de depresie sau afecțiuni cardiace pot fi mai afectate de schimbarea orei de vară.

„Cei care au diferite forme de depresie pot resimţi această perioadă mai dificil, pentru că în cazul lor tocmai această amigdală, acest centru al emoţiilor fiind deja impactat cumva, ei vor fi printre primii care vor simţi mai puternic schimbarea orei. Mai sunt şi adolescenţii, cei care pot simţi tot genul ăsta de iritabilitate, de nervozitate, nemulţumire, privarea asta de somn şi la ei, creierul fiind în dezvoltare”, a punctat psihologul.

Aceasta a mai afirmat că după schimbarea orei de vară pot apărea tulburări ale somnului, oboseală, irascibilitate, instabilitate emoţională, iar adaptarea organismului la ora de vară poate dura până la două săptămâni.

Poziția de somn care poate provoca hipertensiune arterială, migrene şi dureri lombare

Persoanele care dorm cu faţa în jos, pe burtă, sunt mai predispuse la diverse probleme de sănătate, au declarat experții pentru New York Post, iar una dintre cele frecvente este durerea lombară.

„Dacă vă confruntaţi deja cu probleme la nivelul gâtului și al spatelui, dormitul în această poziție este aproape garantat că le va înrăutăți”, a explicat dr. Tony Nalda de la Scoliosis Reduction Center, referindu-se la dormitul cu faţa în jos.

Somnul în această poziţie poate face, de asemenea, mai dificilă respirația şi este mai puţin odihnitor. „Dormitul cu faţa în jos poate face mai dificilă respirația profundă, deoarece poziția comprimă diafragma”, a explicat expertul.

Un alt neajuns al acestui stil de a vă odihni este acela că se pune presiune asupra inimii şi, în timp, pot apărea afecţiuni cardiace precum hipertensiunea arterială.

„Prin apăsarea pe piept, îngreunezi circulația sângelui. Cu timpul, acest lucru crește riscul de probleme cardiace, mai ales dacă aveți deja probleme. Dacă faceţi un efort să respirați profund, acest lucru poate duce la creșterea tensiunii arteriale”, a adăugat dr. Tony Nalda.

Dormitul pe burtă a mai fost indicat drept cauză şi pentru apariţia migrenelor, dar şi a altor probleme neurologice, din cauză că presupune că o lungă perioadă de timp staţi cu gâtul răsucit.

Femeile însărcinate ar trebui, de asemenea, să evite dormitul pe burtă, deoarece această poziţie poate duce la privarea de somn, la risc crescut de naștere prematură, la un travaliu mai dureros și la depresie postpartum.

Dacă obişnuiţi să dormiţi cu faţa în jos și doriți un somn de mai bună calitate și o sănătate îmbunătățită, schimbarea poziției de dormit poate fi o soluție ușoară, potrivit Adevărul.ro.

„Dormitul pe spate sau pe o parte oferă mai multe beneficii pentru sănătate și mai puțin disconfort decât dormitul pe burtă”, scrie Fundația Sleep pe site-ul său. „De exemplu, un studiu efectuat pe persoane cu dureri de spate care dormeau pe burtă a constatat că cei care au trecut la somnul pe o parte sau pe spate au raportat semnificativ mai puține dureri”, au continuat specialiştii de la Sleep.

Totuşi, trebuie să ştiţi că dormitul pe spate, deşi menține coloana vertebrală în aliniere şi oferă o odihnă de calitate, nu este cea mai bună opțiune pentru persoanele cu apnee în somn, deoarece limba poate cădea înapoi în gât.

sursa

Violeta Marian nu ține diete, dar slăbește. Iată secretul!
Articolul anterior
Dumitru Braghiș a găsit secretul sănătății și tinereții! A inventat un terci care l-a readus în formă!
Articolul următor