Tratament naturist pentru durerile de gât

Iarna majoritatea oamenilor suferă de dureri de gât. Apariția lor poate fi cauzată de viruși, bacterii, dar și consumul de alcool, fumat și inhalarea aerului poluat.

separator
Dacă te doare gâtul, alimentele pe care le consumi trebuie să fie bogate în vitamine – A, B, C, D, E și minerale – magneziu, zinc, fier, care stimulează sistemul natural de apărare al organismului.

Simptomele durerilor de gât:

  1. Dificultăți la înghițire;
  2. Înroșirea amigdalelor;
  3. Vocea înfundată;
  4. Pete albe prezente la nivelul amigdalelor;
  5. Senzație de iritație, disconfort în gât;
  6. Uscăciune a gâtului;

În majoritatea cazurilor, durerile de gât dispar în 5-6 zile. Dacă vrei să scapi mai rapid de ele, tratează-le cu ajutorul remediilor naturiste:

1. Amestecă 60 g de varză roșie cu 0,5 l de apă, îndulcește amestecul cu 70 g de miere. Bea această soluție pe parcursul unei zile.

2. Amestecă 250 g de coacăză neagră cu un litru de apă, fierbe compoziția până când scade în jumătate. Strecoară siropul, adaugă zahăr și mai fierbe-l o dată până când scade la jumătate. Ia câte două linguri de sirop înainte de fiecare masă.

3. Prepară o infuzie din 4-6 cepe, 100 g de miere la un litru de apă. Se infuzează 20 de minute, se strecoară și se beau două căni pe zi.

4. Ceaiurile de salvie, de busuioc, de cimbrișor sau de coada-șoricelului sunt recomandate în tratarea durerilor de gât. Acestea trebuie consumate calde deoarece fierbinți pot irita și mai mult gâtul.

5. Fierbe în apă sau vin, decoct de frunze de prun. Soluția este recomandată pentru gargară.
Gargara cu o cană de apă călduță, o linguriță de miere și sucul de la o jumătate de lămâie este, la fel, indicată la tratarea durerilor de gât.

6. Gargara cu 2 picături de ulei de cedru și 2 de eucalipt în apă călduță îți vor trata imediat iritațiile din gât.

Cum previi durerile în gât?

  • Spală-te cu regularitate pe mâini;
  • Evită atingerea cavității bucale și a ochilor cu mâna;
  • În cazul strănutului și a tusei, acoperă-ți gura cu mâna;
  • Aruncă șervețelele folosite în urma strănutului sau a tusei;
  • Folosește șervețele pe bază de alcool;
  • Evită plimbările în aer liber în perioadele de alergie sezonieră.

Sfaturi utile!

  •  Bea ceai de 3 ori pe zi și de fiecare dată adaugă o linguriță de miere și o felie de lămâie;
  • Nu consuma băuturi carbogazoase;
  •  Mănâncă cât mai multe fructe;
  •  Consumă supe calde zilnic.
  •  Aplică o peliculă de uleiuri vegetale în zona gâtului.
  • Nu consuma băuturi fierbinți deoarece acestea irită și mai mult gâtul.

Text: Sorina Țurcanu

alte Articole interesante