Dramă într-o familie din Suceava, după ce gemenii nou-născuți au murit la spital. Ce au făcut medicii?

Dramă fără margini pentru o familie din Suceava. Părinții sunt în stare de șoc, după ce gemenii născuți prematur au murit la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași. Cea care urma să fie nașa celor doi bebeluși acuză cadrele medicale de negliență, relatează Mediafax.

separator
Gemenii s-au născut pe 30 iunie la spitalul din Suceava, unde au stat internați aproape trei luni. Mai apoi, medicii au decis ca bebelușii să fie transferați la Iași deoarece exista bănuiala că s-ar fi născut cu citomegalovirus, o infecție de tip viral, conform Mediafax.

Timp de trei săptămâni, gemenii au fost îngrijiți la Spitalul de Copii și, ulterior, au fost transferați la Secţia de Recuperare Pediatrică, o secţie externă a Spitalului de copii. Bebelușii au fost mutați de câteva ori înapoi în spital pentru consultații, notează sursa citată.

„S-a întâmplat de două-trei ori, după care i-a mai luat încă o dată şi i-a ţinut acolo două săptămâni fără să îi transfere din nou la distrofici (n.r.-Secţia de recuperare pediatrică). Le-au dat trimitere de la distrofici pentru trei zile, iar acolo i-au ţinut în jur de două săptămâni. Nu a explicat pentru ce i-a ţinut acolo două săptămâni. (…) Au fost ţinuţi în salon cu copii veniţi din exterior, cu diferite boli, (…) ei fiind suspectaţi şi de muscoviscidoză nu aveau voie să intre contact cu persoane bolnave. De acolo ei au luat pneumonie, au răcit şi a dus la deces”, a declarat, pentru Mediafax, Iulia Filip, cea care urma să îi boteze pe copii.

După două săptămâni, bebelușii au ajuns la Terapie Intensivă pe motiv că au răcit. „Au evitat să spună cum au răcit. Într-un final, de gura noastră cumva, îi trimit înapoi la distrofici, la care doamna doctor de acolo ne spune «ştiţi, îi trimit înapoi, pentru că au venit foarte răciţi, nu pot respira, a trebuit să îi hrănim cu sondă, noi nu am trimis în halul ăsta copiii răciţi şi bolnavi la Sfânta Maria, ei i-au ţinut două săptămâni acolo, ei au încurcat iţele, ei să le descurce» , asta ne-a spus doamna doctor”, a precizat femeia.

Potrivit sursei citate, unul dintre gemeni a murit pe 19 octombrie, iar fratele său s-a stins două zile mai târziu. Din certificatele de deces reiese că bebelușii au murit în urma stopului cardiorespirator, însă au mai avut și pneumonie interstiţială, muscoviscidoză şi citomegalovirus. Cea care trebuia să fie nașa copiilor a explicat că mama bebelușilor nu a acceptat ca legiștii să efectueze autopsia. Femeia a menționat că urmează să depună o plângere penală și să dea în judecată Spitalul „Sfânta Maria” din Iași. Ea spune că familia este conștientă că gemenii s-au născut cu probleme, dar crede că aceștia puteau fi salvați. Potrivit Mediafax, conducerea Spitalului de Copii a anunțat că face verificări, iar o comisie va analiza cazul.

alte Articole interesante