În Moldova au fost înregistrate peste 20 de cazuri de rujeolă, în doar trei luni

Rujeola își face tot mult prezența în Moldova, iar medicii trag un semnal de alarmă. În ultimele trei luni, în țară au fost confirmate peste 20 de cazuri de rujeolă. Asta după ce timp de trei ani, în Moldova nu a fost înregistrată nicio îmbolnăvire.

separator

Specialiştii susţin că cei mai mulţi pacienţi sunt copii, care s-au infectat în Ucraina. Cele mai multe cazuri, 13 la număr, au fost consemnate în Capitală.

Doar în această săptămână, trei copii, cu vârstele cuprinse între 6 luni şi 9 ani, au fost diagnosticaţi cu acest virus. Aceştia ar fi intrat în contact cu o rudă, care a fost în vizită în Ucraina. Micuţii nu erau vaccinați. De asemenea, la spital mai este internat un adolescent de 14 ani, cu simptome de rujeolă.

Febra, eliminările nazale, ochii roșii, lacrimogeni, tusea, erupțiile de pe piele sunt simptome specifice rujeolei. Medicii îndeamnă tot părinţii să îşi vaccineze copiii.

În ţările vecine, există cu adevărat nişte situaţii de preepidemie. Potrivit specialiştilor, cea mai eficientă măsură pentru a preveni boala este vaccinarea.

Potrivit statisticilor, virusul se răspândeşte şi în ţările vecine. În Ucraina, doar într-o săptămână s-au îmbolnăvit 1300 de persoane, iar de la începutul anului au fost înregistrate aproape 19 mii de cazuri. Iar în România au fost înregistrate aproape 14 mii de cazuri de îmbolnăviri şi 55 de decese.

sursa: www.publika.md

alte Articole interesante