O femeie considerată moartă și-a revenit miraculos, în timp ce familia se pregătea pentru înmormântare

O bătrână în vârstă de 85 de ani, din municipiul Focşani, găsită de familie într-o stare de hipotermie severă, cu o temperatură a corpului de 26,5 grade C, şi considerată moartă, şi-a revenit miraculos chiar în timp ce familia se pregătea să cheme preotul pentru cele creştineşti, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea.

separator
„Cei din familie au găsit-o ieri dimineaţă (miercuri – n.red.) în stare de inconştienţă. Au crezut că a murit, au băgat-o în casă şi au făcut focul, după care au decis să cheme preotul. După o perioadă de timp, în cursul după-amiezii, femeia a deschis ochii şi, în aceste condiţii, membrii familiei au realizat că bătrâna nu este moartă şi au chemat ambulanţa.

Echipa medicală care a ajuns la faţa locului a găsit femeia într-o stare de hipotermie severă. Este posibil ca aceasta să fi suferit un accident vascular cerebral, motiv pentru care a căzut şi nu a mai reuşit să facă focul pentru a se încălzi”, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda.

În prezent, femeia se află internată la Secţia de Terapie Intensivă.. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă „SF. Pantelimon” din Focşani, femeia a ajuns la Urgenţă cu „hipotermie severă, temperatura 26,5 grade C, alzheimer, bradicardie”.

alte Articole interesante