O femeie la menopauză a aflat abia în luna a şaptea că este însărcinată

O bunică din Florida, aflată la menopauză, a aflat că urmează să devină, din nou, mamă. Femeia, în vârstă de 50 de ani, nu a ştiut că este însărcinată până în luna a şaptea.

separator
Aceasta este deja mama a patru copii şi bunică a doi nepoţi şi nu se gândea că mai poate să rămână însărcinată. Ba chiar nici nu şi-a dat seama că poartă un copil, până în luna a şaptea.

Michele Hall nu a avut nicio stare specifică sarcinii, doar că o mai durea burta. Într-o zi, văzând că burta tot îi creşte, femeia a făcut un test de sarcină. Deşi, iniţial, s-a speriat, apoi şi-a dat seama că este o adevărată binecuvântare, iar în două luni a adus pe lume un copil perfect sănătos.

Sursa

alte Articole interesante