O infecţie misterioasă şi periculoasă se răspândeşte rapid la nivel mondial

Infecția cu o ciupercă rară, numită de cercetători Candida Auris, a fost pentru prima dată identificată de doctorii japonezi în 2009, în urechea unui pacient, și de atunci a dus la închiderea multor spitale din întreaga lume și la multe decese, relatează publicaţia New York Times.

separator
Candida auris, o ciupercă, este germenul care se răspândeşte la nivel global şi reprezintă o ameninţare gravă la adresa sănătăţii publice deoarece ciuperca opune rezistenţă la medicamente.

Potrivit studiilor, saşe din zece persoane infectate cu această superciupercă îşi pierd viaţa, deşi medicii nu au putut să demostreze fără nicio urmă de îndoială că această ciupercă cauzează direct moartea unor pacienţi.

În ultimii cinci ani, superciuperca a afectat o unitate neonatală din Venezuela, un spital din Spania, o unitate de terapie intensivă dintr-un spital de prestigiu din Marea Britanie, precum şi centre spitaliceşti din India, Pakistan şi Africa de Sud. Recent, Candida auris a ajuns şi la New York, New Jersey şi Illinois, urmând ca Centrele Federale pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA să ia măsuri şi să adauge ciuperca pe lista „ameninţărilor urgente”.

Spital închis, după ce pacienţii au fost infectaţi cu o ciupercă rară

Timp de decenii, experţii în domeniul sănătăţii publice au avertizat că excesul de antibiotice reduce eficienţa medicamentelor care contribuie la prelungirea speranţei de viaţă prin vindecarea infecţiilor bacteriene care erau odata, în mod obişnuit, fatale.

Dar, în ultima vreme, a avut loc şi o explozie de fungi rezistenţi, adăugând o dimensiune nouă şi înfricoşătoare unui fenomen care subminează un pilon al medicinei moderne. Pur şi simplu, ciupercile, la fel ca bacteriile, dezvoltă rezistenţa pentru a supravieţui medicamentelor moderne, scrie Adevarul.ro

Încă un virus își arată colții! Explozie de cazuri la un centru de refugiați din R. Moldova! 17 persoane diagnosticate

Numeroase cazuri de rujeolă au fost înregistrate la un centru din Republica Moldova, unde sunt cazați refugiați. 17 persoane au rujeolă, după cum a informat șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală, Vladimir Bolocan, în timpul ședinței operative a serviciilor Capitalei.

„Din cele 22 de cazuri suspecte, doar 17 au fost confirmate, patru au fost infirmate, iar un caz încă rămâne suspect. Totodată, există trei cazuri sporadice cu infectare de rujeolă în capitală și localitatea Hulboaca. Aceste cazuri nu au legătură epidemiologică între ele și nu prezintă nici un risc de desfășurare a unui nou focar”, a anunțat oficialul.

Multe cazuri de rujeolă, la un centru de plasament al refugiaților din Republica Moldova

De asemenea, Vladimir Bolocan a atras atenția că, în ultima vreme, crește îngrijorător numărul infectărilor cu rotavirus, doar în luna aprilie fiind raportate 18 cazuri, ceea ce reprezintă 50% din totalul de îmbolnăviri din primul trimestru.

Șeful-adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală a îndemnat părinții să-și imunizeze copiii, menționând că vaccinul de rotavirus se administrează în primele șase luni de viață, este unul sigur și nu are contraindicații.

Rujeola, cunoscută și sub numele de pojar, este o boală infecțioasă cauzată de virusul rujeolei (Morbillivirus) din familia Paramyxovirus. Este caracterizată de simptome precum febră, tuse, secreții nazale, ochi roșii și sensibili la lumină (conjunctivită) și o erupție cutanată distinctivă. Rujeola este extrem de contagioasă și se răspândește prin picături mici de secreții respiratorii ale persoanelor infectate, de obicei prin tuse sau strănut.

Boala poate fi gravă și poate duce la complicații precum pneumonie, encefalită (inflamarea creierului) și pierderea vederii, conform radiomoldova.md citat de evz.ro.

Soluția „miraculoasă” și ieftină pentru dinți și gingii sănătoase, recomandată în momente de criză

Îngrijirea orală poate fi foarte costisitoare pentru mulți oameni ai planetei. Deși poate părea banal, o periuță și o pastă de dinți sunt lux pentru cei din colțurile sărace ale lumii. Ca să nu mai vorbim despre mersul la stomatolog. Chiar și pentru ei există o soluție ieftină și eficientă pentru a avea grijă de dantura lor, scrie presa română.

Un stomatolog britanic de top recomandă o soluție temporară pentru cei care au probleme cu dinții și gingiile și nu au acces imediat la servicii medicale: gargara cu apă cu sare. „În momentele în care accesul la îngrijirea stomatologică poate fi dificilă din cauza listelor de așteptare sau a altor limitări, menținerea unei sănătăți orale bune devine crucială. Din fericire, o practică simplă și eficientă, care vă poate ajuta să vă păstrați dinții și gingiile sănătoase este să faceți zilnic gargară cu apă sărată. Aceste remediu oferă numeroase beneficii, fiind o soluție temporară când îngrijirea dentară profesională nu este disponibilă”, a spus medicul, conform Mirror.

Stomatologul a subliniat și beneficiile gargarei cu sare făcute zilnic. „Apa sărată are proprietăți antibacteriene naturale care pot ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare din gură, care provoacă acumularea plăcii, ceea ce duce la diferite probleme cum ar fi carii și boli ale gingiilor”. Disconfortul cauzat de inflamația gingiilor este atenuat de această apă de gură făcută acasă, care ajută și la vindecarea rănilor bucale minore.

„Soluția salină ajută la curățarea zonei și la prevenire infecțiilor, promovând o vindecare mai rapidă”, a mai transmis doctorul. Apa sărată poate ajuta la menținerea unui nivel echilibrat al pH-ului în gură, creând un mediu mai puțin propice dezvoltării bacteriilor și acidității care pot dăuna smalțului dentar, dar și la reducerea inflamațiilor din gât.

Cazuri de tromboză apărute după vaccinul AstraZeneca. Producătorul, chemat în instanță de justiția germană

Un tribunal din Germania a cerut companiei AstraZeneca să furnizeze informații detaliate despre cazurile de tromboză care ar putea fi legate de vaccinul anti-Covid produs de aceasta. Această solicitare a fost făcută în urma unei plângeri depuse de o femeie care cere despăgubiri în valoare de 250.000 de euro pentru daunele suferite, scrie realitatea.net

Tribunalul teritorial din Bamberg (sudul Germaniei) a ordonat companiei AstraZeneca să dezvăluie date despre cazurile de tromboză posibil legate de vaccinul său împotriva Covid-19.

Decizia a fost luată în cadrul unui proces intentat de către o femeie de 33 de ani care solicită despăgubiri de 250.000 de euro pentru daunele suferite, încă 17.200 de euro pentru veniturile pe care a încetat să le mai primească și până la 600.000 de euro pentru limitări viitoare.

Instanța consideră că datele pot îmbunătăți situația probatorie, așa că AstraZeneca trebuie să dezvăluie cazurile de tromboză suferite de persoanele care au primit vaccinul în perioada 27 decembrie 2020 – 19 februarie 2024. Potrivit instanţei, vaccinul poate provoca, în principiu, tromboza. Producătorul a oferit deja informații parțiale care trebuie acum completate. Odată ce informațiile vor fi disponibile, instanța poate solicita un raport de specialitate. Avocatul reclamantului consideră că ar putea dura ani de zile până să existe o hotărâre definitivă.

Reclamanta a dat în judecată compania AstraZeneca după ce a suferit o tromboză care a făcut-o să intre în comă și de pe urma căreia mai există consecințe. Tromboza a apărut după ce a fost vaccinată cu vaccinul anti-Covid al acestui producător. Femeia a primit recunoaștere oficială din partea statului Bavaria pentru daune colaterale legate de vaccin.

Organismul competent este Centrul Bavarez pentru Afaceri Sociale și de Familie (ZBFS), care a primit până acum 2.712 cereri. Daunele legate de vaccin au fost recunoscute în 140 de cazuri.

Cornelia și Marcel Ștefăneț și-au organizat o vacanță de vis! Iată ce destinație au ales
Articolul anterior
Un meteorit uriaș a explodat, în weekend, deasupra Siberiei! Vezi momentul uimitor
Articolul următor