Imagini cutremurătoare și un chin de nedescris! O tânără care a supraviețuit la Colectiv își arată cicatricele rămase în urma incendiului

Ecoul incendiului de Clubul Colectiv, din București, care s-a produs în noiembrie 2015 și care a răpit sufletele a zeci de tineri, iar pe alte câteva sute i-a mutilat pe viață, încă mai este viu. Rănile adânci care au sugrumat inimile și trupurile tinerilor nu se vor vindeca prea curând.

separator

La aproape doi ani de la tragedie, Alexandra Furnea, o tânără care se afla în club la momentul izbucnirii incendiului și care a suferit răni grave pe mai multe porțiuni ale corpului, dezvăluie coșmarul și chinul pe care l-a îndurat în spital, imediat după ce a fost internată. Din povestirile Alexandrei, e greu să-ți imaginezi momentele prin care a trecut, darămite să le trăiești.

Tânăra luptă pentru viață și acum. În urma incendiului, Alexandra s-a ales cu mai multe cicatrici care îi transformă viața într-un calvar, ea a suportat deja mai multe intervenții plastice de reconstrucție a tegumentelor afectate. Alexandra este o eroină. Însă, chiar și așa, tânăra consideră că necazul ei era să fie unul cu mult mai mic, iar cicatricile ei cu mult mai reduse, dacă beneficia de un tratament spitalicesc corespunzător, de condiții adecvate și profesioniste de tratament ale unor combustii, așa cum poți vedea în multe spitale europene care au învățat să ofere servicii de înaltă calitate pacienților cu arsuri. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat la Spitalul de Arși din București.

Alexandra a împărtășit în postarea sa mai multe imagini cu rănile care i-au rămas în urma incendiului:
,,Spatele meu acum. Chirurgii din Germania se străduiesc să repare răul făcut de infecții și de întârzierea purtării hainelor compresive, care nu au fost disponibile în România decât foarte târziu”, spune tânăra.

,,Umărul meu stâng, cu ulcerații cauzate de vindecarea defectuoasă a pielii și de lizarea repetată a grefelor”.
,,Mâna dreaptă, înainte de operația de reconstrucție a degetului arătător, septembrie 2016”.
,,Mâna stângă.”
,,Operație de reconstrucție a degetului arătător, septembrie 2016. Datorită chirurgilor din Germania, mâna mea arată acum aproape normal, deși am pierdut articulația, din cauza severității afectării tendoanelor”.
,,Grefe parțial prinse, parțial lizate, decembrie 2015, după externare. Pielea era încă infectată”.
,,Operație de reconstrucție a zonei cu alopecie de pe scalp, martie 2017. Chirurgii din Germania se străduiesc să închidă zona ca să rămân fără cicatrice. E nevoie de capse pentru ca plaga să nu se deschidă.”
 
,,Zona cu alopecie, după mai multe intervenții chirurgicale, noiembrie, martie 2017.”
,,Paturile de la spitalul de arși, noiembrie 2015.”

,,Perna pentru susținut brațele la Spitalul de Arsi, noiembrie 2015.”
,,Grefe parțial prinse, parțial lizate, decembrie 2015”.
Alexandra a trecut prin chinuri groaznice:

,,Avem tot ce ne trebuie

E aproape ora 5 dimineața și deschid obosită ochii. Am reușit să dorm, însumat, vreo 2 ore. Bandajele jilave mi se lipesc de răni și durerea începe să se trezească în corpul meu cu toată puterea de care este capabilă. Fiecare mișcare este un chin. Sistemul de susținere pe care l-a improvizat mama cu o seară în urmă – din perne și prosoape aduse de acasă – așa încât să nu dorm pe spatele recent grefat, a eșuat iar colțul unei perne se atinge de rana deschisă de pe omoplat, acolo unde nu s-a prins pielea. Simt că salteaua dură îmi jupoaie carnea în timp ce încerc să îmi ajustez cumva poziția ca să nu mai simt usturimea. Îmi vine să vomit din cauza senzației dar închid ochii și număr în gând până la 10, lent, asurzită de bătăile inimii mele panicate. „1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10”.

Începe să se facă zarvă pe coridor. Sosesc rând pe rând asistentele și aud discuțiile lor simple, de oameni sănătoși.Trag cu urechea la glumițele pe care le rostesc, în timp ce mă cuprind frisoanele. Este frig în salon deoarece geamurile nu sunt bine izolate iar caloriferul electric pe care ni-l dă seară de seară o asistentă cu suflet mare (în mod normal, nu ar avea voie să îl scoată din sala alăturată) nu face față temperaturii scăzute de afară. Încerc să mai dorm câteva minute dar, dintr-o dată, îmi amintesc că este iarăși luni și începe o nouă săptămână de chin…

Realizez că urmează baia și încep să tremur și mai tare, dar de data aceasta de frică. Apoi, ca într-un coșmar care se adeverește, văd silueta asistentei în cadrul ușii.

Cu ochi miloși, femeia îmi spune pe nume: „Alexandra, vino la băiță”…”

Întreaga povestire a Alexandrei o poți citi aici.

loading...
alte Articole interesante