Patru persoane au decedat, în 2018, deoarece ascultau muzică la căşti în timp ce încărcau telefonul

Există un risc foarte mare pentru cei care preferă să încarce telefonul în timp ce ascultă muzică la căşti: electrocutarea. În 2018, patru persoane au murit electrocutate prin căştile telefonului în timp ce era conectat la priză.

separator
Cel mai recent caz de acest gen a avut loc în Rembau, Malaezia, unde Mohd Aidi Azzhar Zahrin, un tânăr de 16 ani, a fost găsit pe podea decedat. Acesta avea semne de arsuri în jurul urechii stângi, autopsia confirmând că a decedat în urma electrocutării.

Alte tragedii de acest gen au fost raportate de-a lungul anului. În februarie, în Brazilia, Luzia Pinheiro de 17 ani a fost găsită pe podea cu căşti în urechi conectate la telefon, plasticul căştilor topindu-se din cauza unui şoc electric foarte puternic. În luna mai, o femeie de 46 de ani din Kanathur, India, a fost electrocutată în somn, după ce a adormit cu căştile în urechi şi cu telefonul la încărcat. Investigaţia poliţiei a scos la iveală un scurt circuit care ar fi putut fi cauza acestui incident.

În cele din urmă, în iunie, un tânăr de 22 de ani din Pandyo, India, asculta muzică la telefon în timp ce acesta era în priză, când curentul s-a oprit. Atunci când a revenit, căştile au preluat un şoc electric foarte puternic, electrocutându-l.

Telefoanele mai noi din gama de top nu mai oferă posibilitatea de a asculta la căşti în timp ce telefonul este la încărcat fără un adaptor, renunţând la jack-ul pentru căşti. Desigur, aceasta este doar o coincidenţă şi nu este obligatoriu o funcţie de siguranţă pentru utilizatori. Totuşi, probabil că ar trebui ca astfel de cazuri de utilizare să fie evitate pe cât posibil, autorităţile din SUA sugerând utilizarea doar accesoriilor originale, aprobate pentru utilizare pe teritoriul ţării şi conforme cu normele în vigoare.

sursa: www.go4it.ro

alte Articole interesante