Litiaza renală este o afecţiune frecvent întâlnită la orice vârstă şi presupune formarea unor calculi la nivelul rinichilor (pietre la rinichi). Una dintre intervenţiile minim invazive de îndepărtare a calculilor renali este Nefrolitotomia percutanată.
O echipă de medici specialişti în chirurgia urologică a Clinicii de urologie din cadrul Spitalului Clinic Republican “Timofei Moşneaga” au realizat pentru prima dată acest tip de intervenţie chirurgicală inovatoare. Chirurgii au fost îndrumaţi de către Dr. Iurie Tomac, medic primar, clinica Urologie al Spitalului Clinic C.I. Parhon, or. Iaşi, coleg care activează în România şi practică astfel de intervenţii chirurgicale.Nefrolitotomia percutanată este o intervenţie chirurgicală minim invazivă ce presupune fragmentarea şi extragerea unor calculi renali printr-o incizie minimă, sub un centimetru, la piele, cu o abordarea directă a rinichiului, astfel încât pacientul are o evoluţie foarte bună şi o recuperare extrem de rapidă. Eficacitatea nefrolitotomiei percutanate este de 95%, faţă de 85% în ureteroscopie şi 75% prin litotriţie.
Acest tip de intervenţie oferă beneficiul de a evita o incizie largă tegumentară, chirurgie deschisă, care implică multiple complicaţii intra- şi postoperatorii, o recuperare fizică dificilă, dar şi cicatrici cutanate. Intervenţia se efectuează sub control ecografic şi radiologic, cu abordarea endoscopică a rinichiului, astfel încât pacientul are o evoluţie foarte bună şi o recuperare rapidă.
Avantajul deosebit al acestei tehnici este că se pot aborda calculi renali de dimensiuni mari, infectaţi, calculi coraliformi; la pacienţi obeji, unde alte metode moderne mini invazive sunt contraindicate, utilizând o incizie la piele nu mai mare de 1 – 2 cm. Prin comparaţie, chirurgia deschisă foloseşte incizii în jur de 20 cm pentru a obţine acelaşi rezultat.
“Eu am operat mulţi pacienţi din Republica Moldova care vin la Iaşi pentru a beneficia de astfel de intervenţii. Sunt aici alături de Catedra de Urologie şi colegii din cadrul Spitalului Republican “Timofei Moşneaga” deoarece cred că este util să ne ajutăm reciproc. Aici la Spitalului Clinic Republican “Timofei Moşneaga” este tot instrumentarul necesar, sunt oameni disponibili, şcoliţi să facă acest tip de intervenţii şi atunci de ce pacienţii din Republica Moldova ar trebui să plece înafara ţării pentru aşa tip de operaţie!?”, a evidenţiat Dr. Tomac Iurie.