Sarcina după vârsta de 30 de ani

Din ce în ce mai multe femei aleg să aibă un copil după vârsta de 30 de ani. Deși, cele mai multe femei au parte de o sarcină sănătoasă, există o serie de obstacole și riscuri care pot aparea atunci când vă hotărâți să rămâneți însărcinată după această vârstă.

separator

În primul rând, fertilitatea începe să scadă. Un procent considerabil al femeilor trecute de această vârstă nu poate să păstreze sarcina, cauza cea mai frecventă fiind anomaliile genetice. Vă puteți confrunta și cu un travaliu prelungit, care poate duce la nașterea prin cezariană. Hipertensiunea arterială și diabetul zaharat gestațional sunt alte două probleme medicale destul de frecvente. Un risc foarte mare îl reprezintă și defectele congenitale, sarcina extrauterină sau nașterea prematură.

Medicii specialiști nu descurajează, totuși, conceperea unui copil după vârsta de 30 de ani. Este adevărat că riscurile sunt mai mari, dar cu un stil de viață sănătos, o dietă echilibrată și o serie de teste prenatale efectuate la timp puteți avea o sarcină ușoară și un copil sănătos. Modul în care se desfășoară sarcina și nașterea depind foarte mult de obiceiurile de viață și de forma fizică în care vă aflați.În timpul sarcinii, acidul folic este una dintre substanțele cele mai importante, care vă ajută să vă fortificați organismul și să îl pregătiți pentru naștere. Cu toate că acidul folic este prezent în alimente precum legumele verzi, fasolea uscată, ficatul sau citricele, studiile arată că este dificil de asimilat exclusiv prin alimentație. De aceea, este recomandat să luați zilnic o combinație de vitamine și minerale, așa cum este gama, care vă poate ajuta să acumulați toate substanțele nutritive esențiale și să acoperiți atât necesarul matern, cât și pe cel fetal pe toată durata sarcinii. De asemenea este dovedit clinic faptul că acidul folic reduce riscul apariției defectelor de tub neural.

Adoptând o dietă echilibrată și diversificată vă puteți asigura toți nutrienții necesari unei sarcini sănătoase! Alimentele bogate în fibre și proteine sunt excelente în această perioadă, alături de cele care asigură o cantitate suficientă de vitamine și minerale. Medicii recomandă și consumul de produse bogate în C Fosfor și Fier. În schimb, trebuie să eliminați substanțele toxice precum alcoolul sau tutunul. Puteți înlocui cafeaua cu o ceașcă de ceai negru, cu un conținut redus de cofeină – o opțiune mult mai sănătoasă! Nu trebuie să cedați nici tentației de a vă supraalimenta, urmând ideea conform căreia „o femeie însărcinată trebuie să mănânce cât pentru doi”. În realitate, necesarul din această perioadă crește cu doar 300 kcal față de necesarul anterior sarcinii.

O stare bună de sănătate depinde și de practicarea unei activități fizice regulate, care să însumeze aproximativ 150 minute de sport pe săptămână. Evaluați programul de exerciții împreună cu medicul specialist, iar dacă acesta stabilește că nu aveți probleme medicale sau restricții în privința efortului, puteți face câte 30 minute de sport pe zi.

Consultul medical și o monitorizare constantă a sarcinii sunt foarte importante pentru depistarea și prevenirea oricăror afecțiuni. Întrebați-vă medicul despre testele prenatale care pot depista anomaliile cromozomiale. Totodată, puteți discuta și cu un genetician, care să vă ajute să înțelegeţi probabilitatea ca fătul să aibă o anumită boală, în funcție de istoricul bolilor părinților, felul în care poate fi afectată viața copilului, dar și opțiunile de tratament din perioada sarcinii sau după naștere.Primele opt săptămâni de sarcină sunt cele mai importante în dezvoltarea fătului iar evaluarea și îngrijirea corespunzătoare pot crește șansele de a avea un copil sănătos. Cu o dietă echilibrată, puțin sport și o combinație de vitamine și minerale, așa cum este Gama Elevit, sarcina poate deveni cea mai plăcută experiență din viață!

Produsele Elevit sunt suplimente alimentare. Mai multe informații despre sarcină, planificarea sarcinii și îngrijire postnatală pe www.elevit.ro.

Aviz sanitar: „ELEVIT 1” comprimate filmate №30 – № 3691 din 29.12.2017; “ELEVIT 2” capsule moi №30 – № 3692 din 29.12.2017; “ELEVIT 3” capsule moi №30 – № 3690 din 29.12.2017. Citiţi cu atenţie prospectul sau informaţiile de pe ambalaj. Pentru întrebări suplimentare şi/sau raportare de reacţii adverse rugăm să contactaţi persoana responsabilă în Bayer Moldova la telefon 022 85 40 20 (în afară orelor de lucru – robot telefonic). În cazuri de urgenţe 0 60 030 906 (24 ore). E-mail: pharmacovigilance_moldova@bayer.com Reprezentanţa Companiei Bayer SRL, Moldova, Chişinău, str. Ştefan cel Mare, 196, tel.: 022-854-028.

alte Articole interesante