Foto: O asistentă medicală a mimat că a vaccinat 550 de copii! Ce riscă femeia

O asistentă medicală a mimat că a vaccinat 550 de copii! Ce riscă femeia

Asistenta doar s-a prefăcut că vaccinează 550 de copii pe care îi avea în grijă. Colegii femeii au bănuit ,,lucruri urâte”, după ce au făcut mai multe teste, care au arătat că anticorpii din ser nu existau în corpul celor mici.

separator
ooo

Femeia a fost suspendată din funcţie, iar cazul este anchetat acum de autorităţi, raportează digi24.ro. Francesco Benazzi, directorul spitalului din Italia a declarat:

,,Suntem surprinşi, la fel cum sunt şi părinţii copiilor. Le cer scuze lor şi familiilor. Mulţumită a doi asistenţi care au observat că acei copii nu plângeau, am reuşit să punem totul cap la cap şi să o dăm în vileag pe infimiera care a acţionat împotriva deontologiei și împotriva oricărui lucru logic”.

Asistenta medicală încă nu și-a justificat gestul.


,,Nu vorbeşte, dar cred că este normal, pentru că există nişte proceduri în ceea ce o priveşte, deci va încerca să se apere. Oricum, ancheta noastră administrativă va duce, cred eu, la concedierea doamnei”, a mai spus directorul spitalului din Italia, unde a avut loc incidentul.

alte Articole interesante