Primul organ uman transportat cu ajutorul unei drone

O dronă creată special a transportat cu succes un rinichi uman sănătos la un spital din Baltimore, Statele Unite.

separator

Distanţa de 4,5 kilometri a fost parcursă de dronă în doar 10 minute, zborul fiind primul din lume de acest fel. Dronele, cunoscute drept vehicule aeriene fără pilot (UAV), sunt folosite acum pentru a livra echipamente medicale în ţări africane, precum şi în insula Vanuatu, aflată în oceanul Pacific. Experţii spun că livrarea organelor umane cu ajutorul dronelor va deveni, în viitorul apropiat, o realitate în Stale Unite.

„Dronele pentru transportul de organe au potenţialul de a îmbunătăţi accesul pacienţilor la transplanturi, de a reduce costurile şi de a îmbunătăţi calitatea serviciilor medicale”, declară Joseph Scalea, chirurg la Şcoala Medicală a Universităţii din Maryland.

Zborul efectuat în timpul nopţii a fost rezultatul unei colaborări ce a durat trei ani. O echipă formată din medici, cercetători, ingineri şi experţi aviatici au lucrat împreună la Centrul Medical din Maryland şi Fundaţia Living Legacy. Robert Graboyes, cercetător la Universitatea George Mason din Virginia şi expert în inovaţia medicală, spune că zborul dronei reprezintă o „performanţă monumentală”.

 

Sursa

alte Articole interesante