Salvează-l pe micuţul David! Are doar doi ani…

Încă o poveste mare a unui om mic. David are 2 ani. El are o patologie congenitală a sistemului biliar, ciroză biliară secundară,  insuficiență biliară progresivă. El are nevoie de transplant de ficat.

separator
DAvid

Din scrisoarea mamei am aflat că în 2009 într-o familie tânără s-a născut fiul Lilian, căruia în prima lună de viață i s-a pus diagnoza de atrezie biliară. Boala a progresat rapid, trecând în ciroză biliară și peste jumătate de an băiețelul a decedat.

davidDupă moartea lui Lilian părinții s-au adresat geneticilor care au spus că acesta a fost un virus și au promis o șansă de 99 % că al doilea copil va fi sănătos…

În 2011 s-a născut David care imediat după naștere a fost dus la medici de către părinți. După tomografie s-a pus diagnoza de atrezie biliară.

Pe parcursul a doi ani, în fiecare lună David este supus dezintoxicării organismului, în spital mama cu copilul petrece 2-3 zile. Micuțul David luptă ferm cu boala, el vrea foarte mult să rămână aici cu mama, tata și surioara. În acest băiețel există atâta dorință de viață!

Medicii clinicii belgiene «Cliniques universitaires Saint-Luc» sunt gata să primească copilul la transplant de ficat, cu atât mai mult că donatoare va fi însăși mama. Contul de plată din clinică este de 103 000 de euro. La ora actuală, cu ajutorul voluntarilor din diferite țări, care luptă cu boala împreună cu părinții pentru viața lui David, au fost adunați 7 000 de euro. Mai este nevoie de adunat 96 000 euro. De asemenea, părinții au scris o cerere la clinica română «Institutul clinic FUNDENI», unde a fost operată Vica Ghirghircic și așteaptă răspunsul medicilor. Dacă clinica va accepta să-l primească pe copil, atunci costul operației va fi mult mai mic, pentru că în România aceasta costă mai puțin.

Dar, deocamdată suma necesară de 96 000 euro, este prea mare pentru tânăra familie David. Ei nu vor putea să-și salveze fiul fără ajutorul nostru comun.

Pentru transferuri din Moldova:
Beneficiar: David Lilia
Contul beneficiarului: 22592115644
Banca beneficiarului: BC Moldova Agroindbank SA
Cod bancar: AGRNMD2X885
Cod fiscal: 2005027128241
Tel.:068870037 Andrei (tata)
Tel.:068831491 Lilia (mama)Abonații la operatorul de telefonie mobilă Moldcell pot să-l ajute pe David, trimiţând un sms gol la numărul scurt 0445. Costul mesajului este de 10 lei, aceasta şi fiind suma donată.

OMS: Riscul infectării oamenilor cu gripa aviară e o preocupare enormă

Organizația Mondială a Sănătății și-a exprimat îngrijorarea cu privire la răspândirea gripei aviare H5N1, care are o rată de mortalitate „extraordinar de mare” la om.

OMS: Riscul infectării oamenilor cu gripa aviară e o preocupare enormă

O epidemie care a început în 2020 a dus la moartea sau uciderea a zeci de milioane de păsări de curte. Cel mai recent, răspândirea virusului printre mai multe specii de mamifere, inclusiv la bovinele domestice din SUA, a crescut riscul de răspândire la oameni, a precizat OMS, transmite digi24.ro.

„Acest lucru rămâne, cred, o preocupare enormă”, a declarat reporterilor de la Geneva Jeremy Farrar, cercetătorul-șef al agenției de sănătate a ONU. 

Luna trecută, vacile și caprele s-au alăturat listei speciilor afectate – o evoluție surprinzătoare pentru experți, deoarece nu se credea că acestea sunt susceptibile la acest tip de gripă. Autoritățile americane au anunțat luna aceasta că o persoană din Texas se recuperează din cauza gripei aviare, după ce a fost expusă la vite de lapte, iar 16 turme din șase state au fost infectate aparent după expunerea la păsări sălbatice. Varianta A(H5N1) a devenit „o pandemie animală zoonotică globală”, a declarat Farrar. 

„Marea îngrijorare, desigur, este că prin…infectarea rațelor și a găinilor și apoi din ce în ce mai mult a mamiferelor, acest virus evoluează acum și dezvoltă capacitatea de a infecta oamenii și apoi, în mod critic, capacitatea de a trece de la om la om”, a adăugat el. Până în prezent, nu există dovezi că H5N1 se răspândește între oameni.

Dar în sutele de cazuri în care oamenii au fost infectați prin contactul cu animalele în ultimii 20 de ani, „rata mortalității este extraordinar de mare”, a spus Farrar, deoarece oamenii nu au imunitate naturală la virus. Din 2003 până în 2024, 889 de cazuri și 463 de decese cauzate de H5N1 au fost raportate la nivel mondial din 23 de țări, potrivit OMS, ceea ce ridică rata de mortalitate la 52%. 

Cazul recent din SUA de infectare a oamenilor după contactul cu un mamifer infectat evidențiază riscul crescut. Atunci când „intri în populația de mamifere, atunci te apropii de oameni”, a declarat Farrar, avertizând că „acest virus nu face decât să caute gazde noi.” 

Farrar a solicitat o monitorizare sporită, afirmând că este „foarte important să se înțeleagă câte infecții umane au loc… pentru că acolo va avea loc adaptarea (virusului).”

„Este tragic să spunem acest lucru, dar dacă sunt infectat cu H5N1 și mor, ăsta e sfârșitul”, a spus el. „Dacă mă duc prin comunitate și îl răspândesc la altcineva, atunci începe ciclul.”

El a spus că se depun eforturi pentru dezvoltarea de vaccinuri și terapii pentru H5N1 și a subliniat necesitatea de a se asigura că autoritățile sanitare regionale și naționale din întreaga lume au capacitatea de a diagnostica virusul. Acest lucru se face astfel încât „dacă H5N1 se va transmite la oameni, cu transmitere de la om la om”, lumea ar fi „în măsură să răspundă imediat”, a spus Farrar, făcând apel la un acces echitabil la vaccinuri, terapii și diagnostice.

Cazurile de rujeolă, la un nivel alarmant în România

Explozia cazurilor de rujeolă în Europa își face simțită prezența puternic în România și Austria, acestea fiind printre cele mai afectate țări. Creșterea alarmantă a numărului de cazuri continuă să pună probleme, afectând nu doar copiii, ci și adulții, scrie presa română.

În primele patru luni ale anului, de la 1 ianuarie până la 14 aprilie, România a înregistrat un număr alarmant de peste 12.300 de cazuri de rujeolă, potrivit Institutului Național pentru Sănătate Publică. Doar în ultima săptămână, au fost confirmate 949 de cazuri noi.

Județele Brașov și Mureș, împreună cu Municipiul București, se confruntă cu cele mai mari numere de îmbolnăviri, cu Brașov înregistrând 1.854 de cazuri, Mureș 1.132 de cazuri și București cu 1.305 de cazuri.

Creșterea cazurilor de rujeolă, cauzată de lipsa vaccinării

În contextul acestor evoluții, dr Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, a subliniat că situația legată de rujeolă nu este aproape de a se încheia și se estimează că va continua.

„Am avut și persoane de peste 50 de ani. Acești pacienți, în momentul în care au și boli cronice sunt expuși riscului de a face o formă severă și de a avea complicații majore.

Categoric că lipsa de vaccinare, de protecție la nivelul populației, este cauza principală. Rujeola nu e o boală de sezon și nu va fi o boală de sezon și putem să avem mereu probleme în condițiile în care nu creștem această protecție. Lucrurile pot oricând să repete”, a declarat acesta.

Potrivit medicului, în spital ajungă aproape zilnic persoane cu rujeolă, și deși nu toți au nevoie de spitalizare, unii dintre ei trebuie monitorizați permanent, iar alții ajung chiar la terapie intensivă.

Primul caz de accident vascular cerebral tratat cu succes în Centrul primar de AVC al Spitalului raional Hâncești

Primul caz de accident vascular cerebral tratat cu succes în Centrul primar de AVC al Spitalului raional Hâncești, la doar două zile de când și-a început activitatea.

Pacientul, un bărbat în vârstă de 49 de ani din raionul Leova, a fost diagnosticat cu accident vascular cerebral ischemic, prin intermediul tomografiei computerizate.

Echipa multidisciplinară formată din medicul neurolog Vladlena Vasiliu, medicul reanimatolog Dumitru Batîr, medicul din cadrul UPU Angela Erhan, tehnicianul radiolog Vadim Gorilo și felcerul laborant Vasilisa Coțofană, a intervenit  prompt și eficient, aplicând tratamentul de tromboliză intravenoasă în mai puțin de o oră de la internare.

Starea clinică a pacientului a fost restabilită rapid, inclusiv datorită colaborării cu Centrul comprehensiv de AVC din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, care prin utilizarea telemedicinii a monitorizat continuu procedura de revascularizare.

Datorită dotărilor cu echipamente performante, a reparațiilor la standarde europene, în sumă de circa 44 de milioane lei doar în ultimii doi ani, și a profesionalismului înalt al personalului medical, a fost salvată o viață și încă multe altele vor fi salvate.

Centrul primar de AVC de la Spitalul raional Hîncești este al șaselea care și-a inițiat activitatea, dintr-un total de treisprezece la nivel național, care acoperă și cazurile de AVC din raioanele Leova, Basarabeasca și Cimișlia.

Investim continuu în modernizarea sistemului de sănătate și formarea profesională a lucrătorilor medicali, pentru a aduce serviciile medicale moderne cât mai aproape de oameni. Pentru că nimic nu-i mai de preț decât sănătatea.

Felicitări echipei de medici! Felicitări Spitalului raional Hîncești!

Cum îți dai seama că produsele de frumusețe sunt de calitate!
Articolul anterior
Pe Adrian Ursu l-a apucat dorul de casă!
Articolul următor