Suplimentele alimentare în doze mari ar putea fi periculoase! Doza de calciu care te îmbolnăveşte de cancer

Potrivit unui studiu recent publicat, vitaminele din alimente îţi cresc speranţa de viaţă, nu suplimentele.

separator

„Rezultatele noastre susţin ideea conform căreia există asocieri benefice cu nutrienţii din alimente, care nu sunt însă şi în cazul suplimentelor”, a afirmat autorul principal dr. Fang Fang Zhan, profesor asociat la Friedman School of Nutrition Science and Policy din cadrul Universităţii Tufts, Massachusetts (SUA), citat de Live Science.
Mai mult, consumarea unor doze mari de nutrienţi din suplimente poate fi periculoasă. Potrivit studiului publicat în 8 aprilie în jurnalul Annals of Internal Medicine, obţinerea unor niveluri ridicate de calciu din suplimente a fost asociată cu un risc crescut de a muri de cancer.
În cadrul cercetării au fost analizate informaţii provenite de la circa 27.000 de adulţi din SUA, cu vârste de 20 de ani şi peste, care au participat la un studiu naţional de sănătate între 1999 – 2010. La început, participanţii au fost întrebaţi ce au mâncat în ultimele 24 de ore şi dacă au luat suplimente alimentare în ultimele 30 de zile. Apoi, participanţii au fost urmăriţi pe o perioadă medie de şase ani.

De-a lungul perioadei de studiu, 3.600 de oameni au murit, dintre care 945 din cauza unor boli de inimă şi 805 de cancer.

Astfel, oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele care consumau cantităţi adecvate de vitamina K sau magneziu aveau un risc mai scăzut de deces din orice cauză, pe perioada studiului, comparativ cu cei care nu aveau niveluri adecvate din aceşti nutrienţi. În plus, cei care consumau niveluri adecvate de vitamina A, vitamina K, zinc şi cupru aveau un risc mai scăzut de a muri din cauza unei boli de inimă comparativ cu cei care nu atingeau aceste niveluri de nutrienţi.

Supriza a venit atunci când cercetătorii au analizat sursa acestor nutrienţi – alimente versus suplimente. Astfel, au constat că doar nutrienţii proveniţi din alimente erau asociaţi cu un risc scăzut de deces din orice cauză, incluziv boli de inimă.

În plus, studiul a arătat şi că dacă se consumă suplimente cu niveluri ridicate de calciu, cel puţin 1.000 de miligrame pe zi, există un risc mare de deces provocat de cancer. Nu există însă nicio asociere între calciul obţinut din alimente şi riscul de a muri de cancer.

Cercetătorii au concluzionat că nutrienţii adecvaţi proveniţi din alimente au fost asociaţi cu o mortalitate redusă, în timp ce consumul excesiv de suplimente ar putea fi dăunător.

Oamenii de ştiinţă au precizat că nu au măsurat în mod obiectiv ce au consumat participanţii la studiu, ei s-au bazat pe raportările subiecţilor, care nu ar putea fi în întregime exacte.

Nu este primul studiu care arată că suplimentele alimentare pot avea efecte dăunătoare. O cercetare amplă din 2011 a arătat că ingerarea suplimentelor cu vitamina E a fost asociată cu un risc crescut de cancer la prostată la bărbaţi.

Academia pentru Nutriţie şi Diabet din SUA recomandă să consumăm alimente sănătoase bogate în nutrienţi. Alimentele pot conţine componente benefice pentru sănătate care nu se regăsesc în suplimente, precum fibre sau compuşi bioactivi. Desigur, există persoane cu anumite afecţiuni sau condiţii care nu pot obţine toţi nutrienţii necesari din alimente şi au nevoie de suplimente. Un exemplu îl reprezintă femeile însărcinate care trebuie să ia suplimente cu acid folic sau fier pentru a preveni defectele la naştere şi a ajuta la dezvoltarea optimă a fetusului. De asemenea, persoanele cu anumite alergii alimentare sau condiţii digestive pot avea nevoie de suplimente.

Recomandarea specialiştilor este ca oamenii să nu ia suplimente fără prescriere medicală.

Sursa

Durere abdomninală, constipație sau balonare: primele semne de cancer de colon

Semne de cancer la colon. Cancerul de colon este o afecțiune serioasă, iar depistarea timpurie este crucială pentru un tratament eficient, scrie doctorulzilei.ro.

Din păcate, acest tip de cancer nu înregistrează întotdeauna simptome încă de la începutul dezvoltării sale, motiv pentru care unele persoane își dau seama că suferă de această boală atunci când aceasta este deja avansată.

Pentru a putea trata problemele de sănătate, este vital ca acestea să fie identificate în etapele timpurii, astfel încât să nu poată avansa în alte zone sau organe ale organismului.

Este esențial ca omul să fie atent la anumite semnale de alarmă care pot apărea în organismul său, pentru a putea analiza aceste afecțiuni specifice și a le trata cât mai repede posibil.

6 semne de cancer la colon care apar la toaletă

Uneori, semnele acestei afecțiuni pot fi observate chiar în timpul vizitelor la toaletă.

Iată ce semne ar trebui să te alarmeze și cum ar trebui să reacționezi:

1. Sânge în scaun: Observarea de sânge în scaun poate fi un semn al unei probleme grave. Sângele poate fi roșu aprins sau închis la culoare și poate indica prezența unor leziuni sau a unui cancer în colon. Este esențial să consulți imediat un medic pentru evaluare și investigații suplimentare.

2. Schimbări ale obiceiurilor intestinale: Dacă observi schimbări semnificative în obiceiurile tale intestinale, cum ar fi diareea sau constipsții persistente, sau dacă ai senzația că nu poți să-ți golești complet intestinele în timpul defecației, ar trebui să iei în considerare o vizită la medic.

3. Durere abdominală persistentă: Durerea sau disconfortul abdominal care persistă timp îndelungat poate fi un semn al cancerului de colon sau al altor afecțiuni grave. Este important să discuți cu medicul tău despre orice durere inexplicabilă pentru o evaluare adecvată.

4. Pierdere inexplicabilă în greutate: O pierdere inexplicabilă în greutate, fără să urmezi o dietă sau un program de exerciții, poate fi un semn al unei afecțiuni medicale subiacente, inclusiv a cancerului de colon. Este important să menționezi acest simptom medicului tău.

5. Balonare sau senzație de plinătate: Balonarea frecventă sau senzația de plinătate în stomacul inferior pot fi semne ale cancerului de colon, mai ales dacă aceste simptome persistă pe termen lung și nu sunt asociate cu alte cauze evidente, cum ar fi alimentația sau stresul.

6. Anemie: Anemia poate apărea în cazul unui cancer de colon din cauza sângerării cronice în tractul digestiv. Dacă observi simptome precum oboseală excesivă, slăbiciune sau paloare, este important să consulți un medic pentru evaluare și teste de diagnosticare.

Diagnostic și prevenție

Semnele de cancer de colon care apar la toaletă pot fi indicative ale unei afecțiuni grave și trebuie tratate cu seriozitate. Reacționarea promptă și consultarea medicului sunt cheia în depistarea și tratarea eficientă a cancerului de colon.

Dacă observi oricare dintre aceste semne, nu ezita să consulți un medic specialist în gastroenterologie sau oncologie.

După evaluare, medicul tău ar putea recomanda teste de screening, cum ar fi colonoscopia sau testele de sânge specifice, pentru a confirma diagnosticul sau pentru a exclude alte afecțiuni.

  • Adoptă un stil de viață sănătos: Un stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și renunțarea la fumat și consumul excesiv de alcool, poate reduce riscul de cancer de colon și poate contribui la sănătatea generală a colonului tău.
  • Cunoaște-ți antecedentele medicale: Dacă există istoric familial de cancer de colon sau alte afecțiuni intestinale, informează medicul pentru a lua măsurile preventive adecvate.
  • Fi vigilent: Este important să fii conștient de corpul tău și să fii atent la orice schimbare sau simptom nou apărut. Nu ignora semnele care te îngrijorează și caută ajutor medical prompt.

A apărut primul tratament împotriva bolii ficatului gras, care afectează aproape jumătate din populație

Autorităţile sanitare americane au autorizat un prim tratament împotriva unei forme grave a aşa-numitei boli a ,,ficatului gras”, care afectează milioane de persoane din Statele Unite, transmite vineri AFP.

Tratamentul, dezvoltat de Madrigal Pharmaceuticals, este autorizat pentru adulţii diagnosticaţi cu steatohepatită non-alcoolică (NASH sau, mai nou, MASH), care suferă de fibroză hepatică.

NASH constă într-o acumulare anormală de grăsimi în ficat, ceea ce declanşează inflamaţia cronică a acestui organ. Celulele ficatului sunt înlocuite treptat de fibroză, ţesut cicatricial care poate degenera în ciroză sau chiar în cancer.

Aceasta este o afecţiune strâns asociată cu obezitatea şi reprezintă o piaţă uriaşă pentru grupurile farmaceutice.

Decizia Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite „aduce speranţă milioanelor de americani”, a reacţionat într-un comunicat Fundaţia Americană pentru Ficat.

Potrivit fundaţiei, NASH/MASH ar urma să devină principala cauză a transplanturilor de ficat în Statele Unite până în anul 2025.

Circa 6 până la 8 milioane de americani ar putea fi vizaţi de acest nou tratament, o cifră care se preconizează că va continua să crească, potrivit unei estimări citate de FDA.

Până în prezent, aceşti pacienţi „nu dispuneau de un medicament care să acţioneze direct asupra leziunilor ficatului lor”, a declarat Nikolay Nikolov, reprezentant din cadrul FDA, citat într-un comunicat.

Tratamentul se administrează pe cale orală, o dată pe zi, alături de o alimentaţie corespunzătoare şi exerciţii fizice.

Autorizarea s-a bazat pe un studiu clinic efectuat pe circa 900 de persoane, care a demonstrat după o perioadă de 12 luni beneficii în cazul pacienţilor care au primit tratamentul, comparativ cu cei cărora li s-a administrat un placebo.

Cele mai frecvente efecte secundare au fost diareea şi greaţa. Această autorizare „reprezintă punctul culminant a 15 ani de cercetare”, a declarat Bill Sibold, manager la Madrigal Pharmaceuticals, citat într-un comunicat. „Este un moment istoric” pentru acest domeniu, a adăugat el.

Tratamentul va deveni disponibil pentru pacienţii din Statele Unite începând din luna aprilie, la farmaciile de specialitate, a indicat compania.

sursa

Un tânăr de 25 de ani a rămas cu o gaură în plămân de la țigările electronice

Un tânăr de 25 de ani a rămas cu o gaură în plămân de la țigările electronice. El a fumat astfel de țigări zilnic, timp de ani de zile, până să ajungă de urgență la spital. 

Joseph Lawrence, în vârstă de 25 de ani, a fumat țigări electronice, zilnic, timp de ani de zile până să ajungă la urgențe cu un plămân aproape nefuncțional.

Investigațiile medicale au arătat că aerul se acumulase între plămân și peretele toracic, astfel încât plămânul nu mai putea funcționa normal, scrie publicația The Sun.

El a povestit întreaga întâmplare și a făcut apel public ca oamenii să renunțe la țigările electronice. Potrivit datelor, un număr record de 4,5 milioane de britanici s-au apucat de fumat.

Experții sunt îngrijorați mai ales de faptul că țigările electronice au devenit tot mai populare în rândul copiilor. Unul din zece adolescenți cu vârste între 11 și 15 ani le folosesc în mod regulat. 

sursa

Șase cetățeni din Azerbaidjan munceau ilegal la un șantier de construcții din Chișinău
Articolul anterior
Când se încălzește vremea?
Articolul următor