Angajatul a fost condamnat pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, care s-a soldat cu decesul unui pacient.

separator
8f72ed90e2fa0dcb23367ac6065f66a5_XL

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, în baza probelor acumulate de procurori, s-a demonstrat că, la sfârşitul lunii decembrie 2012, în secţia de reanimare a Spitalului clinic municipal a fost internat un bărbat cu traumă cranio–cerebrală, acesta fiind examinat de către medicul neurolog, informează deschide.md.

În continuare, medicul nu a dispus efectuarea unei tomografii computerizate obligatorii pacientului, investigaţie care conform expertizei medico-legale era obligatoriu de efectuat. În consecinţă, în lipsa unui tratament inadecvat, pacientul a decedat câteva zile mai târziu.

Recent, pentru comiterea acţiunilor sale ilegale, inculpata a fost condamnată la doi ani de detenţie, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul medicinii pe un termen de trei ani.

Sentinţa este cu drept de atac.